Kitabı oku: «Chirița în Iași»

Vasile Alecsandri
Chirița în Iași

Personajele

Cucoana Chirița

Grigori Bârzoi, soțul ei

Aristița, Calipsița, fetele lor

Pungescu, coțcar bucureștean

Bondici, coțcar ieșean

Guliță, copilul Chiriței

Văduva Afin

Luluța, copila ei

Sărdarul Cuculeț, director de agie

Un fecior boieresc

Ioana țiganca

Un slujitor de Barieră

Un surugiu

Un neamț cu Orgă

Poftiți la bal, slugi,

Surugii, cai de poștă

Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul artiștilor români, la 1850.

Actul I

Teatrul reprezintă ulița Păcurarii plină de omăt; în stânga, în fund, se vede bariera închisă. La ridicarea cortinei se aud chiote și pocnete surugiești. Bariera se ridică și încep a trece în fund vro 16 cai de poștă, care trag o trăsură veche pusă pe tălpi de sanie. Caii intră în culisele din dreapta, dar trăsura rămâne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii sunt aninate o mulțime de sipete și de cutii, iar pe deasupra lor șade o țigancă învelită într-o cergă strențeroasă; ea ține în mână o cutie cu bonete. Pe capră stă un fecior boieresc, ținând altă cutie. Înăuntru se află cucoana Chirița, Aristița, Calipsița și Guliță Bârzoi. Începe a însera și a ninge.

Scena I

Chirița, Aristița, Calipsița, Guguliță, Țiganca, Feciorul, Slujitorul de Barieră, Un surugiu

Slujitorul (alergând după trăsură, zice țigancei din coadă): Cine zici că-i în trăsură?…

Țiganca: Cucoana Chirița.

Slujitorul: Cum?… Crița?

Țiganca: Chirița… surdule.

Slujitorul: Chirița Surdulea?… Da cască-ți pliscul mai tare… cioară, și cârâie mai dezghețat… Ce cucoană-i în trăsură?

Țiganca: Du-te pârlii! că doar n-am să-ți toc la ureche până mâine.

Slujitorul: De!… Baragladină, te-ai pichirisit?

Țiganca: Baragladină ești tu, guleratule!

Slujitorul: Ian vezi moachia, că s-o fudulit… (Azvârle în țigancă cu omăt.) Hâși, cârâitoare!

Țiganca: Șezi binișor, blestematule, că te ia dracu.

Slujitorul: Hâși, ciocănitoare!…

Țiganca: Bată-te pârdalnicu să te bată!… șezi binișor.

Slujitorul: Hâși, duh de baltă…

Chirița (scoțând capul și primind omătul în obraz): Ce este? ce-ați pățit… carnacsî! că era să mă chiorască!… Cine-azvârle cu bulgări?… (Către țigancă:) Ce te-o apucat, mă rog, coțofano, de cârâi ca cioara-n par?… Ie sama la lucruri bine, și taci din plisc. (Întorcându-se către fecior.) Și tu, mojicule, ce stai în capră ca un degerat și nu zici surugiilor să meargă?… Vai, bată-vă crucea, mangosiților, c-o să-mi faceți zile fripte!…

Slujitorul (la oblon). Cucoană…

Chirița: Ce-i?

Slujitorul: Cum îi numele d-tale?

Chirița: Cum mi l-o dat nânașu… Lipsești de-acole.

Slujitorul: Așa știu și eu… d-apoi vezi, cucoană, că trebuie să te trecem la catastiful barierei.

Chirița: Să mă treci la catastif pe mine?… da ce sunt eu, să mă treci la izvod?… Auzi vorbă!… Măi! că obraznici mai sunt gulerații iști cu săbiuțe…

 
Lipsești, mojice!
Lipsești de-aice,
Că-ți sar în păr
Și te bat măr.
Auzi dârzie! blăstămăție!
Obrăznicie
Și mojicie!
În catastifuri el să mă scrie;
Să-mi facă mie
Catagrafie,
Parcă aș fi marfă de băcălie,
Brașovenie
Sau lipscănie!
 

Toți

 
Lipsești, mojice!
Lipsești de-aice,
Că-ți sar în păr
Și te bat măr.
 

Slujitorul (astupându-și urechile): Ho, țară!… că doar n-am urechi de săftian… Cucoană, avem poruncă să nu lăsăm pe nime-n târg, pân-a nu-l întreba de nume.

Chirița: Ei! c-or să-mi scoată sufletu!… Du-te de scrie c-o venit în Iași: cucoana Chirița a banului Grigori Bârzoi, de la Bârzoieni, cu Aristița, Calipsița și Guliță, copiii lor.

Slujitorul (în parte): Mă!… ce pomelnic (Tare.) Cum ziseși, cucoană?

Chirița: Iaca surdu!… (Repede.) Chirița, Aristița, Calipsița și Guliță Bârzoi ot Bârzoieni. (La surugiu.) Mânați, măi, și luați seama la covățele. (În parte.) Aice-n capitală ești tot cu zilele-n mână.

Slujitorul (în parte): Crița, Răstița, Lăpșița și Gurluiță Brânzoi!… da… a dracului nume!… parcă se bat babele-n gură… Mă duc să-i torn în catastif. (Merge spre barieră.) Gurluiță, Lăpșița… Crița… (Iese.)

Chirița (la surugii): Pornit-ați, jărpanilor?

Surugiul (îndemnând caii): Hi, hi, hi, hi, copii… nu mă lăsați… Hi, hi, tătucă… Hi, hi, mânca-v-ar lupii. (Pocnește.) Hi, Iudă… Hi, jupitule. Iaca, mă! c-or să mă lase-n troian… Hi, hi, da hi… lua-v-ar dalacu… prohodi-v-ar cioarele!…

Chirița (scoțând capul repede): Tacă-vă gura, bețivilor, că vă aud copilele.

Surugiul: Ian lasă-ne, cucoană hăi… nu ne mai necăji, că destul necaz avem noi cu rădvanul ista, ardă-l focu!…

Chirița: Ba să te ardă pe tine focul… auzi?… rădvan!… trăsura mea de nuntă, nouă-noușoară!… de abia din vremea bejăniei!… Hai, mânați și nu mai faceți vorbă.

Surugiul: Hi, hi… odată, copii, cu toții… Hi! lăsa-v-ați oasele cioarelor și pelea vameșului… Ha, ho, ha, ho, tbrr… degeaba!… de-acum ne-am troienit…

Chirița: Ne-am troienit?… Iaca! na, și alta acum… chiar colac peste pupăză! (Feciorului.) Ce stai ca un butuc în capră, mangositule… coboară de-agiută la trăsură… Ian vezi-l, mă rog, parcă-i un boieri!… nu-i bun nici de-o treabă…

Feciorul (leneș): Dacă-i chiar în zadar… nu ne scoate de-aici nici dracu…

Chirița: Sărmane, sărmane… ți-oi arăta eu acuși pe dracu, somnorosule… dă… dă!…

Feciorul (scoborându-se): Somnoros, da! și eu n-am închis ochii de două nopți!

Chirița (sărind din trăsură): Ian auzi-l că și răspunde!… (Lunecând.) Carnacsî! că era să-mi rup șălele (Împingând feciorul.) Ia, colo… colo la răzor, tontule… pune umăru de-mpinge, că ești coșcoge… (La surugiu.) Hai, măi, opintiți vârtos.

Surugiul: Hi, hi, zvânta-v-ar vântu și v-aș vinde păstrama!

Chirița: Tacă-vă gura, blăstămaților! că vă aud copilele! (La fete.) Astupați-vă urechile! (În parte.) Îi un păcat cu niște ghiorlani. (La țigancă.) Da tu, cheramo, ce stai acolo parcă clocești ouă… de-te gios să se mai ușureze trăsura.

Țiganca: Cuconiță, nu mă pot scoborî făr’ de scară.

Chirița: Scară?… ți-oi da eu la scară, coțofană… deschide-ți aripile și sai la pământ… da doar mi-i strica cutia… c-atâta-ți trebuie.

Țiganca (sărind): Valeu!… că mi-am scrântit piciorul! valeu!

(Sărind, scapă cutia, care se strică.)

Chirița: Tronc! parcă-nadins i-am zis să mi-o strice!… Of! săracan de mine! că-mi vine să țip și să ieu câmpii!… Mult oi să mai stau în drum? (Aleargă la oblon și lunecă.) Carnacsî! că mi-o plesnit șireturile de la rochie!… Aristițo, Calipsițo, dați-vă gios și voi, doar ne-om distroieni mai degrabă… ia așa… frumos… încet, să nu lunecați.

(Aristița și Calipsița se cobor, Guliță vrea și el să iasă, dar Chirița îl oprește.)

Guliță (cepeleag și alintat): Să mă cobor și eu cu țâțacele?

Chirița: Ba nu, Gulița mamei… nu, drăguță; mata șezi în trăsură ca să nu răcești.

Guguliță: E!… neneacă, vreau să mă cobor… na…

Chirița: Ba nu, suflete… dacă mă iubești… șezi mătăluță locului, puiule, și te învălește cu contășu băbacăi.

Guliță: Ei, m-am săturat de contăș; vreau să mă dau pe gheață…

Chirița: Ba… să nu faci poznă, Gulița neneacăi, c-apoi s-a mânia neneaca și nu ți-a mai cumpăra minavet… știi mata… minavetu care ți l-am făgăduit…

Guguliță: Așa! de trei ani de când mă porți cu făgăduința…

Chirița (sărutându-l): Gulița mamei!… că nostim ești… nu fi de diochi… (Închide oblonul și zice surugiilor:) Hai, flăcăi, de-acum, că vă făgăduiesc bacșiș bun… câte un fifirig de om… (Căutând în culise.) Iaca poznă! da unde-s surugiii?

Feciorul: Or fi fugit!… cine știe?… la vro crâșmă poate… (În parte.) Hei, că nu-s și eu cu dânșii!

Chirița: O fugit și m-o lăsat lată în mijlocul drumului!… bre! c-o să mă lovească ceva! (Furioasă.) Ei, apoi să nu te-apuce șăptezeci de năbădăici?… Kirie eleison! (Vine iute în fața publicului.) Mă rog, cine ține poștele?… cine-i otcupcicul ghipcanilor?… să deie ochi cu mine, dacă-l ține curăua… să-i zic două vorbe… da vorbe!… să le pomenească cât o trăi… știi?… cole… engolpion de anul nou 1844.

I

 
Ian să-ți spun, otcupcic dragă,
Vel otcupcic de ghipcani!
Toți motanii, fără șagă,
Nu-ți plătesc nici chiar doi bani!
Of! mări frate,
De ai păcate
Cu cai de poștă să te pornești;
De multă ciudă,
De multă trudă,
Te simți, cu poșta, că-mbătrânești!
Ba nu-s propele,
Nici căpițele;
Ba ștreangu-i putred de ars în foc!
Hi, pliosca, trosca,
Hi, trosca, pliosca!…
Sluga-n pricină… ești tot pe loc!
 

II

 
Drept să-ți spun, otcupcic dragă,
Vel otcupcic de ghipcani!
Toți motanii, fără șagă,
Nu-ți plătesc nici chiar doi bani!
Căci dacă pleacă,
Colbul te-neacă;
Glodu-ți lipește benghiuri pe nas;
Biciul pocnește
De te-asurzește,
Și caii poștei alerg… la pas!
Ba stau la dealuri;
Te dau de maluri;
Îți sfarmă trupul de nu mai poți!
Și de nu-ți pasă,
Ajungi acasă
C-un ochi, c-o mână, și cu trei roți!
 

Chirița (alergând în fund): Poftim poște!… dacă nu merg caii, fug surugiii!… Da unde s-o înfundat blăstămații? (Intră în culisa din dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spânzurat în iarmaroc!… Auzi!… carnacsî, că lunecușu-i!… Valeu!… (Se aude căzând pe gheață.)

Aristița, CALIPSIȚA: Vai de mine! a căzut neneaca pe gheață!…

(Aleargă amândouă după Chirița și se aud picând și țipând în culise: “Valeu!… Valeu!…”)

Feciorul (căutând în dreapta): Haita… buf… na, c-o căzut și duducile… Ha, ha, ha… una peste alta…

(În vremea aceasta Guliță se coboară furiș din trăsură și începe a se da pe gheață.)

Guguliță: Uța… a… a… Bine-i de dat de-a săniușul… Uța… a… a… Neneaca s-a dus… bine-mi pare!

Țiganca (ghemuită în cergă lângă coada trăsurii): Da astâmpără-te, cuconașule, că-i cădea jos și ți-i sparge capu.

Guguliță: Taci, coțofană… nu cârâi.

Țiganca: Haide, hai, că te-a vedea ea cucoana acuși.

Guguliță: Taci, îți zic, c-apoi știi… (Către fecior.) Măi, fecior boieresc, vin’ de te dă pe gheață cu mine.

Feciorul: Ce să fac?… că doar n-am zece capete de stricat…

Guguliță (mânios): D-apoi dacă-ți poruncesc eu?… nu vrei?… Ei las’ măi bade, că te-oi drege eu.

Feciorul (în parte): Ba-i drege tu pe cine-ai mai dres, sfrijitule.

Guguliță: Uța… a… las’ că te-oi spune eu și bunicăi, și mătușicăi, și băbacăi, și neneacăi… Uța… a… (Se aude dincolo de barieră un sunet de zurgălăi și un glas de jidov strigând: “Vio, vio.”)

Scena II

Feciorul (lângă oblon), Țiganca (lângă coada trăsurii), Guliță (dându-se de-a săniușul pe dinaintea ei), Bondici, Pungescu, un neamț cu orgă și slujitorul

Bondici (la barieră): Mă! cel cu trăsura… fă înainte… Ce-ai închis șoseaua?

Feciorul (căutând în stânga): Dec! cum oi să fac înainte, dacă ne-am troienit?

Bondici: Ce-mi pasă mie?… dă-te-n lături că n-am să șez aici toată noaptea pentru hatârul tău.

Feciorul: Măi omule, da n-auzi că ne-am troienit?

Pungescu (asemene la barieră): Înhamă-te pe tine și trage zdreavăn pănă ce-i ieși din zăpadă.

Feciorul: Ba-ți pune pofta-n cui.

Pungescu: Hait! o pățirăm de la roate… Ei, ce facem acum?

Bondici: Hai să lăsăm harabagiul și să ne suim într-o sanie de birjă.

Pungescu: Fie ș-așa… hait… vină și tu, neamțule, cu noi.

Neamțul: No gut… maine heren.

(Bondici, Pungescu și Neamțul cu orgă intră pe la barieră. Slujitorul îi oprește.)

Slujitorul: Cum îi numele d-voastră, domnilor?

Bondici: D-lui îi spătarul Hațmațuchi, și eu aga Crastavețovici: amândoi cu șezutul și cu avutul în Focșani… Cât pentru d-lui neamțul, îi vestitul baron fon Șonțberg, care vine de la Podul-Iloaiei ca să deie concerturi instrumentale în folosul său. Drept care avem cinste a ne închina d-tale cu tot respectul, noi, sus-pomeniții și jos-iscăliții: spătarul Hațmațuchi, i aga Crastavețovici, i baron fon Șoacățenberg. (Se închină și vine în fața scenei.) Zi cruce-ajută și dă înainte la catastih dacă poți, cenușerule.

(Slujitorul rămâne încremenit și șuieră de mirare. Neamțul începe a cânta din orgă și se trage în fund lângă trăsură, Bondici și Pungescu vin în fața scenei.)

Pungescu: Ha, ha, ha!… repede mi-l luași pe bietul dorobanț, nene…

Bondici: Nume vroia? nume i-am dat. Să se sature.

Guguliță: Îra!… Iaca un minavet de canari, cum vreau eu. (Aleargă lângă neamț, împreună cu feciorul și cu țiganca.)

Bondici: Iaca neamțul dracului!… nici n-a apucat a intra în Iași și a și început a rupe urechile ieșenilor. Nu-i destul că ne-a asurzit pe noi în harabaua cea jidovească, de la Roman, și tot drumul!… Ia să vezi cum o să-mi gologănească sinpatrioții!… Păcat numai că n-are vro momiță sau vrun urs, că s-ar face stup de bani.

Pungescu: Ce spui, vere?… care vrea să zică… dobitoacele aci în Iași?…

Bondici: Hai, hai!…

Pungescu: Apoi dar… ne-am sfințitără noi doi?…

Bondici: Niboisa, fricosule… nu mi te da, păcătosule… dar, ia lasă vorba asta… să venim la treaba noastră. Am scăpat din Focșani cum am putut… cu nepus în masă… că de punea mâna ispravnicul pe noi, ne trântea poate la gros…

Pungescu: Vrei să zici la pușcărie.

Bondici: Și asta din pricina ta; dacă ești prost și lași să te prindă la cărți cu mâța-n sac?…

Pungescu: Ce pisică-n sac, neneo? vina mea-i dacă s-a găsitără alt cartofor mai țeapăn decât mine și m-a zăritără când am tras pă riga de desubtul cărților?

Bondici: În sfârșit, ce-a fost s-a trecut… am scăpat de-acolo; acum ne rămâne să ne păzim aici vro câtăva vreme, păn’ ce s-o face lucru mușama… De aceea trebuie mai întâi să ne prefacem numele; să le mai lungim. Tu te-i chema de azi înainte Pungescovici și eu Bondicescu.

Pungescu: Ei ș-apoi!… despre trai cum a s-o ducem?… că numai cu escu șu cu ovici, tot covrigi, tot spanac.

Bondici: Despre trai?… helbet!… feți logofeți de soiul nostru, cu meseria stosului și a bancului, nu pier în Iași.

Pungescu: Se poate, nenișorule… dar mai bine m-aș închiorchioșa eu în București.

Bondici: Pentru ce, neică?

Pungescu: Pentru ce?…

 
De-ai umbla întreaga lume;
De-ai călca pe rând anume:
Țara englezească,
Țara franțuzească,
Țara spaniolească,
Nemțească, leșască,
Italienească,
Păn’ și cea grecească,
N-ai găsi chiar într-o mie
Așa târg vestit să fie,
Pentru boscărie,
Pentru stosărie,
Pentru coțcărie,
Matrapazlărie,
Și rușfetărie
Și potlogărie!
 

Bondici: Nu zic ba, neiculiță, dar apoi și târgul nostru… când ai ști. (Caută împrejur.)

Pungescu: Spune, că nu ne aude nime.

Bondici: Iașul nostru-i chiar de gemene cu Bucureștiul vostru.

Pungescu (cu bucurie): Aoleo!

Bondici: Ce-ți spun eu.

Pungescu: Care vrea să zică… de-om lua treaba de la mertepea ș-aci, am înfundatără pă dracu?

Bondici: Ba încă și pe tată-său… c-apoi vezi tu, neiculiță… viața-i un stos de la început păn’ la sfârșit, și lumea o masă de cărți. Tot meșteșugul îi să pontarisești la vreme și să găsești ruteua norocului, ca să faci roi…

Pungescu: Prea bine… dar dacă ai goană dă fante?

Bondici: Furi o carte, ș-așa îți dregi bosuiocul.

Bondici

 
Neneo, mă crede, viața-i un stos;
Lumea o masă cu postav verde.
Tot meșteșugu-i de-a juca gros;
De-a punta bine și… de-a nu pierde!
 

Pungescu: Ei, apoi halal de mine.

Bondici

 
Halal de tine dacă vei ști
Să-ți spoiești bine fruntea, obrazu,
Și, fără frică de-a te roși,
Să faci transporturi… cu cinsteamazu!
 

(Împreună.)

 
Halal de tine dacă vei ști
ș.c.l. ș.c.l.
 

Scena III

Cei dinainte, Chirița, Aristița, Calipsița

Chirița: Of!… îmi vin istericale grecești!… am alergat pin toate crâșmele, și surugiii… tufă… Of! cine mi-o zis să mă pornesc eu de la Bârzoieni?…

Aristița: Neneacă… nu te tulbura, că iar te-a durea rastul.

Chirița: Cum să nu mă tulbur, Aristițo dragă… dacă m-o lăsat în mijlocul drumului, cu cățel… cu… Ce-o să facem acum?…

Bondici (în parte): O neneacă cu două fete… (Încet, lui Pungescu.) Aține-te, muntene, c-aici-i pe treabă…

Pungescu (scoțând repede o pereche de cărți, taie repede un stos): Pă trebuliță?… hareci!… stos!…

Chirița (cu deznădăjduire): Și nici un bărbat… nime ca să ne vie într-agiutor… Îmi vine să mă trântesc la pământ, ca jidanii.

Bondici: Un bărbat!… iată-mă-s… poruncă. (Înaintează spre Chirița.)

Chirița: Ce-mi văzură urechile și ce-mi auziră ochii!… Slavă ție, Doamne, că iată în sfârșit un creștin!…

Pungescu: Doi hristiani, cocoană… că sunt și eu p-acilea.

Chirița: Foarte vă mulțămesc… dar, mă rog, să mă fericesc cu numele dumilorvoastră…

Bondici: D-lui, prietenul meu, este spătarul Pungescovici.

Pungescu: Și d-un aga Bondicescu, al meu amic…

Chirița (în parte): Un spătar ș-un agă! (Încet și repede, fetelor.) Țineți-vă mai drept și zâmbiți nurliu.

Bondici: Dar, mă rog, cucoană, să ne norocim și noi…

Chirița: Eu sunt cucoana Chirița a banului Grigori…

Bondici: Și duducile?…

Chirița: Bârzoi…

Bondici: A! Bârzoi?… și duducile?…

Chirița: Ot Bârzoieni… (Se închină.)

Bondici: Am înțeles… dar duducile?

Chirița: Copilele mele… Aristița și Calipsița. (Încet, fetelor.) Faceți tali frumos. (Tare.) Le-am adus la Iași, drăguțile, ca să pitreacă câșlegile; și puneți-vă în gând, boierilor, că după ce ne-am necăjit pe drum două zile și două nopți, când s-agiungem la gazdă… ne fug surugiii tocmai la capătul târgului.

Bondici: Cum se poate?

Chirița: Așa, zău… am pățit-o chiar ca cela care s-a înecat la mal.

Bondici: Ei!… las’ că-oi spune eu asta vărului meu…

Chirița: D-lui ține poștile?

Bondici: Dar.

Pungescu (încet, lui Bondici): O tăiași groasă, nene…

Bondici: Taci, nerodule…

Chirița: Să-ți spun drept… dar să nu-ți fie cu supărare… vărul d-tale n-are nici un haz cu poștile d-sale… Lehamete și de parale.

Bondici: Da de câte ori i-am spus-o eu însumi, cucoană dragă… Ce folos însă!… nu înțelege de cuvânt… (Încet, lui Pungescu.) Ce zici de fete, măi?

Pungescu: Au zestre oare?

Bondici: Așa-mi miroase… (Cucoanei Chirița.) Cucoană Chiriță, noi amândoi suntem gata la poruncile d-tale și preafericiți de a te putea înlesni la orice-i dori în târgul nostru…

Chirița: Bunătatea d-voastră…

Bondici: Ce se potrivește!… Primiți deocamdată brațele noastre, ca să vă ducem la gazdă, și cât pentru trăsură, n-ai nici o grijă… om trimite boii noștri ca s-o aducă.

Chirița: Bucuros!… (În parte.) Ce cuconași de treabă!… când ar fi și holtei! (Încet, fetelor.) Dați brațul și mergeți pupuică… tot pe vârful scarpilor…

Toți

 
Haideți împreună
Vesel să pornim,
Și-ntr-o casă bună
Să ne găzduim.
 

Bondici (Aristiței, dându-i brațul)

 
Demuazelă dragă, sunt prea fericit,
Că să-ți dau eu brațul m-am învrednicit!
 

Pungescu (Calipsiței, asemene)

 
Demuazelă scumpă, în veci n-oi uita
C-astăzi, la brațetă, merg cu dumneata!
 

Chirița (în parte)

 
Unul zice-i agă, celalalt spătar;
De i-aș prinde gineri, i-aș lua în dar.
Unul zice-i agă, celalalt spătar;
De i-aș prinde gineri, aș dă sărindar!
 

Toți

 
Haideți împreună
Etc. etc. etc.
 

(Bondici, Pungescu, Aristița și Calipsița ies la brațetă prin dreapta. Chirița-i urmează puțin și se oprește. Neamțul, care a stat tot în fund, începe a cânta din orgă.)

Scena IV

Chirița, Guguliță și ceilalți

Chirița (oprindu-se): Da… Guliță? Kirie eleison!… că era să-mi uit odoru-n trăsură… (Se întoarce și găsește pe Guliță lângă neamț.)

Guguliță: Nu pe aista, monsiu neamțule… cântă pe cellalt… (Bate din picioare cu mânie.) Nu pe aista, e cellalt.

Neamțul: No! lasenzi șon geen.

Chirița: Ce-mi văzură ochii!… O ieșit dimonu din trăsură!… și făr’ de blană!… săracan de mine c-o fi înghețat!… (Aleargă la Guliță.) Ce faci aici, diavoli?… Nu ți-am spus să nu ieși din contășul băbacăi?…

Guguliță: Ei, m-am săturat de contăș ca de mere acre.

Chirița: Auzi!… Ian privește cum i s-o roșit nasu!… parcă-i o sfeclă digerată! (Îi șterge nasul cu batista.) Doamne! Doamne! ce păcat cu niște plozi! Măi Ioane, adă blana din trăsură… l-o lovi un giunghi și mi-o fi mai mare beleua. (Feciorul aduce o blană din trăsură.)

Feciorul: Iaca șuba cuconașului…

Chirița: Și voi… chiori ați fost de l-ați lăsat să iasă dizvălit?… vină să te-mbrac, păcatule… Ei, vină azi și nu mă supăra.

Guguliță: Nu mă supăra nici mata.

Chirița: Auzi plodu?… las’ că ți-oi arăta eu… (Îl îmbracă cu de-a sila.) Șezi binișor… nu crâcni… țâst… să nu-ți aud gura…

Guguliță (zbătându-se): Nu vreau, nu vreau. (Plânge.) Las’ că te-oi spune eu băbacăi…

Chirița (trăgându-l târâit): Ce face?… Of! c-o să mă nebunească dimonu… parcă văd că iar are să m-apuce rastu… Ascultă, Gulița nineacăi: hai că ne-așteaptă țâțacele.

Guguliță (trântindu-se la pământ): Nu-mi pasă mie de țâțace… nu merg.

Chirița: Ei, vină că-ți cumpăr minavetu cela… știi mata…

Guguliță: Cumperi?… dacă-i așa… ia-mi-l pe-aista, a lui monsiu neamțu. Vină cu noi, monsiu neamțule…

Neamțul: Gut… gut… ser bevol.

Chirița (în parte): Las’ să te văd eu acasă, păcatule, c-apoi ți-oi da un minavet de nu l-îi putea duce… Măi Ioane, rămâi aici cu țiganca ca să păziți lucrurile, păn’ ce-or veni boii să râdice trăsura… da doar îți pierde vro cutie… c-apoi sfântu Neculai îi gata. (Pleacă cu Guliță spre dreapta.)

Scena V

Cei dinainte, văduva Afin, sărdarul Cuculeț

Afin: Ce minune!… Cucoana Chirița?

Chirița: Cucoana Nastasiica!

Afin: Bine-ai venit.

Chirița: Bine-am găsit. (Se sărută.)

Afin: Da ce vânt te-a adus pe la noi, soro dragă?

Chirița: Mi-am adus fetele de câșlegi, după obicei. (Încet.). Da d-ta cum te întâlnesc singură… lângă barieră?…

Afin: Am ieșit puțin ca să mă primblu afară din târg, că pin târg îi potop… te ferească Dumnezeu!…

Chirița: Da, bine… pe gios?… ha?… Ei, dă… nu te roși, soro dragă… Lumea-i lume, și tinereța… Ce te sastisești?… între noi…

Afin: Da nu mă sastisesc, soro, nicidecum… Mă primblu pe jos… pentru că așa-mi place. Am venit cu sărdarul Cuculeț.

Chirița: Cu sărdarul? (În parte.) Hm! mititica…

Cuculeț: Sărut mâinile, cucoană Chiriță.

Chirița: Plecăciune, arhon sărdar. Tot la agie ești?

Cuculeț: Director și supusă slugă.

Chirița: Și la mai mare.

Cuculeț: Amin.

Afin: Da… unde-s duducile?

Chirița: Îra!… ba că chiar!… unde-s?

Afin: Ha, ha, ha… pe mine mă-ntrebi?

Chirița: Bine zici, săruta-ț-aș ochii… S-o pornit de-aici la brațetă cu doi cavaleri.

Afin: La brațetă?… cu doi cavaleri?

Chirița: Precum zici, soro: unul, aga Bondicescu, și cellalt, spătarul Pungescovici… doi bujori, surioară, două zarnacadele!

Cuculeț (în parte): Bondicescu? Pungescovici?… mare poznă!

(Scoate un răvaș și-l citește.)

Afin: Ei bine, și-ncotro au apucat truspatru?

Chirița: Hoisa, pe șoșe…

Afin: Dar, îi cunoșteai mai de mult?

Chirița: Ba, cât hăciu!… Mi-o ieșit în drum să-mi deie agiutor; că nu știi, soro, ce-am pățit?… m-am troienit!… și să vezi d-ta: Mă pornesc de la Bârzoieni… și încă bărbatu-meu îmi zicea: “Soro dragă, nu te porni… stai…” Când ce să vezi?…

Afin: Apoi bine, cucoană Chiriță, se poate să-ți lași copilele pe mâna unor necunoscuți?… Cine știe ce berbanți?…

Chirița: Pușche pe limbă-ți… vai de mine! că începe a mă umfla grija din tălpi… mă furnică sudori pe spate… Iaca pozna gata!… Nu cumva se zăresc pe șoșe? (Se apropie de culise și caută înăuntru.)

Cuculeț (în parte): Sameșul din Focșeni îmi scrie, cu poșta de astăzi, despre un Bondici și un Pungescu: doi coțcari care au dezbrăcat lumea pe-acolo… și mă sfătuiește să-i priveghez de aproape… Oare tocmai ei să fie?

Chirița: Nimică! tufă!… o intrat fetele-n pământ… Vai de mine! Arhon sărdar, nu mă lăsa… de-a afla bărbatu-meu, zău, am sfeclit-o!… Ioane, aleargă; ba… ba… stai la trăsură… Arhon sărdar… ridică toată agia în picioare… săraca de mine!… așa poznă!… să-mi fure fetele de la ochi!… Hai degrabă cu toții să le căutăm… Biata Aristița!… biata Calipsița! Sfinte Mina… să știi că-ți dau șăpte paraclisuri…

Chirița

 
Degrabă, degrabă,
Cu toți s-alergăm;
Să mergem în grabă
Să le căutăm.
Vai, bietele fete!
Că le-am prăpădit
Și le-am dat pe biete…
De-acum m-am topit!…
 

(Neamțul începe a suna un valț.)

Chirița (furioasă, aleargă de împinge pe neamț): Da du-te pârlii, șonțule, cu țârlâitoarea asta. (Lunecă.) Carnacsî! că era să mă prăbușesc!

Toți

Degrabă, degrabă etc. etc. etc.

(Toți aleargă în dreapta; Chirița trage de mână pe Guliță, care trage asemene pe neamț de poala surtucului. Feciorul boieresc și țiganca rămân lângă trăsură.)

(Cortina cade.)

Actul II

Teatrul reprezintă o odaie mare cu patru uși; una în fund, care dă în tindă; una în stânga, pe al doilea plan, care duce în iatacul Chiriței; două în dreapta, dintre care una, cea pe întâiul plan, se deschide în apartamentul Aristiței și Calipsiței, iar cea de mai în fund, în odaia lui Guliță. În față cu ușa apartamentului fetelor, este așezată, lângă peretele din stânga, o măsuță cu o besacte deschisă și cu gavanoșele de dresuri, păișoare de făcut sprâncenele și un bust de carton. În dreapta, lângă ușa din fund, o masă mare cu rochii întinse pe dânsa. Scaune etc…

Scena I

Chirița (șade dinaintea toaletei și-și face sprâncenele), Țiganca (calcă rochii în fund)

Chirița (cântă)

 
Ochii și sprincenile
Fac toate pricinile…
 

(Se aude în odaia lui Guliță un minavet.)

Chirița (răsărind): Iar!… o să mă năucească trântoru cu minavetu lui!… Cât îi ziulica de mare tot țârlâiește… de urlă câinii mahalalei… Fa, fa Ioană, du-te de zi cuconașului să tacă, că m-am săturat de mojică ca de mere pădurețe… îmi vine acru… (Țiganca intră în odaia lui Guliță.) Așa mi se cade, dacă mă potrivesc eu de-i cumpăr minavetu cela de la neamț. Las’ că ține cât dracu pe tată-său. Tronc! că mi-o dat nucușoară-n ochi… fa… fa… (Țiganca vine înapoi.)

Țiganca: Aud, cucoană.

Chirița: Mă rog, ce ți-am spus când ți-am poroncit să-mi gătești păișoare cu bumbac pentru sprâncene? aud?…

Țiganca: Mi-ai zis…

Chirița: Nu ți-am zis să mi le faci subțiri?… Ian vezi cum mi le-ai meșterit… parcă-s buzdugane de vel armaș din vremea domnilor greci!…

Țiganca: Da lasă, cuconiță, că-s tocmai cum trebuie… doar ți-am mai făcut eu pămătufuri și badanale de sprâncene.

Chirița: Cum ai cârâit?…

Țiganca: Niciodată nu ți-ai făcut așa de frumoase sprâncene… parcă-s două lipitori umflate…

Chirița: Înghinate-s cum trebuie?

Țiganca: Dizghinate… dizghinate…

Chirița (strănutând tare): Pe brațe!… M-o fi pomenind d-lui, Ioană.

Țiganca: Te-o fi pomenind, cucoană.

Chirița: Când ar fi față suflețelul, să mă vadă… cum și-ar mai răsuci mustețile!… (Iar strănută.) Iar mă pominește!

 
Ochii și sprincenile
Fac toate pricinile,
Și cu foc și cu pârjol
Pe amor îl dau de gol.
Când un tinerel îți place
Ș-amorez voiești a-l face,
Cât mi-l iei puțin la ochi,
L-ai trecut cu dediochi.
Cât îi joci și din sprâncene,
De amor se umflă-n pene.
Cât din buze mi-i zâmbești,
Chiar pe loc îl nebunești.
Iar de-i faci ș-așa din mână…
Îi călare pe prăjină!
 

(Se aude iar minavetul în odaia lui Guliță.)

Chirița: Iar! Iar!… Valeu! că mare păcate c-un plod!… îmi vine să latru. (Aleargă la ușa lui Guliță.) Țâșt, diavoli, că mă bagi în ipohondrie.

Guguliță (din odaie): Las’, neneacă, că învăț mujica.

Chirița: Ți-oi da eu acuși o mojică, trântorule, de nu-i putea-o înghiți. (Intră în odaie.)

Țiganca: Vai de mine! ce păcate pe capul meu de când am venit în Ieșul ista!… ba îmbracă pe cucoana… ba gătește duducile… ba calcă rochii de bal… ba arde nucușoară de sprâncene. Mă mir cum nu s-au săturat de zbânțuit!… Ieri au fost la teatru și-n astăseară merg la bal, la Afinoaia; ș-apoi și alt păcat! că încep a se-mbrăca de pe la toacă… Îmi vine, zău, să iau câmpii…

(Se aude dând palme în odaia lui Guliță și Guliță plângând.)

Chirița (intrând): Ia așa… mai bine-i scânci tu, decât oi turba eu… Ce mirosă-aici a pârlit?… arde ceva, vro petică?… (Aleargă la masa cu rochii de ridică una și o arată arsă în poale.) Iaca poznă! c-o lăsat cioara feru pe rochii… destulă treabă!… Ian privește… rochie de bal îi asta?… Ei! apoi să n-o ucizi în bătaie! bunătate de rochie cumpărată la Leiba Grosu cu o mulțime de bani: douăzeci ș-atâți de jumătăți de irmilici noi!… (Aruncă rochia în obrazul țigancei.) Na! stahie-mpelițată… mănânc-o friptă cum îi… și lipsești din ochii mei că intru acuși într-un păcat.

Țiganca: Cuconiță…

Chirița: Lipsești, îți zic… piei, că te zgârii… (Țiganca fuge în odaia Chiriței.)

Chirița (plimbându-se furioasă): Uf! că nu mai este de suferit!… de când am venit în Ieși ca să-mi mărit fetele… am prins la istericale ca o cherațiță… Poftim!… Cu ce-oi să mă duc eu acum la balul Afinoaiei?… trebuie iar să-mi pun rochia cea de catife roșie și turlubanu cel cu pene stacojii… ca să mai aud iar vrun obraznic zicând că seamăn cu Nastratin Hogea, ca mai deunăzi, la bal-masqué… Nu-i de suferit, nu-i de suferit și pace!

 
Dumzeneu să te ferească
De cutremur și de foc,
De ghipcani ce stau în loc
Și de slugă țigănească.
Și de-acele slugi plecate
Ce se-nchin, te lingușesc
Păn’ ce-ți sar deodată-n spate
Și ca corbii te ciupesc.
Așa slugi le e de fugă
Sau de ele singur fugi…
De nu vrei s-ajungi chiar slugă
La așa plecate slugi…
 

(Se aude afară următorul dialog:)

Afin: Acasă-i cucoana?

Feciorul: Acasă, dar să ghilosește acum.

Scena II

Chirița, Afin, Luluța

Chirița: Auzi, tontu? (Aleargă la ușa din fund și o deschide.) Cucoană Nastasiică… poftim, nu te potrivi…

Afin: Poate că te deranjarisesc, cucoană Chiriță?… dar n-am vrut să-ți trec pe la poartă ca o străină…

Chirița: Cum să mă rânjarisești tocmai d-ta?…

Luluța (în parte): Rânjarisești?… ha, ha, ha…

Chirița: Iaca și Luluța!… Ai scos-o din pasion astăzi?…

Afin: Dar, pentru că mâine îi duminică.

Chirița: Da vezi ce frumușică-i, diavoloaica! îți vine s-o mănânci de vie.

Luluța: Să mă mănânci?… mersi. (În parte.) Și n-are măcar nici dinți.

Chirița: Ha, ha, ha… Bat-o norocu! Nostimă-i!… vină să te sărute mătușica, Luluța dragă… (O sărută.)

Luluța: Alei! maman… ce-a pățit mătușica de și-a pus lipitori pe frunte? (Arată sprâncenele Chiriței.) O doare capul?

Chirița: Eu, lipitori?…

Afin: Ce lipitori?… unde vezi tu lipitori?…

Luluța: Ha, ha, ha… ba-s sprâncene… și una-i numai pe jumătate!

Chirița: Ha, ha, ha. (În parte.) Cum i-aș suci gâtul când ar fi a mea!

Luluța: Maman, să-mi cumperi si mie o pereche de sprâncene din târg, ca să le pun păpușei de Anul Nou.

Afin: Bine, bine, ți-oi cumpăra. Taci din gură.

Chirița: Da de ce să tacă, soro? las’ să vorbească copila… că zice tot niște lucruri… Se cunoaște că învață la pasion.

Luluța: Pansion, mătușică… nu pasion.

Chirița: Fie și pansion, că doar nu m-o crescut mama cu gubernată, ca să știu nemțește.

Luluța: Guvernantă, mătușică, nu gubernată… Da bine, mătușică, așa vorbiți pe-acolo, prin provincie?…

 
Guvernanta ne-a spus nouă
Că vorbiți o limbă nouă;
Când e vorba de parchet?
Ziceți curat că-i pichet.
Când e de tapiserie?
O numiți patiserie.
Când de botine de glanț?
Ziceți botoaie cu clanț.
Un ceasornic hronometru?
Îl numiți cu barometru.
Ș-orice lucru de bonton?
Monton, zebon sau triton!
 

Chirița: Ha, ha, ha! Ce giuvaer îi! ha, ha, ha. (În parte, furioasă.) Ce triton ți-aș trage eu, trântorule… (Tare.) Ha, ha, ha! are un duh cât șapte, și dă dintr-însa niște vorbe… ha, ha, ha.

Afin: Mă rog, să nu mi-o deochi…

Chirița (scuipând): Ptu… ptu… ptu…

Luluța (culegând un pai, jos): Na! că ți-a sărit un dinte, mătușică.

Chirița (speriată): Un dinte? (Se repede și ia paiul.) Ce dinte?… un pai!…

Luluța: Altă dată să știi, mătușică, că aici, în Iași, nu este obicei să faci ptu, ptu în obrazul altora… nu-i frumos…

Chirița: Auzi, păcatu?… auzi cum m-o înșălat? de mi-o sărit inima din loc!… Să-ți spun drept, soro dragă, ți-i hazlie Luluța… dar îi cam obrăznicuță… adică, să nu te superi.

Afin: Mademuazelă, cere pardon mătușicăi.

Luluța: Bai… bai…

Afin: Nu vrei?… când îți poruncește maman?… Apoi, să te duci degrabă la caraul și să nu crâcnești…

Luluța: Mersi, maman. (Se închină; în parte.) Tot mă dureau picioarele; mai bine-oi ședea pe scaun.

(Se duce de se pune pe scaun înaintea toaletei și, în toată vremea scenei următoare, se apucă de face sprâncene și musteți bustului de carton ce este pe masă… Îi pune roșu și-i așează zulufii.)

Chirița (în parte): Bine i-o făcut. (Tare.) Da de ce treabă, soro dragă?

Afin: Las’ să mai prindă la minte, că-i prea nebună… Da ia spune- mi, mă rog, ce fac copilele d-tale?

Chirița: Aristița și Calipsița?… se gătesc de bal pe deseară, la mata.

Afin: De pe acum?… De-abia a tocat…

Chirița: Știi mata cum sunt fetele când se gătesc de bal… Ba le trebuie una… ba alta… și când te trezești, o înnoptat de tot. De aceea-i mai bine să se apuce de toaletă încă cu ziuă… povestea vorbei: însuratul devreme și mâncarea de dimineață…

Afin: Apropo de însurat… nu s-a înfățișat nici un holtei ca să ceie duducile?…

Chirița: Of! bată-i concina holtei!… că asta mă mănâncă pe mine… Ai fete, soro? ai și peri albi… zice că este la fteatru un cântec cu of, of, of…

Afin: Îl știu… cel din Piatra din casă…

Chirița: Nu știu din ce piatră o fi; dar, nu-ți uita vorba… l-am auzit o dată la Botoșeni, și de-atunci îmi huiește necontenit în cap ca un bondari… Am să ți-l cânt:

 
Of, of, of, ce supărare,
De-a avea o fată mare!
 

Afin: Da, îl știu, soro… l-am auzit…

Chirița: Nu-ți uita vorba…

 
O hrănești
Ca s-o crești,
Ș-apoi trebuie să pornești
La vânat
Prin cel sat
Ca să-i cauți un bărbat.
 

Afin: Și celelalte; destul… îl cântă și țiganii de ne asurzesc.

Chirița: Nu-ți uita vorba.

 
De-i flăcău
Nătărău,
Te închini la duhul său.
De-i ghebos,
Uricios,
Îi zici nostim și mumos;
Și-i zâmbești,
Îl slăvești
Doar să-l poți să-l ginerești.
 

(Împreună.)

Chirița

 
Of, of, ce supărare
De-a avea o fată mare!
 

Afin

 
Of, of, of, ce supărare
Cu-o nebună ce leac n-are!
 

Chirița: Ei; apoi închipuiește-ți acum, soro… dacă cu o singură fată ai atâte supărări, dar cu două?… când ai două cucoare mari ca mine?…

Luluța (în parte): Are cucoare mătușica?… am să-i cer să-mi deie una mie.

Chirița: Îra!… surioară dragă… eu te țin de un ceas în picioare… alei!… ia, așa pățesc de câte ori gândesc că am fete de măritat: îmi pierd mințile. (Aduce scaune.) Poftim de șezi, mă rog… și mă iartă.

Afin: Foarte-ți mulțumesc… că trebuie să mă duc îndată acasă pentru ca să port de grijă despre cele trebuincioase pentru bal.

Chirița: Da ia mai șezi… pentru hatârul meu… Să mă vezi moartă… să mă-ngropi de te-i duce.

Afin (în parte): Vai de mine! că mi-am găsit beleaua… (Șade.)

Chirița: (punându-se pe un scaun): Ș-așa cum îți spuneam, zic într-o zi boieriului: Frate! știi c-avem două fete mari? – Ba ce mari, îmi răspunde suflețelul, coșcogea!… cât niște zdragoni (Bărbatu meu îi tare mucalit, bată-l-ar norocu c-un car de galbeni!) – Ei bine, îi zic eu, gândit-ai, dragă, să le mărităm? – Hai, hai! le-am găsit doi bărbați șucada. – Care și care? – Paharnicul Brustur și căminarul Cociurlă, vecinii moșiei noastre. – Brustur și Cociurlă?… Elei, frate!… cum o să-mi dau fetele după niște boierinași de țară?… Fete frumușele… tinerele… curățele… hărnicele… cu franțuzasca lor… cu ghitarda lor… cu cadrilu lor… gospodine bune… iconoame… cetite… giucate… pricopsite… să le fac eu, pe una Brusturoaie și pe ceealaltă Cociurloaie!… atunci s-agiungă!… – Ea, Brusturoaie… ea, Cociurloaie… mai bine decât or mocni ș-or îmbătrâni în casa părintească… Brustur și Cociurlă au moșioare bune; au bănișori buni… au vitișoare bune. – Ei! și pentru că au vite, de aceea să-mi fac eu blestemul ca să le dau copilele?… ba, cât îi cucu!… Și-or pune d-lor pofta-n cui. – Ba nu și-or pune-o, pentru că le-am făgăduit. – Ba și-or pune-o. – Ba nu și-or pune-o. – Ba și-or. – Ba nu. – Ba și-or. – Ba nu. – Ah… Ah! ș-am leșinat!…

Afin: Ai leșinat?…

Chirița: Fără doar și poate… da știi? Iată! Când m-am trezit, bietu suflețelul își smulgea mustețile de desnădăjduire! și pentru ca să mă liniștească, mi-o făgăduit să mă lase ca să vin în câșlegi la Iași cu fete cu tot… pentru ca să cerc doar le-aș putea mărita aici… însă mi-o hotărât ritos: că de-o n-oi izbuti să prind gineri prin Ieși, pănă la sfârșitul câșlegilor, apoi îmi brusturește și-mi cociurluiește odoarele, ca mai bine.

Afin: Ei, și pân-acum nu s-a arătat nime?

Chirița: Cum nu?… Înțălegi că îndată ce-am sosit aici, mi-am scos fetele la ivală… pe la ftreatru, pe la suarèle… ghilosite, gătite, împopoțonate, îmbrăcate tot după modă… Ce dracu să faci?… dacă ai giuvaeruri, trebuie să le arăți.

Afin: Și în sfârșit…

Chirița: În sfârșit, am prins doi în căpcană… dar însă nu mi-o pominit nici bechi de Isaia dănțuiește.

Afin: Cine și cine?

Chirița: Aga Bondicescu și spătarul Pungescovici!… știi, tinerii cei doi care porniseră cu copilele la brațetă, când ne-am troienit în Păcurari, și care i-am întâlnit intrând truspatru la han la Pârlita?… Bondicescu, soro, și Pungescovici…

Afin: Da, îi știu… i-am zărit, când ți-ai luat fetele înapoi. (În parte.) Sărdarul Cuculeț mi-a vorbit de ei ca de niște berbanți…

Chirița: Aud?…

Afin: Mă rog… îi cunoști?

Chirița: Cum nu?… vin în toate zilele să ne vadă. (Încet.) Și știi una?… Pare-mi-se că li s-o aprins călcăile…

Afin: Aș!

Chirița: Ce-ți spune Chirița…

Afin: Da n-ai cercetat… ce sunt?… de unde-s?… ce stare au?

Chirița: Ce atâta cercetare… când unu-i agă și cellalt spătar… Ș-apoi tineri, soro… cu vorbă, cu ighemonicon… cu tabieturi… iar nu ca Brustur și Cociurlă… groși în ceafă și morocănoși… Așa gineri mai vin de-acasă, și să vezi…

(Vorbește la urechea Afinoaiei.)

Luluța: Uf! m-am săturat de caraul.

Afin (apropiindu-se de Luluța): Da ce te-ai apucat acole de făcut?

Luluța: Maman, am gătit păpușa de bal… i-am făcut sprâncene… am boit-o cu roș… i-am pus benghiuri ca la mătușica… ia vezi cât îi de…

Afin: sprâncene?… benghiuri?… roș?… da de unde le-ai găsit toate aceste?

Luluța: În besecteua mătușicăi!

Chirița (furioasă): Ha? în besec… iaca dimonu… că mi-o cotrobăit toate lucrușoarele… (Merge de ascunde gavanoșelele în besecte.)

Afin: Madmuazelă, nu-i frumos… (Pufnește de râs.)

Scena III

Cei dinainte, Guguliță

Guguliță (alergând cu un răvaș din odaia lui): Neneacă, neneacă… iaca un răvaș de la băbaca. (Se oprește rușinat, văzând pe Afinoaie și pe Luluța.)

Chirița: Un răvaș de la d-lui?… adă-l încoace… (Ia răvașul și-l deschide.) Cu voia matale, cucoană Nastasiică…

Afin: Poftim…

Luluța (în parte): Ah, mon Dieu!… quel drôle de monsieur.

(În toată vremea citirii scrisorii, Guliță se uită la Luluța și umblă împrejurul ei. Luluța îl privește cu dispreț.)

Chirița: Cum îmi bate inima!… parcă-mi vestește ceva… (Citește.) “Sărut gurița matale, scumpă Chiriță. Mai întâi, nu lipsesc a cerceta despre întregimea sănătății matale și a copiilor, ca aflând că se află așa precum dorește inima mea, nu puțin să se bucure sufletul meu de soț și de părinte; al doile vei ști că din mila Proniei cerești mă găsesc și eu sănătos… însă Fifița o răposat de jigăraie!… (Vorbit.) Fifița o răposat?… mare minune!…

Guguliță: A crăpat!… bine-a făcut că mă mușca tot de nas.

Chirița: Taci, varvarule!… biața Fifița!… când ai ști, cucoană Nastasiică, ce cățelușă… numai atâtica; și când hămăia, nici nu-i auzeai glasul… ia așa: ham, ham, ham…

Luluța (în parte): Auzi cum latră?

Chirița (ștergându-și ochii): În sfârșit, așa i-o fost scris; toți suntem muritori! (Citește:) “Al triilea, te înștiințez că câșlegile se apropie de sfârșit… drept care îți poroncesc să-ți iei catrafusele și să vii înapoi îndată la Bârzoieni, ca să facem cununia cu paharnicul Brustur și cu căminarul Cociurlă, căci la dimpotrivă vin eu însumi la Iași ca să vă umflu pe sus cu nepus în masă. Al d-tale soț supus și iubit… Grigori Bârzoi ot Bârzoieni. 15 Ghenarie 1844.”

Guguliță: Băbaca are să vie aici!… E! bine-mi pare!… am să-i cânt toată ziua din minavet…

Luluța (caută la Guliță cu mirare și pe urmă îi întoarce spatele)

Guguliță (Luluței): Din minavet…

Chirița: Ai văzut, dragă cucoană Nastasiică, ce-mi scrie d-lui?… Ce mă sfătuiești să fac?

Afin: Știu eu?…

Chirița: Știi ce?… îmi vine să-i strâng cu ușa pe Bondicescu și pe Pungescovici ca să-mi hotărască odată ce gânduri au?… Mi-i că m-oi trezi deodată cu bărbatu-meu, țop în spate… ș-apoi, așa-i c-am codălghit-o?…

Afin: Fă cum îi socoți, dragă cucoană Chiriță… dar eu una te sfătuiesc să nu te grăbești pănă nu-i afla lămurit cine sunt tinerii…

Chirița: Elei, dragă!… da nu ți-am spus de atâte ori că unu-i agă și cellalt spătar? (În parte.) Nu cumva vre să-i păstreze pentru trântorul ei?…

Afin: În sfârșit, îi treaba d-tale. Eu mă duc… dar nădăjduiesc că nu-i lipsi deseară la bal.

Chirița: Cum, Doamne, iartă-mă! să lipsesc?… când am fete de căsătorit?

Afin: Hai, Luluță, și zi bonjur mătușicăi.

Luluța (făcând compliment): Bonjur.

Chirița (imitând-o): Îi poznă de nostimă!… (O sărută.)

Luluța (în parte): Știrba-baba-cloanța.

Chirița (în parte): Ce-o zis?… Hei, că nu ești a mea, păcatule!

(Împreună.)

Chirița, Guguliță

 
Adio! în astă-seară
Vom veni cu toți la bal
Să-ngropăm în veselie
Acest vesel carnaval!
 

Afin, Luluța

 
Adio! în astă-seară
V-așteptăm pe toți la bal
Să-ngropăm în veselie
Acest vesel carnaval!
 

Afin

 
Să nu mă dai de sminteală…
 

Chirița

 
N-ai, soro, nici o îndoială,
Căci am fete, fete mari:
Două june porumbițe,
Două blânde cănărițe…
Și le caut doi canari.
 

Luluța

 
Mătușică, dinioare,
Ai zis că-ai două cucoare…
 

Chirița (în parte)

 
Vai, ce drac împelițat!
 

Luluța

 
Ah! te rog, dă-mi una mie…
 

Guliță (Luluței)

 
Poate-o vrei de jucărie?
 

Luluța (în parte)

 
Oh! le drôle de petit fat!
 

(Împreună.)

 
Adio! în astă-seară
ș.c.l. ș.c.l.
 

Scena IV

Chirița, Guguliță și pe urmă Feciorul

Chirița: Ei! de-acum hai degrabă la îmbrăcat… Guliță, du-te de-ți pune straiele cele de Anul Nou și te fă pupuica, sufletul meu.

Guguliță: Da nu pot să mă-mbrac singur, neneacă…

Chirița: Auzi, coșcoge calindroiu? Doamne! că alintat ai mai fost… Măi ficior…

Feciorul (îmbrăcat în livrea strâmtă): Aud, cucucoană. (Vine pe ușa din fund.)

Chirița: Iaca țuțuianu… și-o pus livreua… Ian să videm, bine-o lucrat-o jidanu?

Feciorul: Mă cam strânge la coate și-n spate.

Chirița: Da ce vrei?… să bălălăiești ca într-un sucman?… așa-i moda-n Ieși.

Feciorul: Nu știu ce mâncare o fi moda ceea… dar știu că mă strânge moda-n spate de-mi ies ochii… parcă m-a pus în teasc!

Chirița: Taci din gură… și mergi de-mbracă cuconașul. Guliță, să nu mă dai de sminteală.

Guguliță: Lezebon, maman… eu acuși sunt gata… cât ai bate-n palme. (Iese cu feciorul și intră în odaia lui.)

Chirița: Acum, ia să-mi văd și fetele… (Strigă.) Aristițo, Calipsițo…

Scena V

Chirița, Aristița, Calipsița

Aristița, Calipsița (crăpând ușa odăii lor): Aud, maman.

Chirița: Da veniți încoace… Ce, Doamne, iartă-mă, de-mi faceți iții?

Aristița, Calipsița (coborând ochii): Maman…

Chirița: Ce-ați pățit astăzi de vă fasoliți așa?…

Aristița, Calipsița: Nu suntem încă îmbrăcate.

Chirița (în parte): Bietele copile!… Ce rușinoase-s!… vezi dacă le-am crescut cum se cade?… iar nu ca dimonu cela a cucoanei Nastasiicăi, care dă la om fără băț. (Tare.) Ei! cătați de vă-mpodobiți frumos și puneți-vă nasul în talgere cu apă rece să se disroșească, hai. (Fetele închid ușa.) Doamne!… Doamne! de când m-o adus păcatele aici, am obosit ca un cal de poștă. Ș-apoi ce folos!… cuconașii din Ieși nici nu catadicsesc să se uite la bietele copile, parcă ei sunt cu steua-n frunte.

 
Ce folos, vai! că am fete,
Porumbițe cucuiete,
Tinerele, frumușele,
Curățele, hărnicele;
Cu cadrilul lor,
Franțuzeasca lor,
Stăricica lor
Și ghitarda lor!
Azi bonjurii cu lungi plete
Fug de fete cucuiete
Și-ngroziți de șotii rele
Fug de ele ca de iele!
 

(Se aude bătând în palme în odaia fetelor.)

Chirița: Bat în palme copilele… (Bate și ea în palme.) Ioană… Ioană!… nici c-a veni azi surda!… Ioano! fa!… se vede c-o adormit strigoaica… mai știi ce?… Ian să videm… (Intră în odaia ei. Se aude dând o palmă și zicând:) Na! somnoroasă… să te-nvăț eu.

Aristița, Calipsița (din odaie): Ioano… Ioano…

Țiganca (ieșind din odaia Chiriței cu părul zburlit și intrând în odaia fetelor): Iată-mă-s… iată-mă-s… Ce este?…

Chirița (din odaie): Ioano… Gheorghe…

Feciorul (ieșind din odaia lui Guliță): Aud, cucoană. (Aleargă până la ușa Chiriței și se întoarce înapoi la ușa lui Guliță; pe urmă face îndărăt și intră la Chirița.)

Guguliță (din odaie): Gheorghe… Gheorghe…

Chirița (din odaie): Ioană… Ioană…

Aristița, Calipsița (din odaie): Na! coțofană. (Se aude dând palme.)

Țiganaca (ieșind amețită, aleargă când la o ușă, când la alta și în sfârșit intră iar la fete, care în toată vremea asta o tot cheamă): Mare păcat!…

Guguliță (încălțat cu o singură ciubotă, aleargă după Gheorghe și intră după el în odaia Chiriței): Gheorghe… Gheorghe… da vină de-mi pune ciubota…

Scena VI

Pungescu, Bondici

Bondici (deschizând ușa din fund, încet): Nime în tindă, nime în odaie; tufă ca-n punga noastră… (Deschizând ușile.) Poftim, arhon spătar, că aici suntem la locul nostru.

Pungescu: Poftim d-ta întâi, arhon agă.

Bondici: Ba… mă ferească Dumnezeu!… poftim.

Pungescu: Ce se potrivește… (Intră odată amândoi râzând.)

Bondici: Ne poftim ca oarecine la temniță.

Pungescu (răsărind): Ia… nu pomeni de temniță, neneo, că mă-nfior pân-în unghii…

Bondici: Pentru ce, neiculiță?… pentru că ai pârjolit mai deunăzi la cărți pe sărdarul Cuculeț?

Pungescu: Precum zici… acest onorabil sărdar e director la agie și am însemnat că el ne urmărește ca umbra peste tot locul… Nu cumva oare vrea să ne joace vro coțcă?

Bondici: Păn’ la coțca lui, fora tu înainte cu coțca ta și zi: buni patruzeci.

Pungescu: Cu urma cincizeci… o știu! dar mi-e frică… de! ce să fac… mi-e frică.

 
C-un director de agie
Nu e lucru de glumit,
Căci el poate-ntr-o mânie
Să te puie la dubit.
 

Bondici

 
Pentru ce să-ți fie frică?
Nu ești, neneo, vel-spătar?
 

Pungescu

 
Azi spătar e chiar nimică…
 

Bondici

 
Înțeleg… fii agă dar.
 

Pungescu

 
Agă? agă? bine, fie!
Rangu-i nobil și-l primesc,
Însă…
 

Bondici

 
Însă…
 

Pungescu

 
De agie
Eu mă tem și mă feresc.
 

Bondici: Ei, geaba! nici c-oi să pot să-l fac om… Da oare unde să fie cucoanele de gazdă?

Pungescu: Poate c-o fi dormind după prânz… obiceiul pământului.

Bondici: Aș! obiceiurile cele bune se pierd pe toată ziua… însă, apropo… cum mergi tu cu curtea?

Pungescu: Cu Curtea… îi trag opoziție pă zdreavăn pân’ ce-oi prinde un os… tot obiceiul pământului…

Bondici: Ha, ha, ha!… Eu te întreb de curtea ce faci demuazelelor!

Pungescu: Merg țeapăn… da tu?

Bondici: Vârtos… Ei, apoi ce facem?… ne însurăm?

Pungescu: Zestre este?

Bondici: Trebuie să fie că-s de la țară… și știi tu că la țară se-ngrașă bobocii.

Pungescu: Bobocii?… vrei să zici gâscănașii?

Bondici: Bine-ar fi să ne luăm de vorbă în sfârșit cu cucoana Chirița, cu neneaca.

Pungescu: Bine, da!… începe tu, că ești mai ischiuzar.

Bondici: Numai de s-ar înfățișa. Oare unde să fie?… Ia caută printre uși.

Pungescu: Să trag o repede aruncătură dă ochi?… bine. (Se apropie de ușa Chiriței și caută înăuntru.)

Bondici (în parte): Altă nu ne rămâne decât să ne însurăm, pentru ca să scăpăm de creditori și de lipsa de toate zilele… Duducile-s cam… dar apoi, vorba ceea: rău cu rău, însă mai rău făr’ de rău!… (Se apropie de besecte.)

Pungescu: Aoleo! ce-mi văzură ochii! baba-și pune boia-n păr?… Al naibii! (Merge la ușa fetelor de caută în odaie.)

Bondici: Bre! ce de gavanoșele cu dresuri… și alb, și roșior, și negru… (Deschide besecteua și găsește o hârtie.) Se vede că zugrăvește cucoana…

Pungescu: Ha, aferim, frumos… așa-mi mai vine la merchez…

(Trimite sărutări în palme.)

Bondici (citind hârtia): Ce văd?… o foaie de zestre!… Neiculiță… neiculiță, vin degrabă să vezi…

Pungescu: Ce?…

Bondici (citind iute): Șaluri… stropitori… afumători!… (Vorbit.) Buni patruzeci!

Pungescu: Cu urma cincizeci… știu, da ce-i?

Bondici: Ascultă: (citește:) “Foaia de zestre a fiicelor mele Aristița și Calipsița!”

Pungescu: Aoleo!… zi-nainte… cruce-ajută.

Bondici: “Boccealâcul: două șaluri.”

Pungescu: Bun! unu mie, unu ție!

Bondici: “Două blane de jder, două de vulpe.”

Pungescu: Bun! jderu mie…

Bondici: Ba vulpea ție. – “Patru rochii de satintur… două de grudinap… două de micaton!”

Pungescu: Adică: satin turc, gro de Naplu și micoton… provincialism!

Bondici: “Argintării… două afumători de argint în formă de mere domnești.”

Pungescu: Știu c-o să ne dăm fumuri…

Bondici: “Două stropitori, tij, de argint, în formă de pere cu frunze poleite. 12 linguri de vermililion, patru chisele de cristal cu hulubi poleiți de dânsele, 12 pahare săpate cu slove nemțești.”

Pungescu: Ce chefuri! ce tabieturi!

Bondici: “Tingiri, castroane și sahane…”

Pungescu: Treci dincolo de bucătărie.

Bondici: “Două oghealuri de cutnie, patru perne de puf și opt prostiri cu mărginile cusute la gherghef…”

Pungescu (răsucindu-și mustățile): Cheschevu, monsiu Bondici?…

Bondici (împingându-l cu umărul): Du-te naibii – “Două apărători de păun”.

Pungescu: Aferim… să ne apere când om dormi după masă.

Bondici: “Două prosoape de mire, berbelăcuri pentru ras, cusute de copile la gherghef. Două chisele de tutun, tij, cusute de copile cu fluturi. Două tocuri de peptene de catife, tij, cu fluturi. Două calăfuri de imamele cu muțunachi, tij, cusute cu fluturi de copile.”

Pungescu: Aoleo! ce dă mai fluturi! o să părem chiar grădini cu flori dă mac.

Bondici: “Și, în sfârșit, câte 1500 galbeni de fată; bani înaht, împărătești și cu zimți.”

Pungescu: 1500 galbeni!… ișala! mașala!… m-am făcut chiabur!

Bondici: Mai bine era mai puțini fluturi și mai mulți galbeni.

Pungescu: Lasă, neneo, că-s buni și aia… cu 1500 galbeni capital, îmi fac stare… stos, paroli, chit a dublu, setleva, chensleva și nevasta mazu!… s-a mai văzutără de alea… Da, ian spune-mi… ceva suflete de țigani nu-s în foaie?…

Bondici (întorcând fila): Ba stai… (Citește.) “Mai adaog la această foaie de bun proeresul meu: zece suflete de țigani lingurari… Și închei zicând: să le fie de bine copilelor, ginerilor și tot neamului lor… iscălit, banu Grigori Bârzoi, ot Bârzoieni.”

Pungescu (cu entuziasm): O! Bârzoi!… nu te cunosc… dar pre-a mea lege! te-aș băga în sân dac-ai încăpea dă urechi!… Îmi vine să-i meșteresc un ștaer… (Joacă.)

(Împreună.)

 
Vivat! vivat! pentru noi!
Soarta-ncepe-a fi cu nuri!
Vivat! vivat! amândoi
Ne-am făcut boieri chiaburi.
 

Scena VII

Cei dinainte, Aristița, Calipsița

Aristița, Calipsița, Bondici: Sărutăm mânușițele și picioarele duducilor…

Aristița, Calipsița (închinându-se ca copile mici): Monsiu…

Bondici (înaintându-se): De ce vă sfiiți de noi, care am fost totdeauna, suntem și vom fi în veci supusele slugi a neneacăi d-voastră și…

Pungescu: Și chiar adoratorii copilelor neneacăi. (În parte.) Hait!… le-am turnat-o dă la mertepea. (ieșind din odaia lor, se opresc, zărind străinii, și cobor ochii): A!

Bondici: Dar… adoratorii cei mai înflăcărați! (Încet lui Pungescu.) Pe care o iei tu?

Pungescu: Pă Calipsița.

Bondici: Treci dincolo, lângă ea.

Pungescu: Hait… (Trece lângă Calipsița.)

Bondici (Aristiței, cu foc): Nu mă îndoiesc, duducă Aristiță, că din ceasul ce ți-am dat brațul la Păcurari… ai înțeles că te iubesc?…

Calipsița: Ui monsiu…

Pungescu (Calipsiței, cu foc): Sper, domnișoară, că…

Aristița: Ui monsio…

Pungescu: Ui?

 
Dar, siarmanta demuazelă
Anima-mi de columbela
În etern te va iubi!
 

Calipsița (în parte)

 
Chel bonior!…
 

Pungescu

 
Aud?
 

Calipsița

 
Mersi.
 

Bondici

 
Și eu, tij, o! duducuță,
Să fiu bufnă, să fiu cuță
Dacă nu te voi slăvi…
 

Aristița

 
Pur tujur?
 

Bondici

 
Tujur!
 

Aristița

 
Mersi.
 

(Bondici și Pungescu se pun în genunchi.)

Toți

 
Ce mulțumire!
Ce fericire
Dă peste mine…
 

(Strănută o dată cu toții.)

 
Fie-ți de bine!
 

Scena VIII

Cei dinainte, Chirița

Chirița (ieșind din odaia ei și văzând scena de mai sus, vine repede și întinde mâinile deasupra lui Bondici și a lui Pungescu): Amin! vă blagoslovesc!… și la capul altor fete!

Aristița, Calipsița (uimite): Maman…

Chirița: Ce maman?… ce vă sastisiți? parc-aș fi caua!… Vă iubiți? Să vă fie de bine!… Doar nu-s vitrigă… Ce doresc eu?… fericirea voastră… inima mea de mamă… eu v-am crescut… (Plânge.) V-am hrănit… Luați-vă… însurați-vă… cununați-vă… împărecheți-vă… ca hulubașii și ca cărăbușii… Eu vă dau blagoslovenia mea… acum și purure și în vecii vecilor… (În parte.) Of! slavă ție, Doamne, că m-am cotorosit!…

Bondici: Cucoană Chiriță… suntem pătrunși până în suflet!… și crede că ne-om sili de a fi ginerii cei mai supuși… cei mai… (Își șterge ochii, în parte.) Căci n-am o frunză de ceapă!

Pungescu (suflându-și nasul tare): Cucoană soacră… las’ pă noi… atâta-ți zic…

Chirița: Te înțăleg, fătul meu… dragă arhon spătar… noroc bun!

Toți

 
Ce mulțumire!
Ce fericire
A dat pe mine!
 

(Strănută o dată cu toții.)

 
Fie-ți de bine!
 

Chirița: Amin și într-un ceas bun!