Kitabı oku: «Marşul Regilor», sayfa 3

CAPITOLUL CINCI

Thor l-a urmat pe Reece, cu Krohn în spatele lui, făcându-și drum prin pasajele din spate înapoi spre camera regelui. Reece îi adusese printr-o uşă secretă, ascunsă într-unul din zidurile de piatră, şi acum ținea o torţă, conducându-i pe când mergeau unul în spatele celuilalt în spaţiul înghesuit, făcându-și drum prin măruntaiele castelului într-o gamă ameţitoare de întoarceri înainte şi înapoi. Au urcat pe o scara ingusta, de piatră, care i-a dus la un alt pasaj. S-au întors, şi înaintea lor era o altă scară. Thor s-a minunat cât de complicat era acest pasaj.

"Acest pasaj a fost construit în castel cu sute de ani în urmă," a explicat Reece în şoaptă pe când mergeau cu respiraţiea întretăiată de la urcat. "A fost construit de stră-străbunicul tatălui meu, al treilea rege MacGil. El l-a construit după un asediu – este o cale de scăpare. În mod ironic, n-am mai  fost niciodată sub asediu de atunci şi aceste pasaje nu au fost folosite de secole. Erau toate închise şi le-am descoperit în copilărie. Îmi place să le folosesc din timp în timp ca să mă mișc prin castel fără ca nimeni să nu ştie unde sunt. Când eram mai mici, Gwen şi Godfrey şi cu mine ne jucam de-a v-ați ascunselea în ele. Kendrick era prea mare iar lui Gareth nu-i plăcea să se joace cu noi. Fără torțe, asta a fost regula. Întuneric beznă. Era înfricoșător pe atunci."

Thor a încercat să ţină pasul pe când Reece naviga pasajul cu o desfășurare uimitoare de virtuozitate, fiind evident că ştia fiecare pas cu ochii închiși.

"Cum poți să-ți amintești toate cotiturile astea?" a întrebat Thor cu veneraţie.

"Te simți singur atunci când ești un băiat care crește în acest castel," a continuat Reece, "mai ales atunci când toată lumea este mai mare şi eşti prea tânăr să te alături Legiunii, şi nu ai nimic altceva de făcut. Am făcut din asta misiunea mea, să descopăr tainele ascunse în fiecare colțișor al acestui loc."

S-au întors din nou, au coborît trei trepte de piatră, au trecut printr-o deschidere îngustă în perete, apoi au coborât pe o scară lungă. În cele din urmă, Reece i-a adus la o uşă groasă, de stejar, acoperită de praf. El lipi o ureche de ușă şi ascultă. Thor veni lângă de el.

"Ce ușă este aceasta?" întrebă Thor.

"Ssst," a spus Reece.

Thor tăcu și puse propria ureche la ușă, ascultând. Krohn stătea acolo în spatele lui, privind în sus.

"Este intrarea secretă către camera tatălui meu", a şoptit Reece. "Vreau să aud cine este acolo cu el."

Thor ascultă, cu inima bătând să-i spargă pieptul, vocile îndepărtate din spatele uşii.

"Sună ca și cum camera este plină," a spus Reece.

Reece se întoarse și-l privi pe Thor semnificativ.

"Vei intra într-o furtună. Generalii lui vor fi acolo, consiliul, sfătuitorii, familia, toată lumea va fi acolo. Şi sunt sigur că fiecare dintre ei va fi în căutarea ta, presupusul criminal. Va fi ca și cum ai intra într-o gloată pusă pe linşaj. Dacă tatăl meu încă mai crede că ai încercat să-l omori, vei fi terminat. Sigur vrei să faci asta? "

Thor a înghițit cu greu. Era acum ori niciodată. Gâtul lui s-a uscat, pe măsură ce el și-a dat seama că aceste era unul din momentele de cotitură ale vieții sale. Ar fi ușor să se întoarcă acum, să fugă. Ar putea trăi o viață în siguranță undeva, departe de Curtea Regală. Sau ar putea trece prin acea ușă și potențial să-și petreacă restul vieții în temniță, cu acei cretini – sau chiar să fie executat.

El a respirat adânc și a decis. Trebuia să-și confrunte cu demonii față în față. Nu putea să dea înapoi.

Thor dădu din cap. Îi era frică să deschidă gura, de teamă că, dacă o făcea, s-ar putea răzgândi.

Reece dădu din cap cu o privire aprobatoare, apoi împinse mânerul de fier și împinse cu umărul în ușă.

Thor miji ochii în lumina puternică a torțelor pe când ușa se deschise. S-a văzut stând în centrul camerei private a regelui, cu Krohn și Reece lângă el.

Erau cel puțin două duzini de oameni înghesuiți în jurul regelui, care zăcea în patul lui; unii stăteau în picioare, alții erau îngenuncheați. În jurul regelui erau consilieri și generalii săi, împreună cu Argon, Regina, Kendrick, Godfrey – chiar și Gwendolyn. Era veghea morții, iar Thor era un intrus la această afacere privată de familie.

Atmosfera din camera era sumbră, fețele grave. MacGil zăcea proptit pe perne, iar Thor a fost ușurat să vadă că era încă în viață, cel puțin pentru moment.

Toate fețele s-au întors în același timp, surprinse de intrarea bruscă a lui Thor și Reece. Thor și-a dat seama ce șoc trebuie să fi fost, cu apariția lor bruscă în mijlocul camerei, venind printr-o ușă secretă în peretele de piatră.

"Asta-i băiatul!" a strigat cineva din mulțime, sărind în picioare și arătând cu ură la Thor. "El e cel care a încercat să-l otrăvească pe rege!"

Gărzile veneau spre el din toate colțurile camerei. Thor nu prea știa ce să facă. O parte din el a vrut să se întoarcă și să fugă, dar știa că trebuia să se confrunte cu această mulțime furioasă, trebuia să facă pace cu regele. Deci, el se pregăti, pe când mai mulți oșteni alergară spre el, să-l prindă. Krohn, lângă el, mârâi, avertizându-i pe atacatori.

Cum Thor stătea acolo, a simțit cum se ridica brusc o căldură în sus în el, o putere care țâșnea prin el; a ridicat o mână, involuntar, și a întins palma și direcționat energia către ei.

Thor a fost uimit să vadă că toți s-au oprit la jumătatea pasului, la câțiva metri depărtare, ca și cum ar fi înghețat. Puterea lui, orice ar fi fost, adunându-se în el, i-a ținut la distanță.

"Cum îndrăznești să intri aici și să-ți folosești vrăjitoria, băiete!" a strigat Brom – cel mai mare general al regelui, scoțându-și sabia. "Oare nu a fost de ajuns că ai încercat o dată să-l ucizi pe regele nostru?"

Brom veni la Thor cu sabia scoasă din teacă; pe când venea, Thor simțit cum ceva îl învinge, un sentiment mai puternic decât a avut vreodată. El pur și simplu a închis ochii și s-a concentrat. A simțit energia din sabia lui Brom, forma ei, metalul ei, și, într-un fel, a devenit una cu ea. I-a comandat să se oprească în ochiul minții lui.

Brom a înghețat în mișcare, cu ochii mari.

"Argon!" Brom s-a întors și a strigat. "Oprește imediat aceasta vrăjitorie! Oprește-l pe băiatul ăsta! "

Argon a pășit afară din mulțime, și încet și-a coborât gluga. Se uită din nou la Thor cu ochi intenși, care ardeau.

"Nu văd nici un motiv să-l opresc", a spus Argon. "El nu a venit aici pentru a face rău."

"Ești nebun? Aproape l-a omorât pe Regele nostru! "

"Asta este ceea ce presupui tu", a spus Argon. "Asta nu e ceea ce văd."

"Lasă-l în pace", a venit o voce profundă, gravă.

Toată lumea se întoarse pe când MacGil se ridica în șezut. Se uită spre ei, foarte slăbit. Era clar că se chinuia să vorbească.

"Vreau să văd băiatul. El nu este cel care m-a înjunghiat. Am văzut fața bărbatului, și nu a fost el. Thor este nevinovat. "

Încet, ceilalți și-au lăsat garda jos, iar Thor și-a relaxat mintea, permițându-le să plece. Oștenii s-au dat înapoi, uitându-se precauți la Thor, ca și cum ar fi fost de pe un alt tărâm, și încet și-au pus săbiile înapoi în teci.

"Vreau să-l văd", a spus MacGil. "Singur. Voi toți. Lăsați-ne singuri. "

"Regele meu", a spus Brom. "Chiar crezi că e sigur? Doar tu și acest băiat, singuri? "

"Thor nu trebuie să fie atins", a spus MacGil. "Acum, lăsați-ne. Voi toți. Inclusiv familia mea. "

O tăcere grea a căzut peste cameră pe când toți se uitau unul la altul, în mod clar nesiguri ce să facă. Thor stătea acolo, înțepenit de podea, neputând să înțeleagă totul.

Unul câte unul, ceilalți, inclusiv familia regelui, ieșiră din cameră, iar Krohn a plecat cu Reece. Camera, atât de plină de oameni cu doar câteva momente înainte, brusc a devenit goală.

Ușa a fost închisă. Erau doar Thor și regele, singuri în tăcere. Abia putea să creadă asta. Văzându-l pe MacGil zăcând acolo, atât de palid, cu astfel de dureri, l-a rănit pe Thor mai mult decât ar fi putut spune. Nu știa de ce, dar era aproape ca și cum o parte din el murea acolo, de asemenea, pe pat. El dorea mai mult decât orice ca regele să fie bine.

"Vino aici, băiete", a spus MacGil încet, cu vocea răgușită, abia mai tare decât o șoaptă.

Thor și-a coborât capul și s-a grăbit lângă patul regelui, îngenunchind în fața lui. Regele i-a întins o încheietura moale; Thor a luat mâna și a sărutat-o.

Thor s-a uitat în sus și l-a văzut pe MacGil zâmbind slab în jos. Thor a fost surprins să simtă lacrimi fierbinți inundându-i proprii obraji.

"Stăpâne," început Thor, toate într-o grabă, neputând să le țină în interior "te rog crede-mă. Nu te-am otrăvit. Știam de complot numai din visul meu. De la o putere pe care nu o cunosc. Am vrut doar să te avertizez. Te rog crede-mă- "

MacGil ridică o palmă și Thor tăcu.

"M-am înșelat în privința ta", a spus MacGil. "A fost nevoie să fiu înjunghiat de un alt om ca să-mi dau seama că nu ai fost tu. Tu doar ai  încercat să mă salvezi. Iartă-mă. Ai fost loial. Poate singurul membru loial al curții mele."

"Cum îmi doresc să mă fi înselat," a spus Thor. "Îmi doresc așa de mult să fi fost în siguranţă. Ca visele mele să fi fost doar iluzii; ca niciodată să nu fi fost asasinat. Poate că m-am înșelat. Poate veți supraviețui. "

MacGil clătină din cap.

"Mi-a venit vremea", i-a spus el lui Thor.

Thor înghiți greu, sperând că nu era adevărat, dar simțind că era.

"Știi cine a făcut acest act teribil, Domnia Ta?" Thor a pus întrebarea care îi ardea în minte de când avusese visul. El nu-și putea imagina cine ar vrea să-l omoare pe rege, sau de ce.

MacGil s-a uitat la tavan, clipind cu efort.

"Am văzut fața lui. Este un chip pe care-l știu bine. Dar pentru un motiv oarecare, nu pot să-mi amintesc. "

Se întoarse și se uită la Thor.

"Nu contează acum. Mi-a venit vremea. Fie că a fost de mâna lui, sau de alta, sfârșitul este la fel. Ceea ce contează acum ", a spus el, și a întins mâna și a apucat încheietura lui Thor cu o forță care l-a surprins," este ceea ce se întâmplă după ce eu nu mai sunt. Al nostru va fi un regat fără rege. "

MacGil s-a uitat la Thor cu o intensitate pe care Thor nu o înțelegea. Thor nu știa exact ce spune – ce îi cerea, dacă o făcea. Thor a vrut să întrebe, dar putea vedea cât de greu era pentru MacGil să respire și nu a vrut să riște întrerupându-l.

"Argon avut dreptate despre tine", a spus el, eliberând încet strânsoarea. "Destinul tău este mult mai măreț decât al meu."

Thor a simțit un șoc electric prin corp la cuvintele regelui. Destinul lui? Mai măreț decât al Regelui? Însăși ideea că regele s-ar deranja să discute despre Thor cu Argon era mai mult decât putea Thor înțelege. Iar faptul că el ar spune că destinul lui Thor era mai măreț decât al Regelui – ce-ar putea să vrea să spună? Oare Regele MacGil doar delira în ultimele sale clipe?

"Te-am ales … te-am adus în familia mea cu un motiv. Știi care este acest motiv? "

Thor clătină din cap, dorind cu disperare să știe.

"Nu știi de ce te-am vrut aici, numai pe tine, în ultimele mele clipe?"

"Îmi pare rău, stăpâne", a spus el, clătinând din cap. "Nu știu."

MacGil zâmbi vag, iar ochii lui au început să se închidă.

"Există un ținut mare, departe de aici. Dincolo de Sălbăticie. Dincolo chiar de țara dragonilor. Este țara Druizilor. De acolo este mama ta. Trebuie să mergi acolo să cauți răspunsuri. "

Ochii lui MacGil s-au deschis larg și el se uita la Thor, cu o intensitate pe care Thor nu o putea înțelege.

"Împărăția noastră depinde de asta", a adăugat el. "Nu ești ca ceilalți. Ești special. Până când nu înțelegi cine ești, regatul nostru nu va fi deloc liniștit. "

Ochii lui MacGil s-au închis și respirația lui a devenit superficială, fiecare suflare ieșind cu un icnet. Mâna lui a slăbit încet pe încheietura lui Thor, iar Thor și-a simțit propriile lacrimile izvorând. Mintea lui se învârtea cu tot ce spusese regele,în timp ce încerca să dea un sens la toate. Abia se putea concentra. Oare auzise corect?

MacGil a început să-i șoptească ceva, dar era atât de încet, că Thor abia putea pricepe. Thor se aplecă mai aproape, aducându-și urechea la buzele lui MacGil.

Regele și-a ridicat capul pentru ultima cap o dată, și cu un ultim efort, a spus:

"Răzbună-mă."

Apoi, brusc, MacGil a înțepenit. Zăcu acolo pentru câteva momente, apoi capul lui s-a rostogolit într-o parte iar ochii i s-au deschis larg, nemișcați.

Mort.

"NU!" se jeli Thor.

Bocetul lui trebuie să fi fost destul de tare pentru a alerta garda, pentru că o clipă mai târziu, a auzit o ușă deschizându-se în spatele lui, a auzit agitația a zeci de oameni intrând grăbiți în cameră. Într-un colț al conștiinței, el a înțeles că era mișcare în jurul lui. El a auzit vag clopotele castelului bătând afară, iar și iar. Clopotele sunau în ritm cu sângele din tâmplele lui. Dar totul a devenit o ceață, iar după câteva momente camera se învârtea.

Thor leșina, îndreptându-se spre podeaua de piatră într-un mare colaps.

CAPITOLUL ȘASE

O rafală de vânt l-a lovit pe Gareth în față și s-a uitat în sus, clipind printre lacrimi, în lumina palidă a primului soare care răsărea. Ziua abia începea, și totuși în acest loc îndepărtat, aici, pe marginea Vîrfurilor lui Kolvian, se adunaseră deja sute de persoane – familia regelui, prietenii și supușii regali apropiați, stând aproape, în speranța că vor participa la înmormântare. Chiar dincolo de ei, ținuți înapoi de o armată de soldați, Gareth putea vedea masele adunându-se, mii de oameni privind funeraliile de la distanță. Durerea pe fețele lor era autentică. Tatăl său fusese iubit, asta era sigur.

Gareth stătea împreună cu restul familiei apropiate, într-un semi-cerc în jurul corpului tatălui său, care stătea suspendat pe scânduri peste o groapă în pământ, cu frânghii în jur, așteaptă să fie coborât. Argon stătea în fața mulțimii, purtând hainele stacojiu-aprins pe care le folosea numai pentru funeralii, cu fața enigmatică în timp ce se uita în jos, la corpul regelui, gluga acoperindu-i fața. Gareth a încercat cu disperare să analizeze acea față, să descifreze cât de multe știa Argon. Oare Argon știa că și-a ucis tatăl? Și dacă da, le-ar spune celorlalți, sau ar lăsa destinul să-și urmeze cursul?

Spre ghinionul lui Gareth, acel băiat enervant, Thor, a fost exonerat de orice vinovăție; evident, el nu ar fi putut să-l înjunghie pe rege în timp ce era în temniță. Ca să nu mai vorbim de faptul că chiar tatăl său le spusese tuturor că Thor era nevinovat. Ceea ce doar a înrăutățit lucrurile pentru Gareth. Un consiliu fusese deja format să ancheteze situația, să controleze fiecare detaliu al crimei. Inima lui Gareth bătea să-i spargă pieptul în timp ce stătea acolo cu ceilalți, cu ochii ațintiți la cadavrul pe cale de a fi coborât în pământ; el ar fi vrut să meargă în groapă cu el.

Era doar o chestiune de timp până când urmele duceau la Firth – și când o făceau, Gareth va fi tras în jos cu el. El trebuia să acționeze rapid pentru a distrage atenția, să dea vina pe altcineva. Gareth s-a întrebat dacă cei din jurul lui îl suspectau. Probabil că era doar paranoic, iar pe când se uita la chipurile lor, nu a văzut pe nimeni uitându-se la el. Acolo stăteau frații lui: Reece, Godfrey, și Kendrick; sora lui Gwendolyn; și mama sa, fata ei schimbată de durere, arătând catatonică; într-adevăr, de la moartea tatălui său, ea era o persoană diferită, abia capabilă să vorbească. El a auzit că, atunci când a primit știrile, ceva s-a întâmplat în ea, un fel de paralizie. Jumătate din fața ei era înțepenită; atunci când deschidea gura, cuvintele ieșeau prea lent.

Gareth a examinat fețele consilierilor regelui din spatele ei – generalul principal, Brom, și capul Legiunii, Kolk, stăteau în fața, în spatele lor stând nenumărații consilieri ai tatălui său. Toți simulau durerea, dar Gareth știa mai bine. Știa că tuturoracestor oameni, tuturor membrilor consiliului și sfătuitorilor și generalilor – și tuturor nobililor și seniorilor din spatele lor – abia le păsa. El a recunoscut pe fețele lor ambiția. Dorința de putere. Pe măsură ce fiecare se uita în jos la cadavrul regelui, el a simțit că fiecare se întreba cine va fi următorul care va apuca tronul.

Era exact gândul pe care-l avea Gareth. Ce s-ar putea întâmpla în urma unui astfel de asasinat haotic? Dacă ar fi fost curat și simplu, iar vina dată pe altcineva, atunci planul lui Gareth ar fi fost perfect – tronul i-ar reveni lui. La urma urmei, el era primul născut, fiul legitim. Tatăl său îi cedase puterea lui Gwendolyn, dar nimeni nu fusese prezent la acea reuniune, cu excepția fraților lui, și dorințele sale nu fuseseră niciodată ratificate. Gareth cunoștea consiliul, și știa cât de în serios luau ei legea. Fără o ratificare, sora lui nu putea domni.

Ceea ce, din nou, ducea la el. Dacă lucrurile își urmau cursul – şi Gareth era hotărât să se asigure că o vor face – atunci tronul ar trebui să-i revină lui. Asta era legea.

Frații săi i se vor opune, nu avea nicio îndoială. Ei își vor aminti întâlnirea cu tatăl lor, şi, probabil, vor insistă ca Gwendolyn să domnească. Kendrick nu ar încerca să preia puterea pentru el însuși – era prea curat la suflet. Godfrey era apatic. Reece era prea tânăr. Gwendolyn era singura ameninţare reală. Dar Gareth era optimist: nu credea că Consiliul era gata ca o femeie – cu atât mai puţin o adolescentă – să conducă Inelul. Şi fără o ratificare de la rege, aveau scuza perfecta pentru a trece peste ea.

Singurul pericol real rămas în mintea lui Gareth era Kendrick. Până la urmă, el, Gareth, era urât de toată lumea, în timp ce Kendrick era iubit de oamenii de rând, de soldaţi. Având în vedere situația, exista întotdeauna şansa ca Consiliul să dea tronul lui Kendrick. Cu cât Gareth putea prelua puterea mai repede, cu atât ar putea-o folosi pentru a-l strivi pe Kendrick.

Gareth a simţit ceva trăgându-l de mână, şi s-a uitat în jos și a văzut cum frânghia îi ardea palma. El și-a dat seama că începuseră să coboare sicriul tatălui său; s-a uitat şi i-a văzut pe ceilalți frați ai sai, fiecare ținând de asemenea o funie, lăsându-l încet în jos. Capătul lui Gareth s-a înclinat, pentrun că el întârziase coborârea, şi el s-a întins şi a apucat frânghia cu cealaltă mâna până când în cele din urmă a ajuns la același nivel. Era o ironie: chiar şi în moarte, nu-și putea mulțumi tatăl.

Clopotele îndepărtate băteau, de la castel, şi Argon a păşit înainte şi a ridicat o mână.

“Itso ominus domi ko resepia…”

Limba pierdută a Inelului, limba regală, folosită de strămoşii săi timp de o mie de ani. Era o limbă pe care profesorii privați ai lui Gareth i-au băgat-o în cap pe când era mic – şi una de care avea nevoie pentru a-și asuma puterile regale.

Argon s-a oprit brusc, s-a uitat în sus, şi apoi direct la Gareth. Un fior rece a trecut pe coloana vertebrală a lui Gareth atunci când ochii translucizi ai lui Argon au părut să ardă prin el. Fața lui Gareth s-a înroșit, şi s-a întrebat dacă întreg Regatul îl privea, şi dacă toți ştiau ce însemna. În această privire fixă, el a simţit că Argon ştia de implicarea lui. Şi totuşi Argon era misterios, refuzând întotdeauna să se implice în urcușurile şi coborâșurile soartei oamenilor. Oare va păstra tăcerea?

"Regele MacGil a fost un rege bun, un rege drept," a spus încet Argon, vocea lui adâncă şi nepământeană.

"El a adus mandrie si onoare strămoşilor săi, şi bogăţie şi pace cum acest regat n-a mai cunoscut vreodată. Viaţa lui a fost luată prematur, după cum a vrut Dumnezeu. Dar a lăsat în urmă o moştenire profundă şi bogată. Acum depinde de noi să ne îndeplinim această moştenire."

Argon se întrerupse.

"Regatul nostru al Inelului este înconjurat de ameninţări profunde şi de rău augur pe toate laturile. Dincolo de Canionul nostru, protejat doar de scutul nostru  de energie, se află un popor de salbatici şi creaturi care ne-ar putea rupe în bucăți. În interiorul Inelului nostru, de cealaltă parte a ținuturilor noastre înalte, se află un clan care ne-ar face rău. Trăim într-o prosperitate şi pace de neegalat; dar siguranța noastră este efemeră.

"De ce iau zeii pe cineva dintre noi în în floarea vârstei – un rege bun şi înţelept şi corect? De ce a fost destinul său să fie ucis în acest fel? Suntem toți doar pioni, marionete în mâna sorții. Chiar şi la apogeul puterii noastre, putem ajunge sub pământ. Întrebarea cu care trebuie să ne confruntăm nu este către ce ne străduim – ci cine ne străduim să fim. "

Argon și-a coborât capul, iar Gareth și-a simţit palmele arzând pe când  coborau sicriul până la capăt; în cele din urmă a lovit pământul cu o bufnitură.

"Nu!" a venit un țipăt.

Era Gwendolyn. Isteric, ea a fugit spre marginea gropii, ca şi cum ar fi vrut să se arunce ea însăşi înăuntru; Reece a alergat şi a prins-o, a tras-o înapoi. Kendrick s-a dus să-l ajute.

Dar Gareth n-a simţit niciun pic de simpatie pentru ea; mai degrabă, el s-a simţit ameninţat. Dacă ea vroia să fie sub pământ, el ar putea aranja asta.

Da, într-adevăr, el ar putea.

*

Thor stătea doar la câțiva metri distanță de cadavrul regelui MacGil și privea cum e coborât în pământ, şi se simţea copleşit de imagine. Cocoţat pe marginea celui mai înalt pisc din regat, regele alesese un loc spectaculos unde să fie îngropat, un loc măreţ, care părea să ajungă chiar la nori. Norii aveau o nuanţă de portocaliu şi verde şi galben şi roz, pe măsură ce primul soare la răsărit se târa în sus pe cer. Dar ziua era acoperită cu o ceata care nu se ridica, ca și cum însuși Regatul era în doliu. Krohn, alături de el, a scheunat.

Thor a auzit un ţipăt, şi a privit în sus pentru a o vedea pe Estopheles, zburând în cercuri mari deasupra lor, privind în jos la ei. Thor era încă amortit; cu greu putea crede evenimentele din ultimele zile, că el stătea acum acolo, în mijlocul familiei regelui, uitându-se cum acest om pe care el a ajuns atât de repede să-l iubească era coborât în pământ. Părea imposibil. Abia începuse să-l cunoască, primul om care i-a fost vreodată ca un tată adevărat, iar acum el îi era luat. Mai mult decât orice, Thor nu se putea opri  să se gândească la ultimele cuvinte ale regelui:

Tu nu ești ca ceilalți. Ești special. Și până când nu înțelegi cine ești, regatul nostru nu va fi deloc liniștit. "

Ce a vrut regele să spună cu asta? Cine era el, mai exact? Cum era el special? Cum de știa regele? Ce avea soarta regatului de-a face cu Thor? Oare regele doar delira?

Există un ținut mare, departe de aici. Dincolo de Imperiu. Dincolo chiar de țara dragonilor. Este țara Druizilor. De acolo este mama ta. Trebuie să mergi acolo să cauți răspunsuri. "

Cum a știut MacGil despre mama lui? Cum a ştiut unde a trăit ea? Şi ce fel de răspunsuri avea ea? Thor a presupus întotdeauna  că ea a murit – ideea că ea ar putea fi în viaţă îl electrifica. El era hotărât, mai mult ca oricând, să o caute, să o găsească. Pentru a găsi răspunsuri, pentru a descoperi cine era şi de ce era special.

Clopotul bătea şi, când cadavrul lui MacGil a început să fie coborât, Thor s-a întrebat despre răsturnările crude ale soartei; de ce i- a fost permis să vadă în viitor, să-l vadă pe acest mare om ucis – dar a fost făcut neputincios în a face ceva în legătură cu asta? În unele moduri, își dorea să nu fi văzut niciodată acest lucru, să nu fi știut niciodată dinainte ce se va întâmpla; își dorea ca el să fi fost doar un spectator nevinovat ca şi restul, doar să se fi trezit într-o zi și să fi aflat că regele era mort. Acum, el se simţea ca fiind parte din asta. Într-un fel, se simţea vinovat, ca și cum ar fi trebuit să fi făcut mai mult.

Thor s-a întrebat ce se va întâmpla acum cu Regatul. Era un regat fără rege. Cine va domni? Va fi, cum specula toată lumea, Gareth? Thor nu-și putea imagina nimic mai rău.

Thor a scanat mulţimea şi a văzut feţele dure ale nobililor şi seniorilor, adunați aici din toate colțurile Inelului; ştia că sunt bărbaţi puternici, din ce îi spusese Reece, într-un regat agitat. Nu putea să se oprească din a se întreba cine ar putea fi criminalul. În toate aceste fețe, părea ca și cum toți erau suspecți. Toţi aceşti oameni căutau puterea. Oare Regatul se va sparge în bucăți? Forţele lor se vor lupta unele cu altele? Care va fi propria lui soartă? Şi ce se va întâmpla cu Legiunea? Va fi desființată? Ar putea fi desființată armata? Oare Cavalerii de Argint s-ar revolta dacă Gareth era numit rege?

Şi după tot ce s-a întâmplat, oare ceilalți vor crede cu adevărat că Thor a fost nevinovat? Va fi el obligat să se întoarcă în satul său? Spera că nu. El a iubit tot ce a avut; vroia mai mult decât orice să rămână aici, în acest loc, în Legiune. Vroia doar ca totul să fie cum a fost, să nu se schimbe nimic. Regatul, cu doar câteva zile în urmă, părea atât de substanţial, atât de permanent; MacGil părea că va sta pe tron pentru totdeauna. Dacă ceva atât de sigur, atât de stabil se putea prăbuși dintr-o dată – ce speranța era pentru ei ceilalți? Nimic nu mai părea permanent pentru Thor.

Inima lui Thor s-a rupt privind-o pe Gwendolyn cum încearcă să sară în mormânt cu tatăl ei. Pe când Reece a tras-o înapoi, însoţitorii au venit şi au început să arunce movila de pământ în groapă, în timp ce Argon a continuat cântările ceremoniale. Un nor a trecut pe cer, acoperind pentru o clipă primul soare, iar Thor a simţit un vânt rece biciuind prin această zi de vară care se încălzea rapid. El a auzit un scâncet, şi s-a uitat în jos şi l-a văzut pe Krohn la picioarele lui, privind în sus la el.

Thor abia ştia ce se va întâmpla cu orice acum, dar ştia un singur lucru: trebuia să vorbească cu Gwen. Trebuia să-i spună cât de rău îi pare, cât de înnebunit de durere era și el din cauza morții tatălui ei, să-i spună că nu era singură. Chiar dacă ea va decide să nu-l mai vadă niciodată pe Thor, el trebuia să-i spună că a fost acuzat pe nedrept, că el nu a făcut nimic în acel bordel. Avea nevoie de o şansă, doar o singură şansă, să pună lucrurile la punct, înainte ca ea să-l respingă pentru totdeauna.

Pe când ultima lopată de țărână a fost aruncată pe rege şi clopotele au bătut din nou şi din nou, mulţimea s-a rearanjat: rânduri de oameni se întindeau cât de departe putea vedea Thor, șerpuind pe drum de-a lungul crestei, fiecare ținând un singur trandafir negru, aliniindu-se pentru a trece pe lângă movila proaspătă de pământ care marca mormântul regelui. Thor a pășit inainte, a îngenuncheat şi a pus trandafirul pe grămada deja în creştere. Krohn a scheunat.

Pe când mulţimea a început să se disperseze, oamenii îndreptându-se în toate direcţiile, Thor a observat că Gwendolyn a scăpat din strânsoarea lui Reece şi a alergat, isteric, departe de mormânt.

"Gwen!" a strigat după ea Reece.

Dar ea era de neconsolat. S-a strecurat prin mulțime a fugit în jos pe o potecă de-a lungul marginii crestei. Thor nu putea suporta să o vadă așa; trebuia să încerce să vorbească cu ea.

Thor țâșni și el prin mulţime, cu Krohn după el, strecurându-se cum putea prin mulţime, încearcă să urmeze traseul ei şi să o prindă din urmă. În cele din urmă, a reușit să iasă pe la margine și a văzut-o alergând, departe de ceilalți.

"Gwendolyn!" a strigat.

Ea a continuat să alerge, şi Thor a urmarit-o, alergând și mai repede, cu Krohn schelălăind alături de el. Thor a fugit mai repede şi mai repede, până ce plămînii îl ardeau, şi în cele din urmă a reuşit să micșoreze distanța dintre ei.

El i-a apucat unul din braţe, oprind-o.

Ea se întoarse, cu ochii roșii, inundați de lacrimi, parul ei lung agățându-i-se de obraji, și îi dădu mâna deoparte.

"Lasă-mă în pace!" a strigat. "Nu vreau să te văd! Niciodată!"

"Gwendolyn," a pledat Thor , "nu l-am ucis pe tatăl tău. N-am avut nimic de a face cu moartea lui. A spus-o chiar el. Nu își dai seama de asta? Am încercat să-l salvez, nu să-l rănesc. "

Ea a încercat să fugă, dar el a ținut-o de încheietura mâinii şi nu i-a dat drumul. El nu putea să o lase să plece – nu de data asta. Ea se zbătea să scape de el, dar nu a mai încercat să fugă. Era prea ocupată să plângă.

“Știu că nu l-ai omorât,” a spus ea. “Dar asta nu te face mai bun. Cum îndrăznești să vii aici și să încerci să vorbești cu mine, după ce m-ai umilit în fața tuturor? Mai ales acum.”

"Dar tu nu înțelegi. Nu am făcut nimic în acel bordel. Au fost doar minciuni. Nimic din ele nu este adevărat. Cineva încearcă să mă calomnieze. "

Ea l-a privit cu ochii mijiți.

"Deci, atunci vrei să-mi spui că nu te-ai dus la bordel?"

Thor a ezitat, nesigur ce să spună.

"M-am dus. M-am dus cu toți ceilalți. "

"Și vrei să spui că nu ai intrat într- o cameră cu o femeie ciudată?"

Thor a privit în jos, jenat, nesigur cum să răspundă.

"Cred că am făcut-o, dar-"

"Nici un dar", îl întrerupse ea. "Recunoști atunci. Ești dezgustător. Nu vreau să am nimic de-a face cu tine. "

Fața ei s-a transformat din înnebunită de durere în furioasă. Se opri din plâns, iar expresia i se schimbă într-una de furie. A devenit foarte calmă, s-a apropiat de el și a zis.

"Nu vreau să-ți văd fața. Niciodată. Mă înțelegi? Nu știu deloc de ce m-am gândit să petrec timp cu tine. Mama a avut dreptate. Esti doar un om de rând. Îmi ești inferior."

Cuvintele ei i-au pătruns în suflet ca un cuțit. Se simțea de parcă ar fi fost înjunghiat.

El i-a dat drumul încheieturii mâinii, a făcut câțiva pași înapoi. Poate că Alton a avut dreptate până la urmă. Poate că el a fost doar o altă jucărie pentru ea.

Se întoarse fără un cuvânt și se îndepărtă de ea, cu Krohn alături de el, și pentru prima oară de când ajunsese, se întrebă dacă mai era ceva pentru el aici.