Kitabı oku: «Calea Eroilor»

Yazı tipi:

Despre Morgan Rice

Morgan Rice este autoarea bestsellerurilor: MEMORIILE UNUI VAMPIR, o serie destinată tinerilor, cuprinzând unsprezece cărţi (şi numărătoarea continuă); seria TRILOGIA SUPRAVIEŢUIRII, un thriller postapocaliptic cuprinzând două cărţi (şi numărătoarea continuă); şi INELUL VRĂJITORULUI, cea mai bine vândută serie epică şi fantastică, cuprinzând treisprezece cărţi (şi numărătoarea continuă).

Cărţile lui Morgan Rice sunt disponibile în ediţii audio şi tipărite, iar traduceri ale acestora sunt acum disponibile în germană, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, japoneză, chineză, suedeză, olandeză, turcă, maghiară, cehă şi slovacă (urmând a fi traduse şi în alte limbi).

Morgan doreşte să vă cunoască părerile, aşa că sunteţi invitaţi să accesaţi www.morganricebooks.com, pentru a vă înscrie în lista de contacte e-mail, pentru a primi o carte gratuită, cadouri, pentru a descărca gratuit aplicaţia, pentru a afla ultimele noutăţi, în exclusivitate, pentru a vă conecta prin Facebook şi Twitter şi pentru a păstra legătura!

Referinţe critice ─ Morgan Rice

„INELUL VRĂJITORULUI” are toate ingredientele pentru a deveni un succes imediat: uneltiri, contrauneltiri, mister, cavaleri curajoşi şi relaţii înfloritoare, pline de inimi zdrobite, decepţie şi trădare. Vă va delecta ore în şir şi va satisface cititorii de toate vârstele. Recomandată pentru biblioteca permanentă a tuturor cititorilor de ficţiune.”

–-Books and Movie Reviews, Roberto Mattos

„Rice reuşeşte să vă atragă în poveste încă de la început, utilizând descrieri de o calitate extraordinară, care transcend simpla prezentare a cadrului…Scrisă frumos şi extrem de uşor de citit.”

–Black Lagoon Reviews (despre Transformată)

“O poveste ideală pentru tinerii cititori. Morgan Rice reuşeşte să ţeasă o intrigă interesantă…Proaspătă şi unică. Seria se concentrează asupra unei fete… o fată extraordinară!…Uşor de citit, dar cu un ritm foarte alert… A se citi cu acordul părinţilor.”

–-The Romance Reviews (despre Transformată)

“Mi-a captat atenţia de la început până la sfârşit şi n-am mai putut s-o las din mână…Această poveste este o aventură extraordinară, cu un ritm alert, plină de acţiune chiar de la început. Nu te plictiseşti nicio clipă.”

–-Paranormal Romance Guild (despre Transformată)

“Plină până la refuz de acţiune, idilă, aventură şi suspans. Puneţi mâna pe această carte şi vă veţi îndrăgosti încă o dată.”

–-vampirebooksite.com (despre Transformată)

“O intrigă extraordinară, este tocmai genul de carte pe care nu vă va fi uşor să o lăsaţi din mână în timpul nopţii. Sfârşitul este de un suspans atât de spectaculos, încât vă veţi dori imediat să cumpăraţi următoarea carte, doar pentru a vedea ce se întâmplă.”

–-The Dallas Examiner (despre Iubită)

“O carte care rivalizează cu AMURG şi JURNALELE VAMPIRILOR şi pe care vă veţi dori să continuaţi să o citiţi până la ultima pagină! Dacă vă plac poveştile cu aventuri, dragoste şi vampiri, această carte este ceea ce vă trebuie!”

–-Vampirebooksite.com (despre Transformată)

“Morgan Rice se dovedeşte, din nou, o povestitoare extrem de talentată…Acest lucru atrage o gamă largă de cititori, inclusiv pe fanii mai tineri ai genului de ficţiune/cu vampiri. Se încheie cu un neaşteptat suspans, care te lasă şocat.”

–-The Romance Reviews (despre Iubită)

Cărţi de Morgan Rice

INELUL VRĂJITORULUI

CALEA EROILOR (Cartea 1)

MARŞUL REGILOR (Cartea 2)

SOARTA DRAGONILOR (Cartea 3)

STRIGĂT DE ONOARE (Cartea 4)

JURĂMÂNT DE GLORIE (Cartea 5)

ACTE DE BRAVURĂ (Cartea 6)

RITUALUL SĂBIILOR (Cartea 7)

CHEZĂŞIA ARMELOR (Cartea 8)

UN CER DE VRĂJI (Cartea 9)

O MARE DE SCUTURI (Cartea 10)

O DOMNIE DE OŢEL (Cartea 11)

TĂRÂMUL DE FOC (Cartea 12)

DOMNIA REGINELOR (Cartea 13)

TRILOGIA SUPRAVIEŢUIRII

ARENA UNU: VÂNĂTORII DE SCLAVI (Cartea 1)

ARENA DOI (Cartea 2)

MEMORIILE UNUI VAMPIR

TRANSFORMATĂ (Cartea 1)

IUBITĂ (Cartea 2)

TRĂDATĂ (Cartea 3)

PREDESTINATĂ (Cartea 4)

DORITĂ (Cartea 5)

LOGODITĂ (Cartea 6)

PROMISĂ (Cartea 7)

GĂSITĂ (Cartea 8)

REÎNVIATĂ (Cartea 9)

RÂVNITĂ (Cartea 10)

SORTITĂ (Cartea 11)

Ascultaţi seria INELUL VRĂJITORULUI în format carte audio!

Acum disponibilă pe:

Amazon

Audible

iTunes

Toate drepturile rezervate. Cu excepţia cazurilor permise de Legea Drepturilor de Autor din 1976, din SUA, nicio parte din această publicaţie nu poate fi reprodusă, distribuită sau transmisă în orice formă sau prin orice mijloace sau stocată într-un sistem de baze de date sau de recuperare, fără acordul prealabil al autorului.

Acest e-book este licenţiat numai pentru uzul dumneavoastră personal. Acest e-book nu poate fi revândut sau cedat altor persoane. Dacă v-aţi dori să împărţiţi acest e-book cu o altă persoană, vă rugăm să achiziționați câte un exemplar suplimentar pentru fiecare destinatar. Dacă citiţi acest e-book şi nu l-aţi cumpărat, sau nu a fost achiziţionat numai pentru uzul dumneavoastră, atunci vă rugăm să îl returnaţi şi să achiziţionaţi o copie proprie. Vă mulţumim că respectaţi munca dificilă a acestui autor.

Aceasta este o operă de ficţiune. Numele, personajele, afacerile, organizaţiile, locurile, evenimentele şi incidentele sunt fie produsul imaginaţiei autorului sau sunt utilizate ficţional. Orice asemănare cu persoane reale, în viaţă sau decedate, este o simplă coincidenţă.

Imagine supracopertă copyright RazoomGame, utilizată sub licenţă de la Shutterstock.com.

„Capul încoronat nu ştie ce e tihna.”
—William Shakespeare
Henric al IV-lea, Partea a II-a

CAPITOLUL UNU

Băiatul stătea pe cea mai înaltă măgură a ţinuturilor joase din Regatul de Apus al Inelelor, privind către nord, observând primul dintre sorii care tocmai răsăreau. Până departe, atât cât putea vedea cu ochii, se întindeau unduitoare coline verzi, coborând şi ridicându-se, ca nişte cocoaşe de cămilă, într-un şir de văi şi culmi. Razele roşiatice ale primului soare străpungeau ceaţa dimineţii, făcând-o să strălucească, dându-i o aură magică, ce se potrivea cu starea de spirit a băiatului. Rareori se trezea atât de devreme sau se aventura atât de departe de casă şi niciodată nu urcase această culme, ştiind că ar fi atras astfel asupra-i mânia tatălui său. Dar în această zi nu-i păsa. În această zi, ignorase miile de reguli şi corvezi cu care-l năpăstuiseră, în cei paisprezece ani, ai săi. Pentru că această zi era diferită. Era ziua în care îşi întâlnea destinul.

Băiatul, Thorgrin din clanul McLeod, din Provincia Sudică a Regatului de Apus, cunoscut simplu, de toţi cei pe care-i plăcea, ca Thor, cel mai tânăr dintre cei patru fraţi, ultimul în preferinţele tatălui său, stătuse treaz toată noaptea, în aşteptarea acestei zile. Tresărise şi se perpelise, cu ochii înceţoşaţi de somn, aşteptând, pregătit să întâmpine răsăritul primului soare. Căci o zi ca aceasta sosea o dată la câţiva ani şi, dacă ar fi pierdut-o, ar fi rămas captiv în satul acesta, sortit să aibă grijă de turma tatălui său pentru tot restul vieţii.

Ziua Recrutării. Era singura zi în care armata regelui cutreiera provinciile şi alegea cu grijă voluntari pentru Legiunea Regală. Thor nu visase la nimic altceva de când venise pe lume. Pentru el, viaţa însemna un singur lucru: să se alăture Cavalerilor de Argint, forţa de elită a regelui, echipaţi cu cele mai elegante armuri şi cu cele mai alese arme din câte existau în cele două regate. Şi nu puteai deveni unul dintre aceştia, dacă nu făceai parte mai întâi din Legiune, regimentul de scutieri cu vârste cuprinse între paisprezece şi nouăsprezece ani. Iar dacă nu erai fiul unui nobil sau al unui războinic vestit, nu aveai cum să te alături altfel Legiunii.

Ziua Recrutării era o excepţie, un prilej rar, o dată la câţiva ani, când Legiunea se împuţina simţitor, iar oamenii regelui cutreierau ţinutul în căutare de noi recruţi. Toată lumea ştia că puţini oameni de rând erau aleşi şi că puţini dintre aceştia rămâneau în Legiune.

Thor scruta orizontul, atent la cea mai mică mişcare. Ştia că pe acest drum, singurul către satul său, vor trece Cavalerii de Argint şi voia să fie cel dintâi care să-i zărească. În jurul său, turma de oi behăia nerăbdătoare, îndemnându-l să o coboare spre păşunea cu iarbă mai grasă de la poalele măgurii. Încercă să ignore zgomotul şi duhoarea. Trebuia să se concentreze.

Ceea ce îl ajutase să îndure totul, toţi aceşti ani în care avusese în grijă turmele, în care fusese lacheul tatălui său şi al fraţilor mai mari, el, cel mai neglijat şi mai împovărat dintre toţi, fusese gândul că într-o zi va pleca de aici. Într-o bună zi, când Cavalerii de Argint vor sosi, îi va surprinde pe toţi cei care îl dispreţuiseră şi va fi ales. Dintr-o mişcare grabnică, se va urca într-una dintre căruţele lor şi îşi va lua rămas bun de la toate acestea.

Tatăl lui Thor, fără îndoială, nu-l crezuse vreodată un candidat serios pentru Legiune—de fapt, nu-l crezuse vreodată un candidat serios pentru ceva. În schimb, îşi dedicase dragostea şi atenţia celor trei fraţi mai mari ai lui Thor. Cel mai mare avea nouăsprezece ani, ceilalţi doi erau doar cu un an mai mici unul faţă de celălalt, iar Thor era cu trei ani mai tânăr decât ultimul dintre aceştia. Poate pentru că erau apropiaţi ca vârstă sau poate pentru că semănau între ei şi nu aduceau deloc cu Thor, cei trei erau mereu împreună, abia băgând de seamă că Thor există.

Mai rău, ei erau mai înalţi, mai voinici şi mai puternici decât el, iar Thor, deşi ştia că nu e scund, se simţea mic alături de ei, îşi simţea fragile picioarele musculoase, în comparaţie cu stâlpii de stejar ai acestora. Iar tatăl său nu făcuse nimic pentru a schimba acest lucru—care părea că-i place grozav—lăsându-l pe Thor să aibă grijă de turme sau să ascută armele, în timp ce fraţii săi erau lăsaţi să le mânuiască.

Lucrul acesta nu fusese spus niciodată pe faţă, dar întotdeauna fusese de la sine înţeles că Thor îşi va petrece viaţa în umbra fraţilor săi, silit să-i vadă pe aceştia înfăptuind lucruri măreţe. Destinul său, dacă ar fi fost după tatăl şi fraţii săi, ar fi fost să rămână acolo, înghiţit de acel sat, şi să-şi ajute familia.

Şi mai rău era că Thor băgase de seamă că fraţii săi se simţeau, inexplicabil, ameninţaţi de el, poate chiar îl urau. Thor vedea asta în fiecare privire, în fiecare gest al lor. Nu înţelegea cum, dar trezise ceva în ei, un soi de teamă sau de invidie. Poate pentru că era diferit, nu arăta şi nu vorbea ca ei; nici măcar nu se îmbrăca la fel, căci tatăl său păstra tot ce era mai bun pentru aceştia – veşmintele de stofă pluşată, vopsite în purpuriu sau stacojiu, armele aurite—în timp ce Thor purta cele mai grosolane zdrenţe.

Cu toate acestea, Thor se descurca cu ce avea, găsind modalitatea de a face hainele să i se potrivească, legându-şi tunica, în jurul taliei, cu o cingătoare, iar acum că venise vara, îşi tăia mânecile pentru a-şi răcori braţele musculoase. Îşi potrivise cămaşa cu o pereche de pantaloni grosolani din in—singura pe care o avea—şi o pereche de cizme din piele de cea mai slabă calitate, legate cu şireturi pe gambe. Nu erau făcute din aceeaşi piele ca încălţămintea fraţilor săi, dar le putea purta. Avea îmbrăcămintea tipică a unui păstor, dar nu şi purtarea acestuia.

Thor era înalt şi slab, cu fălci puternice şi bărbie nobilă, cu ochi cenuşii, arătând ca un războinic pribeag. Părul său drept, castaniu, îi cădea în valuri, pe lângă urechi, iar înapoia pletelor, ochii îi luceau ca plevuşca în lumină.

În vreme ce fraţii lui Thor vor fi lăsaţi să doarmă în această dimineaţă, vor primi o masă copioasă şi vor fi trimişi la selecţie cu cele mai bune arme şi binecuvântarea tatălui, lui nu i se va îngădui să participe. Încercase o dată să discute cu tatăl său despre asta, dar nu reuşise. Tatăl a încheiat repede discuţia, iar el nu a mai încercat să o reia vreodată. Pur şi simplu nu era drept. Thor era hotărât să refuze destinul pe care i-l plănuise tatăl său.

La primul semn al caravanei regale, va alerga acasă, îşi va înfrunta tatăl şi, că-i va plăcea sau nu, se va prezenta oamenilor regelui. Va participa la selecţie alături de ceilalţi. Tatăl său nu-l va putea împiedica. Gândindu-se la asta, simţi un nod în stomac.

Primul soare se înălţase, iar atunci când cel de-al doilea, verde ca menta, începu să răsară, adăugând un strat de lumină cerului purpuriu, Thor îi zări. I se zbârli tot părul şi sări în picioare ca ars. Departe, la orizont, se zărea conturul unei căruţe trase de cai, ridicând praful drumului cu roţile sale. Când o altă căruţă îşi făcu apariţia, inima începu să-i bată mai repede; apoi apăru alta. Chiar şi de aici, carele aurii străluceau în lumina sorilor ca spinările argintii ale unor peşti sărind din apă.

În clipa în care numără cea de-a douăsprezecea căruţă, nu mai fu în stare să aştepte. Cu inima zvâcnindu-i în piept, uitând de turmă pentru prima dată în viaţă, Thor se întoarse şi coborî dealul poticnindu-se, hotărât să nu se dea în lături de la nimic până când nu se va face cunoscut.

*

În timp ce cobora alergând printre copaci, fără a-i păsa de zgârieturile provocate de ramuri, Thor se opri o clipă pentru a-şi trage răsuflarea. Ajunse într-un luminiş şi îşi văzu satul întinzându-se în vale: o aşezare adormită, cu o poveste a sa, cu case de lut alb, cu acoperişuri de paie. Doar câteva zeci de familii trăiau în aceste case. Fumul se ridica din hornuri, pentru că cei mai mulţi se treziseră devreme şi îşi pregăteau masa de dimineaţă.

Era un loc idilic, destul de departe—la o zi călare de Curtea regelui—pentru a descuraja călătorii să ajungă aici. Era doar unul dintre satele de fermieri de la marginea Inelului, o simplă rotiţă în angrenajul Regatului de Apus.

Ajuns la capătul drumului, Thor dădu năvală în piaţa satului, ridicând praful pe unde trecea. Găinile şi câinii fugeau din calea lui, iar o bătrână, ghemuită în faţa casei sale, înaintea unui cazan cu apă în clocot, şuieră după el. "Mai încet, băiete!", ţipă aceasta, în timp ce el trecu în fugă pe lângă ea, împrăştiindu-i praf peste foc.

Dar Thor nu ar fi încetinit, nici pentru ea, nici pentru oricine altcineva. O luă pe o uliţă dosnică, apoi pe alta, cotind când la stânga, când la dreapta, pe drumul pe care îl ştia pe de rost, până ajunse acasă.

Era o locuinţă mică, greu de descris, cu nimic diferită de toate celelalte, cu pereţi de lut alb şi acoperiş colţuros de paie. La fel ca în cele mai multe case, singura odaie fusese împărţită, tatăl dormind într-o parte a ei, iar fraţii, în cealaltă; spre deosebire de cele mai multe locuinţe, casa avea un coteţ de găini în spate, iar Thor fusese exilat să doarmă acolo.

La început, Thor dormise cu fraţii săi, dar, în timp, aceştia crescuseră, deveniseră mai răutăcioşi şi mai egoişti şi nu-l mai primiseră lângă ei. Thor suferise la început, dar acum îi plăcea locul său, preferând să se ţină departe de ei. Asta confirma ceea ce Thor deja ştia, anume că era un proscris în propria familie.

Thor alergă spre uşa din faţă şi năvăli înăuntru fără să se oprească.

„Tată!”, strigă el, gâfâind. „Cavalerii de Argint! Vin!”

Tatăl şi cei trei fraţi luau micul dejun, deja îmbrăcaţi cu cele mai bune haine. La cuvintele lui, săriră de pe scaune şi ţâşniră pe lângă el, înghiontindu-l, în timp ce se repezeau afară, în drum.

Thor îi urmă şi se opriră toţi scrutând orizontul.

„Nu văd niciunul”, zise Drake, cel mai mare dintre fraţi, cu vocea lui profundă. Cu cei mai largi umeri, cu părul tuns scurt, ca al fraţilor săi, cu ochii căprui şi buzele subţiri, dezaprobatoare, el se uită încruntat la Thor, ca de obicei.

„Nici eu”, a repetat Dross, doar cu un an mai mic decât Drake, ţinându-i mereu partea.

„Vin!”, ripostă Thor. „Jur!”

Tatăl se întoarse spre el şi îl luă de umeri cu asprime.

„De unde ai putea şti tu?”, întrebă el.

„I-am văzut.”

„Cum? De unde?”

Thor ezită; fusese prins. Tatăl ştia, desigur, că singurul loc din care Thor ar fi putut să-i vadă era cel de pe culmea măgurii. Acum, Thor nu ştia cum să răspundă.

„Eu … am fost pe culme…”

„Cu turma? Ştii că nu trebuie să meargă atât de departe.”

„Dar astăzi a fost altceva. Trebuia să văd.”

Tatăl îşi coborî încruntat privirea.

„Du-te de îndată înăuntru, adu săbiile fraţilor tăi şi lustruieşte-le tecile, astfel încât să arate cât mai bine, înainte să ajungă aici oamenii regelui.”

Terminând cu el, tatăl se întoarse către fraţii săi, care stăteau toţi în drum, uitându-se cu mare băgare de seamă.

„Crezi că ne vor alege?” întrebă Durs, cel mai tânăr dintre cei trei, cu trei ani mai mare decât Thor.

„Ar fi o prostie să nu”, spuse tatăl său. „Nu prea au oameni anul acesta. Selecţia a fost slabă, altfel nu s-ar mai fi obosit să vină. Staţi drepţi, voi trei, cu bărbia sus şi pieptul în afară. Nu-i priviţi drept în ochi, dar nu vă uitaţi nici într-o parte. Fiţi tari şi încrezători. Nu arătaţi nicio slăbiciune. Dacă vrei să fii în Legiunea Regală, trebuie să te porţi de parcă ai face deja parte din ea.”

„Da, tată”, răspunseră cei trei într-un glas, ocupându-şi locurile.

Tatăl se întoarse şi-i aruncă lui Thor o privire aspră.

„De ce eşti încă aici?” întrebă. „Treci înăuntru.”

Thor stătea acolo, cu inima îndoită. N-ar fi vrut să nu-şi asculte tatăl, dar trebuia să-i vorbească. Inima îi bătea puternic în timp ce încerca să ia o hotărâre. Decise că ar fi mai bine să-l asculte, să aducă săbiile şi abia apoi să-l înfrunte. Să-l ignore de-a dreptul n-ar fi bine.

Thor se repezi în casă, ieşi prin spate şi intră în şopronul cu arme. Găsi cele trei săbii ale fraţilor săi, toate frumos ornate, cu mânere din argint de calitate superioară, daruri preţioase pentru care tatăl lui trudise ani în şir. Le înşfăcă pe toate trei, surprins ca întotdeauna de greutatea lor, şi se întoarse în fugă cu ele.

Alergă spre fraţii săi, le înmână săbiile, apoi se întoarse către tatăl său.

„Cum, nu sunt lustruite?” spuse Drake.

Tatăl se întoarse spre el dezaprobator, dar, înainte să poată spune ceva, Thor i se adresă:

„Tată, te rog! Trebuie să-ţi vorbesc !”

„Ţi-am spus să le lustruieşti…”

„Te rog, tată!”

Tatăl îl fixă furios, ezitând. Probabil văzuse seriozitatea pe chipul lui Thor, pentru că, în cele din urmă, spuse: „Ei bine?”

„Vreau să ţii seama şi de mine. Alături de ceilalţi. Pentru Legiune.”

Hohotele fraţilor se auziră înapoia sa, făcându-l să se înroşească.

Dar tatăl său nu râdea; dimpotrivă, încruntarea i se accentuă.

„Tu?”

Thor scutură viguros din cap.

„Am paisprezece ani. Pot fi ales.”

„Limita este de paisprezece ani”, spuse Drake, cu dispreţ, peste umăr. „Dacă te-ar lua, ai fi cel mai tânăr. Crezi că te-ar alege pe tine în locul unuia ca mine, cu cinci ani mai mare?”

„Eşti obraznic”, spuse Durs. „Întotdeauna ai fost.”

Thor se întoarse spre ei.

„Nu v-am întrebat pe voi”, spuse el.

Se întoarse către tatăl său, care privea încruntat.

„Tată, te rog”, spuse. „Dă-mi o şansă. Asta-i tot ce-ţi cer. Ştiu că sunt tânăr, dar, în timp, voi arăta ce pot.”

Tatăl clătină din cap.

„Tu nu eşti un luptător, băiete. Nu eşti ca fraţii tăi. Eşti păstor. Viaţa ta e aici. Cu mine. Îţi vei face îndatoririle şi le vei face bine. Unii nu ar trebui să-şi dorească prea mult. Acceptă-ţi viaţa şi învaţă s-o iubeşti.”

Thor simţi cum i se rupe inima când îşi văzu visul spulberat.

Nu, gândi. Nu poate fi aşa.

„Dar, tată…”

„Tăcere!” strigă el, iar strigătul lui ascuţit tăie aerul. „Destul cu tine. Iată-i că vin. Dă-te din drum şi poartă-te bine cât timp sunt aici.”

Tatăl său înaintă şi cu o mână îl împinse deoparte, de parcă ar fi fost un obiect pe care prefera să nu-l vadă. Împunse cu palma lui cărnoasă pieptul lui Thor.

Se auzi un huruit puternic, iar oamenii locului se revărsară din case, căptuşind străzile. Un nor crescând de praf anunţă convoiul şi, câteva clipe mai târziu, sosi o duzină de căruţe trase de cai, ce făceau un zgomot ca de tunet.

Intrară în oraş, precum o armată neaşteptată, oprindu-se în apropierea casei lui Thor. Caii lor tropotiră în loc, fornăind. Trecu ceva vreme până se risipi norul de praf şi Thor încercă, neliniştit, să tragă cu ochiul la armurile şi armele lor. Nu mai fusese niciodată atât de aproape de Cavalerii de Argint, iar inima îi bătea tot mai tare.

Oşteanul din fruntea convoiului descălecă. Iată-l aici, în carne şi oase, unul dintre adevăraţii cavaleri de argint, acoperit cu o strălucitoare cămaşă de zale, cu o spadă lungă agăţată de centură. Părea a avea între treizeci şi patruzeci de ani, un bărbat adevărat, cu o barbă nerasă de câteva zile, cu cicatrici pe obraz şi cu un nas strâmbat în bătălie. Era cel mai însemnat om pe care-l văzuse Thor vreodată, de două ori mai voinic decât ceilalţi, cu o înfăţişare care arăta că el era comandantul.

Oşteanul sări pe drumul prăfuit, cu pintenii zornăind în timp ce se apropia de grupul de băieţi aliniaţi.

Pretutindeni în sat, zeci de băieţi stăteau în poziţie de drepţi, sperând. Dacă s-ar fi alăturat Cavalerilor de Argint, ar fi avut o viaţă de onoare şi luptă, de renume şi glorie – dar şi pământuri, titluri şi bogăţii. Ar fi avut cea mai bună mireasă, cele mai alese terenuri, o viaţă glorioasă. Ar fi fost o onoare pentru familie, iar intrarea în Legiune era primul pas.

Thor studia căruţele mari, aurii şi se gândea că n-ar putea lua atât de mulţi recruţi. Regatul era întins şi aveau multe oraşe de vizitat. Înghiţi în sec, înţelegând că şansele sale erau chiar mai mici decât crezuse. Ar trebui să înlăture toţi aceşti băieţi – mulţi dintre ei vajnici luptători – dar şi pe cei trei fraţi ai săi. Fu cuprins de un sentiment de slăbiciune.

Abia mai putea respira, în timp ce oşteanul înainta în linişte, cercetând rândurile aspiranţilor. Începu din partea îndepărtată a străzii, apoi se întoarse încet. Thor îi cunoştea pe toţi ceilalţi băieţi, desigur. Ştia, de asemenea, că unii îşi doreau, în taină, să nu fie aleşi, chiar dacă familiile lor îşi doreau să-i trimită de-acasă. Se temeau; n-ar fi fost oşteni buni.

Thor era indignat. Simţea că merită să fie ales la fel ca oricare dintre ei. Faptul că fraţii săi erau mai mari şi mai puternici nu însemna că el nu avea dreptul să se prezinte şi să fie ales. Simţea o ură arzătoare pentru tatăl său şi aproape îşi ieşi din fire când oşteanul se apropie.

Oşteanul se opri, pentru prima dată, în faţa fraţilor săi. Îi măsură cu privirea de sus până jos şi păru impresionat. Întinse mâna, înşfăcă una dintre teci şi trase cu putere, ca şi cum ar fi vrut să verifice cât este de solidă.

Schiţă un zâmbet.

„Nu ţi-ai folosit încă sabia în luptă, nu-i aşa?” îl întrebă pe Drake.

Thor îl văzu pe Drake neliniştit pentru prima dată în viaţă. Drake înghiţi în sec.

„Nu, Domnia Ta. Dar am folosit-o de multe ori în antrenamente şi sper să…”

„În antrenamente!”

Oşteanul râse în hohote şi se întoarse către ceilalţi, care i se alăturară, râzând lui Drake în faţă.

Drake roşi puternic. Era prima oară când Thor îl vedea pe Drake stânjenit—de obicei, Drake era cel care-i făcea pe ceilalţi să se simtă stânjeniţi.

„Ei bine, atunci am să le spun duşmanilor noştri să se teamă de tine—tu, care te antrenezi cu sabia!”

Grupul de oşteni râse din nou.

Apoi oşteanul se întoarse către ceilalţi fraţi ai lui Thor.

“Băieţii aceştia sunt din acelaşi neam,” spuse el, frecându-şi bărbia nerasă. „Asta nu e rău. Sunteţi toţi de mărimea potrivită. Neîncercaţi, totuşi. Veţi avea nevoie de mult antrenament pentru a reuşi.”

Făcu o pauză.

„Cred că le-am putea găsi loc.”

Clătină din cap către căruţa din spate.

„Urcaţi, urcaţi repede. Înainte să mă răzgândesc.”

Cei trei fraţi ai lui Thor alergară spre căruţă, radioşi. Thor observă că şi tatăl său radia.

Dar se simţea abătut în timp ce îşi urmărea fraţii îndepărtându-se.

Oşteanul se întoarse şi se îndreptă către următoarea locuinţă. Thor nu mai putea îndura.

„Sire!” strigă Thor.

Tatăl său se uită urât la el, dar lui Thor nu-i mai păsa.

Oşteanul se opri cu spatele la el şi se întoarse încet.

Thor făcu doi paşi în faţă, cu inima bătând şi cu pieptul scos înainte cât de mult putea.

„Pe mine nu m-aţi luat în considerare, sire”, spuse el.

Oşteanul tresări şi-l măsură pe Thor cu privirea, ca şi cum acesta ar fi fost o glumă.

„N-am făcut-o?” întrebă el şi izbucni în râs. Oamenii lui izbucniră, de asemenea, în râs. Dar lui Thor nu-i păsa. Acesta era momentul lui. Era acum ori niciodată.

„Vreau să mă alătur Legiunii!” spuse Thor.

Oşteanul păşi către Thor.

„Acum?”

Părea că se amuză.

„Şi ai împlinit măcar paisprezece ani?”

„Da, Sire. Acum două săptămâni.”

„Acum două săptămâni!”

Bărbatul râdea în hohote, la fel şi bărbaţii din spatele său.

„În acest caz, duşmanii noştri ar tremura cu siguranţă la vederea ta.”

Thor ardea de umilinţă. Trebuia să facă ceva. Nu putea să lase lucrurile să se sfârşească aşa.

Oşteanul dădu să plece—dar Thor nu putea îngădui asta.

Făcu un pas înainte şi strigă: „Sire! Faceţi o greşeală!”

Un suflu de groază se răspândi prin mulţime, în timp ce oşteanul se opri din nou şi se întoarse încet. Acum era încruntat.

„Băiat prost”, zise tatăl său, prinzându-l pe Thor de umăr, „du-te în casă!”

„Nu mă voi duce!” strigă Thor, scuturându-se de strânsoarea tatălui său.

Oşteanul păşi spre Thor şi tatăl său se retrase.

„Cunoşti pedeapsa pentru insultarea unui cavaler de argint?” îl repezi oşteanul.

Inima lui Thor bătea cu tărie, dar ştia că nu mai putea da înapoi.

„Vă rugăm să-l iertaţi, Sire”, spuse tatăl său. „E un copil şi…”

"Eu nu vorbesc cu tine", spuse oşteanul. Cu o privire nimicitoare, îl forţă pe tatăl lui Thor să se îndepărteze.

Oşteanul se întoarse către Thor.

„Răspunde-mi!”, strigă el.

Thor înghiţi în sec, incapabil să vorbească. Lucrurile nu mergeau aşa cum îşi imaginase.

„Să insulţi un cavaler de argint înseamnă să-l insulţi pe însuşi Regele”, spuse Thor cu sfială, recitând ceea ce învăţase pe de rost.

„Da”, zise oşteanul. „Ceea ce înseamnă că-ţi pot da patruzeci de lovituri de bici dacă doresc.”

„N-am vrut să insult pe nimeni, sire”, zise Thor. „Vreau doar să fiu ales. Vă rog. Am visat asta toată viaţa. Vă rog. Lăsaţi-mă să mă alătur Legiunii.”

Oşteanul îl privi şi expresia i se îndulci uşor.

“Eşti tânăr, băiete. Şi ai o inimă mândră. Dar nu eşti pregătit. Întoarce-te la noi când vei fi înţărcat.”

Spunând acestea, se întoarse şi se îndepărtă ca o furtună, abia aruncând o privire celorlalţi băieţi. Urcă repede pe cal.

Thor, deznădăjduit, urmări convoiul care se puse în mişcare; pe cât de repede sosiseră, pe atât de repede plecau.

Ultimul lucru pe care Thor îl zări era imaginea fraţilor săi, stând în spatele celei din urmă căruţe, privindu-l dezaprobator şi batjocoritor. Se îndreptau, sub ochii lui, spre o viaţă mai bună. Thor se simţea murind pe dinăuntru.

Imediat ce entuziasmul din jur s-a stins, sătenii se strecurară înapoi în casele lor.

“Îţi dai seama cât de prost ai fost, băiat nesăbuit?” se răsti tatăl său, prinzându-l de umeri. “Îţi dai seama că ai fi putut nărui şansele fraţilor tăi?”

Thor împinse brutal mâinile tatălui său, dar tatăl se întinse şi-l lovi cu dosul palmei peste faţă. Thor simţi o durere ascuţită şi îşi privi fix tatăl. Pentru prima dată, o parte din el ar fi vrut să-i întoarcă lovitura. Dar se stăpâni.

“Du-te, caută oile şi adu-le înapoi. Acum ! Iar când te întorci, să nu aştepţi mâncare de la mine. Nu vei mânca în seara asta şi te vei gândi la ce ai făcut.”

“Poate că nu mă voi întoarce deloc!” strigă Thor în timp ce se răsuci şi se îndepărtă repede, departe de casă, spre dealuri.

“Thor!” îl strigă tatăl. Câţiva săteni, care se aflau încă în drum, se opriseră şi priveau.

Thor iuţi pasul, apoi începu să alerge, dorind să plece cât mai departe de locul acela.

Abia observă că plângea, că lacrimile îi inundau chipul, căci toate visele îi fuseseră spulberate.