Kitabı oku: «Minciuni De Familie», sayfa 2

Yazı tipi:

CAPITOLUL 3

Amethyst se plimba agale de-a lungul trotuarului, pierdută în gânduri. Când ieșise din pensiune observase un pod care dădea spre un zid pe jumătate dărâmat. Așa că, fără a se gândi prea mult unde ar vrea să meargă, se îndreptă în acea direcție, căutând efectul liniștitor pe care lacul îl avea asupra ei. Din nu știu ce motiv, de fiecare dată când voia să mediteze la ceva, pașii o duceau în apropierea apelor. Iar după întâlnirea cu Ben și Cooper simțea că are nevoie să reflecteze la toate.

Întâlnirea i-a provocat neliniște, lucru pe care, în mod normal, reușea să-l ignore. Ben Anderson avea un fizic superb, mai puțin bronzat în comparație cu prietenul său. În timp ce privirea lui Cooper părea mai întunecată, prietenul său, Ben, era mai luminos, având părul blond și ochii albaștri. El își manifestase foarte clar interesul în ceea ce o privește, iar tot ce trebuia ea să facă era să îi accepte invitația. Acum avea doi bărbați superbi dintre care să aleagă și niciun indiciu care dintre ei îi plăcea mai mult.

Tocmai când ajunse pe podul cu sârmă de oțel ce ducea înspre plajă, telefonul începu să-i sune, iar Amethyst se chinui să-l găsească prin poșetă. Făcu o grimasă în timp ce se uită la apelant, Lyoness Keane, altfel cunoscută drept mama ei, care tot încerca să ia legătura cu ea, lucru pe care Amethyst nu îl aștepta cu nerăbdare defel. Mama ei putea fi la fel de nestatornică precum un stol de porumbei în zbor. Însă, nu putea să o ignore pentru că Lyoness Keane nu renunța niciodată. Ar continua să sune înapoi în mod repetat până când Amethyst ar fi cedat și ar fi răspuns. La fel de bine ar fi putut să îi răspundă și să vadă ce vrea mama sa. Cu cât mai repede s-ar fi încheiat conversația, cu atât mai bine. În plus, nu ar fi fost mai ușor de tratat cu ea mai târziu, așa că Amethyst se văzu nevoită să răspundă.

- Bună, mamă! spuse ea, încercând să-și mascheze iritația din voce, dar fără prea mult succes. Oare de ce orice conversație cu mama sa trebuia să fie așa o povară?

- Draga mea, pe unde mai umbli? îi răsună în urechi vocea ascuțită a lui Lyoness.

Poftim? De ce ar vrea să știe unde se află acum? Un alt semn rău: oare ce să facă? Hmm... Păi, la fel de bine ar putea fi sinceră. Nu-i așa? Ce s-ar putea întâmpla rău? Nu era niciun motiv să se panicheze încă. Inima îi bătea amețitor în piept. Era puțin prea târziu ca să se poată liniști acum când fiecare scenariu oribil îi trecea prin minte.

- Sunt într-un orășel vechi numit North Point din Michigan, spuse Amethyst încercând să pară cât mai nonșalantă. Nu era însă sigură că reușise.

- De ce întrebi, mamă?

Ignorând complet întrebarea sa, Lyoness spuse:

- Este lângă un lac? Îmi plac Marile Lacuri.

Amethyst ar fi vrut să țipe, dar se abținu. Era mai bine să rămână calmă pe cât posibil cât timp discuta cu mama ei. În schimb, încercă să schimbe subiectul și o întrebă pe mama sa despre ultima ei dragoste.

- Și Saul?

Aproape că o putea vedea pe mama ei cum dă din mâini în timp ce spuse:

- Ooo, acel nemernic. Am terminat-o săptămâna trecută. E timpul să merg mai departe. Știi cum e. Acum spune-mi mai multe despre acest micuț orășel. Lângă ce lac spuneai că se află?

Ar fi trebuit să-și dea seama că mama ei și Saul s-au despărțit. Lui Amethyst i-ar fi plăcut să poată spune că-i putea număra pe iubiții mamei sale pe degetele de la o mână, dar asta ar fi fost o minciună. Nu, probabil că ar fi avut nevoie de un calculator sau vreun fel de software pentru a putea ține evidența tuturor. Da, atât de mulți fuseseră, oricât de șocant ar părea. Mama ei și Saul au decis să se despartă. Singura surpriză a fost cât de rapid s-a întâmplat totul. Acesta trebuie să fi fost un record pentru mama sa.

Cu un oftat își îndepărtă telefonul de la gură pentru a putea preveni țipătul care amenința să-i iasă printre buze. Reuși, totuși, să se controleze și spuse:

- Lacul Michigan.

Amethyst auzi un strigăt puternic de plăcere la celălalt capăt.

- Ooo, asta este absolut perfect. Unde stai? Voi fi acolo mâine. Putem pierde vremea împreună și să petrecem ca între fete. Lucrezi la o nouă poveste? Sunt sigură că aceasta va fi la fel de genială ca toate celelalte. Te pot ajuta în cercetările tale. O să fie foooarte distractiv. Abia aștept să te văd, draga mea.

Mama ei continua să turuie fără a-i da șansa lui Amethyst să o întrerupă. Nu că ar fi putut să o facă. Mintea ei se oprise imediat ce mama sa menționase că i se va alătura. Așa cum se temea, mama ei voia să-i facă o vizită. Mai degrabă să o scoată din minți. În niciun caz nu avea cum să o convingă să renunțe la venirea în North Point. Lyoness se hotărâse asupra planurilor sale de călătorie înainte chiar de a o suna pe Amethyst. Lyoness Keane a făcut mereu tot ce și-a dorit atunci când a vrut. Tot ce putea face era să zâmbească și să o suporte. Înainte de a renunța complet, Amethyst mai făcu o ultimă încercare pentru a o convinge pe mama ei să rămână în Florida.

- Nu știu ce să zic, mamă. Ești sigură că vrei să vii până aici? Este destul de mult de condus de la aeroport. Plus că tu ești în Miami. Este foarte frumos acolo.

- M-am săturat de Florida. Am nevoie de o schimbare. Au trecut mulți ani de când n-am mai vizitat Michigan. Cred că a venit timpul să mă întorc acolo. Cum se numește pensiunea unde stai?

Un efort irosit, la fel cum bănuia de la început. Așa că își scrâșni dinții înainte să spună ceva ce ar fi putut regreta. Mama ei putea fi la fel de solicitantă precum un copil de doi ani. Odată ce îi intra o idee în cap se transforma totul într-o bătălie nebună chiar și numai dacă îi sugerai să facă o altă alegere. Așa că Amethyst se văzu nevoită să-i spună mamei sale numele pensiunii, chiar dacă reticența i se simțea în glas:

- Pensiunea Trenton-Hill.

Înarmată cu informația pentru care sunase, Lyoness încheie:

- OK, iubito. Ne vedem mâine. Pupici.

Amethyst rămase holbându-se la telefon, consternată; mama ei se agățase de ea. După câteva minute își puse telefonul înapoi în poșetă și se întoarse îndreptându-se încet spre pensiune. Părea că trebuie să se pregătească pentru venirea mamei sale de a doua zi. Ar trebui oare să-l avertizeze pe Cooper? Ar fi putut fi un motiv pentru a vorbi cu el. Însă nu știa dacă ar fi fost o idee bună sau nu. Pe de altă parte, proprietarul pensiunii ar trebui să fie anunțat că urma să mai stea cineva cu ea în cameră. Cu siguranță mama ei nu avea să își ia o altă cameră. La cât de dependentă era de ceilalți, cel mai probabil fondurile ei erau destul de limitate. Acesta fusese și unul dintre motivele pentru care o căutase pe Amethyst imediat după despărțire. Iubiții mamei sale îi plăteau toate cheltuielile, iar odată ce relația ei se încheia se sfârșeau și fondurile sale.

Privi în sus și văzu că a ajuns înapoi la pensiune. După ce păși înăuntru suspină resemnată. Îi mulțumi în gând cerului că se afla într-o sală mare cu o canapea. În timp ce pășea în pensiune observă că Cooper nu se mai afla la biroul de recepție. În schimb, o întâmpină o tânără cu păr negru tuns scurt, ochi violeți și un zâmbet cald.

- Bună-ziua, eu sunt Olivia. Cu ce vă pot ajuta?

Lui Amethyst îi trebuiră câteva minute pentru a trece peste dezamăgirea de a nu fi fost Cooper cel care să o ajute. Nu că ar trebui să-i pese, dar nu putea să-și stăpânească atracția pentru el. Abia aștepta să poarte o nouă conversație cu el.

- Ooo, am crezut că e Cooper de serviciu.

Olivia clătină din cap, continuând să zâmbească.

- Da, este, sau ar fi trebuit să fie. A avut o urgență cu tatăl său, așa că m-a sunat pe mine să îi țin locul. Sunteți unul dintre oaspeții noștri?

- O, îmi pare rău, da. Eu sunt Amethyst Keane. Stau în camera 13. Voiam să îl informez că mama mea, Lyoness Keane, o să mi se alăture mâine. Nu știu când anume va ajunge. Ați putea să îi dați o cheie de la camera mea?

- Desigur. O să îmi notez în calculator. Vă mai pot ajuta cu ceva? Olivia își notă informația pe un post-it galben și o lipi pe monitorul calculatorului.

Amethyst chiar își dorea să afle ce se întâmplase cu tatăl lui Cooper, așa că întrebă:

- Este tatăl lui Cooper bine? Îmi pare rău, știu că poate părea prea personal, spuse ea, știind că nu ar fi trebuit să își bage nasul în viața lui. Uneori nu îmi pot stăpâni firea curioasă, continuă ea ca pe o scuză.

Olivia își flutură mâinile într-un gest indiferent.

- O, sunt sigură că domnul Marchant este bine. S-a retras acum un an când mama lui Cooper a murit. Era singur undeva pe lângă casa din Ghost Peak unde locuiește. Cred că a rămas blocat pe acoperiș. Vântul i-a dărâmat scara, sau ceva de genul ăsta. Noroc că avea la el telefonul mobil și l-a putut suna pe Cooper pentru ajutor.

Ghost Peak?1 Locul acesta părea interesant, așa că Amethyst spuse:

- Ce nume interesant. De ce este numit astfel?

- Se zvonește că acela este locul unde Easton Hill a cerut-o în căsătorie pe Marianne Trenton. În plus față de această pensiune, legenda spune că el bântuie acel loc în fiecare an în ziua în care a cerut-o în căsătorie.

Amethyst putea simți cum emoția începea să vibreze în interiorul ei. Auzise câteva povești cu fantome despre oraș. Acesta fusese și unul dintre motivele pentru care alesese să-și petreacă următoarea vacanță aici. Voia să o chestioneze pe Olivia ca să afle mai multe informații, dar se abținu.

- Oau, adevărat? Oare crezi că domnul Marchant mă va lăsa să mă plimb pe acolo?

Olivia încuviință din cap.

- Nu văd de ce nu. Îi place compania, mai ales că este mai tot timpul singur. În afară de Cooper, este doar el și golden retriever-ul său, Molly. Probabil că i-ar plăcea dacă i-ai face o vizită.

Amethyst nu își putea ascunde emoția și câteva întrebări îi ieșiră din gură într-un ritm rapid:

- Minunat. Crezi că aș putea să-i fac o vizită în seara aceasta? Crezi că ar trebui să îl sun înainte? Poți să îmi spui cum să ajung la Ghost Peak?

Un râs puternic umplu camera în timp ce Olivia se ținea cu mâna de piept.

- Nu, pur și simplu du-te! Cel mai probabil Cooper este încă acolo. Așteaptă o secundă și o să îți notez cum să ajungi acolo. Este un pic de mers până acolo, dar priveliștea este spectaculoasă și merită pe deplin.

Olivia continuă să scrie indicațiile detaliate. Plimbarea de mai devreme nu mersese așa cum intenționase inițial, dar uneori este mai bine să lași lucrurile să curgă de la sine. Cu ajutorul Oliviei, avea acum un punct de pornire pentru povestea ei. Poate putea chiar să își scurteze vizita și să se întoarcă mai repede acasă. Mama ei ar fi urmat-o oricum...

Avea să se ocupe de problema cu mama ei atunci când aceasta ar fi sosit. Nu avea de ce să se streseze acum. Erau lucruri mult mai importante de investigat și de explorat. Era pe cale să guste pentru prima dată din legenda lui Easton Hill. Abia aștepta să vadă locul unde se presupunea că a cerut-o în căsătorie pe soția lui, Marianne.

Olivia luă hârtia pe care scrisese instrucțiunile și i-o înmână lui Amethyst.

- Poftim. Mi-a făcut plăcere să te cunosc, Amethyst. Mult noroc!

Amethyst încuviință din cap și spuse:

- Mulțumesc pentru tot ajutorul. Îți doresc o după-amiază frumoasă.

Apoi se întoarse și părăsi pensiunea. Nimic nu se compară cu primul indiciu al unei povești care să-i facă sângele să clocotească de entuziasm; grăbind pasul, înaintă pe drumul pe care Olivia i-l notase pe foaie. Curând avea să înceapă să strângă detaliile despre fantoma acestui oraș și istoria sa bogată care l-a făcut să devină o legendă.

1 Ghost Peak – în traducere „Piscul Fantomei

CAPITOLUL 4

Cooper tocmai ce terminase de pus scara la loc în magazie când o văzu pe Amethyst îndreptându-se spre casă. Se opri un minut pentru a aprecia cât de frumoasă părea cu vântul care îi flutura prin păr. Încercarea ei de a-l prinde la loc fusese în zadar din cauza vântului. Acum, mai multe șuvițe i se revărsau dezordonat, încadrându-i chipul, în timp ce urca scările care duceau la veranda din față. Oare ce o adusese aici? Poate că ea ar putea fi fata pe care spera că o va găsi într-o zi. Însă un lucru știa sigur: era mai mult decât pregătit să afle. În inima lui, Cooper simțea că Amethyst era specială.

Ajunsă pe trepte, Amethyst ciocăni la ușa din față. Tatăl lui, Roman Marchant, deschise ușa și o salută. În sfârșit, tatăl lui făcea totul corect și ar fi putut chiar să găsească o oarecare fericire în asta. Mama lui Cooper dusese o lungă luptă cu leucemia, iar în urmă cu un an pierduse această bătălie. Pierderea îl devastase pe tatăl său. Părul lui negru era acum brăzdat de fire argintii, iar în ochii săi albaștri se regăsea o tristețe care nu mai existase acolo înainte. Îi fusese foarte greu să meargă mai departe fără iubita sa soție. Noroc cu cel mai bun prieten al tatălui său, Nicholas Drake, care urma să vină în oraș pe perioada verii. După ce suferise un accident de muncă, Nicholas căuta un loc pentru a se putea relaxa și recupera, iar North Point era un loc la fel de bun ca oricare altul. Ar trebui să sosească în curând.

Cooper se duse la ușa din spate și intră în casă. Străbătu bucătăria și se îndreptă spre partea din față a casei unde, pe măsură ce se apropia, îl putea auzi pe tatăl său spunând:

- Nu, este în regulă. Te rog să intri. Nu avem foarte mulți vizitatori aici, și cu siguranță nu atât de încântători ca tine.

Cooper luă asta ca pe o invitație de a intra în cameră:

- Cine este, tată?

Roman își duse mâna la piept mimând o sperietură.

- Cooper, nu ar trebui să te furișezi așa pe la spatele unui om în vârstă. Ai fi putut să îmi provoci un atac de cord.

Cooper își roti ochii ignorând încercarea de a glumi a tatălui său.

- Sunt sigur că ai fi foarte bine, tată. Apoi își roti repede privirea spre Amethyst. În plus, ești departe de a fi bătrân, continuă el.

Ea începu să își miște picioarele în timp ce privea la schimbul de replici al celor doi. Cooper o considera absolut adorabilă în timp ce o privea mușcându-și ușor buza de jos.

- Bună, Amethyst, ce faci aici? spuse el, făcând-o să îl privească.

- Ooo, speram să pot arunca o privire în jurul insulei Ghost Peak. Firește, mă întrebam dacă m-ai putea îndruma.

Tatăl său se alătură conversației cu o privire confuză:

- Nu știam că voi doi vă cunoașteți.

Cooper se întoarse spre tatăl său și spuse:

- Amethyst stă la pensiune. Ne-am întâlnit mai devreme, azi, când s-a cazat.

Roman îi zâmbi fericit lui Amethyst, mândria răzbătând în ochii lui.

- Ai gusturi excelente, draga mea. Pensiunea Trenton-Hill este cel mai bun loc de cazare din Michigan.

Cooper râse la îngâmfarea tatălui său.

- Este doar o idee preconcepută pentru că se află în familia noastră de generații întregi.

Amethyst îl aprobă din cap.

- Nu îl condamn. Și eu aș fi în extaz dacă familia mea ar avea o istorie așa de bogată. Este cu adevărat o pensiune frumoasă. Am călătorit în foarte multe locuri. Unele chiar exotice, însă pensiunea voastră se numără printre favoritele mele.

Roman îi aruncă lui Amethyst o privire nedumerită.

- Ești prea tânără pentru a fi călătorit atât de mult. Cu ce se ocupă familia ta?

Lui Amethyst nu îi plăcea când oamenii făceau remarci cu privire la vârsta sa. Nu conta câți ani avea. Mamei sale îi plăcea să spună că are un suflet bătrân pentru cineva care se apropie de douăzeci de ani.

- Hmm, nu știu cu ce se ocupă tatăl meu... nu l-am întâlnit niciodată. Iar mama mea, am putea spune că este un fel de antreprenor. Mereu încearcă să găsească idei noi în diverse locuri. Chiar dacă nu se lipește nimic.

Roman încuviință din cap ca și cum ar fi înțeles, dar ochii lui spuneau o cu totul altă poveste.

- Înțeleg. Apoi, uitându-se înspre fiul lui, zise:

- Cooper, ai vrea, te rog, să îi faci un tur al insulei?

Cooper încuviință din cap. Nimic nu l-ar fi făcut mai fericit decât să o escorteze pe Amethyst în jurul insulei. Nu ar fi putut cere o ocazie mai bună nici dacă ar fi aranjat singur asta. Ben nu era nicăieri pentru a interveni între el și Amethyst, așa că, până acum, părea că el are șanse să câștige competiția pe care prietenul său o inițiase.

Reușise să afle destul de multe despre ea pe internet. Ea nu îi dăduse prea multe informații, însă revista ASK îi prezenta articolele în mod proeminent. De asemenea, scrisese câteva editoriale prezentate în aproape toate edițiile. Luând în considerare inițialele ei, Cooper presupunea că revista juca un rol mult mai important în viața ei decât lăsase ea să se creadă. Urma să o întrebe mai târziu cât de implicată era și dacă revista fusese numită după ea.

Între timp, Cooper urma să profite de aceste momente pentru a-i spune despre legenda locală. Și, întâmplarea făcea că, Roman și Cooper erau experții locali. Toată lumea știa întâmplările, însă numai familia Marchant deținea toate jurnalele frumoasei Marianne. Acestea au fost printre multe lucruri pe care le-a lăsat la pensiune atunci când a fugit din North Point.

- Urmează-mă și o să-ți arăt împrejurimile. Sunt o mulțime de locuri interesante pe aici.

Amethyst i se alătură lui Cooper, încântarea putându-i-se citi în ochi.

- Abia aștept, spuse ea. Sunt gata oricând ești și tu.

Această după-amiază se preconiza a fi cea mai bună din viața lui. Îi zâmbi și îi făcu semn să îl urmeze. În timp ce se îndreptau spre potecă, el o conduse în spatele casei și se opri la marginea unei stânci abrupte. Valurile care se formaseră pe lac se loveau de formațiunea de pietre de dedesubt. Privind spre lac, atenția îi fu atrasă de un mic vârf de piatră colorat în alb, gri și negru ce răsărea pe o insuliță, la mică distanță de stâncile de dedesubt. De unde stăteau, părea că ar putea să se întindă și să-l atingă.

Cooper o atinse pe umăr și îi arătă către micuța insulă.

- Acolo este Ghost Peak. Nu este un munte adevărat, dar ne place să credem că este muntele nostru personal. Apa avusese un efect ciudat asupra stâncii de-a lungul anilor și crease insula cu micul său munte. Formațiunea a fost tot timpul aici – în orice caz, cu mult înainte ca acest oraș să devină ceea ce este acum. Nu a fost supranumită insula Ghost Peak decât după moartea lui Easton Hill.

Amethyst își întoarse privirea dinspre lac pentru a se uita la Cooper.

- De unde și-a luat numele? Cum ar putea avea asta vreo legătură cu moartea lui Easton Hill? spuse ea, înclinându-și capul și holbându-se la Ghost Peak.

Cooper își ascunse un zâmbet. Putea să-i alimenteze orice informație dorea în acest punct. Îi atrăsese atenția și nu avea de gând să irosească această șansă.

- Conform legendei, Easton Hill a dus-o cu barca pe Marianne Trenton pe insulă pentru un picnic. În timp ce se aflau acolo, el a cerut-o în căsătorie și, la scurt timp după, s-au căsătorit. Se întâmplă ca acest loc să fie unul dintre preferatele lor. Iar acest lucru este valabil și pentru majoritatea localnicilor. Multora dintre noi ne place să mergem pe insulă atunci când avem oportunitatea.

Amethyst clătină din cap în timp ce spuse:

- Așadar, ar trebui să fie Love Peak1, nu Ghost Peak. Pur și simplu nu se leagă. Deci, el pur și simplu a cerut în căsătorie acolo? De ce îl face să fie un loc care sugerează o bântuire?

Era atât de adorabilă încât ar fi vrut să o îmbrățișeze.

- Ar trebui să fie, dar nu este, spuse el.

Amethyst își înclină capul într-o parte ca și cum ar fi încercat să găsească o explicație.

- Nu înțeleg. Explică-mi! continuă ea.

- Explicația simplă este că el s-a dus acolo în căutarea soției sale. El a pierdut-o sau ea l-a pierdut pe el, depinde de cum privești lucrurile. Așa că vine pe insulă în aceeași zi în fiecare an, sperând să o găsească. Până acum nu a avut prea mult noroc, sărmanul de el. Era într-adevăr o poveste sumbră...

- Asta e foarte trist. În ce zi a anului vine să viziteze insula? spuse ea, mușcându-și ușor buza de jos.

El și-ar fi dorit să fie mai aproape de ea și să o poată săruta. Avea o gură minunată, iar dinții ei strălucitori o făceau să fie și mai ademenitoare. Cooper ridică din umeri și spuse:

- Nu știu sigur. Au existat mai multe date. Aș putea să îți spun când anume s-au căsătorit și, dacă ar fi să ghicesc... dar chiar și jurnalele lui Marianne nu spun exact în ce zi au fost pe insulă. Știu doar că s-au căsătorit pe 1 aprilie 1953.

- De ziua păcălelilor? Interesant... spuse ea, oprindu-se și uitându-se la el. Ochii ei se măriră în timp ce spuse:

- Stai, ai jurnalele ei? Pot să le citesc? spuse ea, emoția răzbătându-i în voce în timp ce ochii ei stăruiau practic asupra lui.

Fusese atât de ușor să o ademenească în direcția în care voia ca ea să meargă. Nici nu își dăduse seama că fusese atrasă în joc. Totul mergea de minune și în curând putea să afle dacă ea era atât de specială precum credea el. Cu cât mai mult timp petreceau împreună, cu atât mai mult creșteau șansele ca el să se implice emoțional.

- Nu știu. Sunt un fel de moștenire de familie și vechi de peste o jumătate de secol...

- Ooo, promit să fiu foarte atentă cu ele. Asta dacă mă vei lăsa să le citesc, spuse ea, în timp ce înflăcărarea i se simțea în voce.

El se prefăcu a-i fi greu să o lase să se uite peste ele.

- Păi, chestia este că nu te cunosc prea bine. Cum aș putea să am încredere că nu vei pleca cu ele?

Ea își duse mâna la tâmplă, încercând să găsească o soluție.

- Dacă ți se pare mai confortabil, poate ai putea să stai cu mine în timp ce mă uit prin ele. În felul acesta vei ști că nu am să stric nimic care nu îmi aparține.

Minunat, nici măcar nu trebuise să-i sugereze. Ea chiar făcea totul să fie mai ușor pentru el. Nu că ar fi avut vreo intenție să se plângă.

- Hmm... cred că ar putea funcționa. Oricum, de ce ești atât de interesată de Marianne și Easton?

- Sunt scriitoare, zise ea. Dar cred că știai deja asta. Am menționat-o mai devreme când ne-am întâlnit.

Oftând, ea continuă:

- Îmi place să descopăr lucruri interesante despre locurile pe care le vizitez. Recunosc că aleg locații care mă intrigă și sper să descopăr istoria orașului și să o folosesc în articolele mele. M-am blocat asupra posibilității fantomelor din acest oraș și cred că ar fi o caracteristică minunată de surprins. Mi-ar plăcea să scriu adevărul, și nu doar un articol care să speculeze despre existența fantomelor. Mă vei ajuta?

- S-ar putea să pot face asta. Ai mai scris ceva până acum? Îmi arăți?

- Nu știu ce să zic - pur și simplu nu-mi place să împărtășesc nimic până nu termin. Poate după ce termin articolul aș putea să-ți trimit o copie. Ai vrea?

- Ce idee minunată. Mi-ar plăcea.

Asta i-ar oferi un motiv pentru a păstra legătura cu el dacă ar fi plecat din oraș, gândi Cooper. El spera să poată construi o relație, iar ea să aleagă să stea dar, în cazul în care acest lucru nu s-ar fi întâmplat, avea nevoie de un plan de rezervă.

- Asta ar fi fantastic. Abia aștept să-ți citesc povestea, continuă el.

Un zâmbet strălucitor se formă pe chipul ei.

- În regulă. O să mă asigur că vei primi un exemplar. Acum mă vei lăsa să arunc o privire peste acele jurnale?

- Presupun că pot face asta. Vino cu mine acasă. Trebuie să-l anunț pe tata că ne întoarcem la pensiune.

Amethyst practic țopăi pe lângă el în timp ce se întorceau înspre casă.

- Îți mulțumesc foarte mult că îmi permiți să le văd. Asta este mai mult decât mă așteptam să găsesc.

El spera ca acele jurnale să fie conform așteptărilor ei. Până acum, toate așteptările lui fuseseră îndeplinite de frumoasa femeie care stătea în fața lui. Ea întrunea toate calitățile pe care Cooper le căuta la o femeie. Trebuia doar să se folosească de situație corect pentru ca și ea să ajungă să simtă la fel pentru el.

1 Love Peak – în traducere Piscul Dragostei

Ücretsiz ön izlemeyi tamamladınız.

₺178,82
Yaş sınırı:
0+
Litres'teki yayın tarihi:
14 aralık 2019
Hacim:
164 s. 8 illüstrasyon
ISBN:
9788893988414
Tercüman:
Raluca-liliana Antonescu
Telif hakkı:
Tektime S.r.l.s.
İndirme biçimi:
Ses
Ortalama puan 4,2, 627 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 4,9, 482 oylamaya göre
Taslak
Ortalama puan 4,9, 173 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 4,5, 60 oylamaya göre
Ses
Ortalama puan 4,7, 84 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 4,9, 51 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 3,8, 5 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 0, 0 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 4,4, 7 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 0, 0 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 0, 0 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 0, 0 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 0, 0 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 0, 0 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 0, 0 oylamaya göre
Metin
Ortalama puan 0, 0 oylamaya göre