Kitabı oku: «Rămășagul», sayfa 5
Scena XII
Nicu. Tinca
(Îndată după ce se duce madam Franț, tinerii iar se turbură, tac, caută intr-o parte, dar nu incetează de a să primbla.)
Nicu (peste puțin): Nu găsești, mademuazelă, că sînt lucruri în lume care n-ar trebui să aibă sfîrșit?
Tinca: Care lucruri?
Nicu: De pildă… primblarea asta care o facem împreună.
Tinca: Da nu te temi c-ai osteni?
Nicu: O! mademuazelă… cu d-ta m-aș primbla toată viața mea.
Tinca (zîmbind): Pe jos?
Nicu: Și pe jos… și-n trăsură… și cu vaporul… Numai să fiu cu d-ta.
De-ar fi cu putință,
De-aș avea noroc
Cu a ta ființă
Să fiu la un loc,
De-orice-mprotivire
Eu mi-aș bate joc,
Și cu-a ta iubire
Aș trece prin foci
(Se aude o trăsură.)
Scena XIII
Nicu, Tinca, madam Franț (viind iute)
Madam Franț: Fugi, duducă, că vine cuconița.
Tinca (aruncînd șalul pe canape): Vai de mine!… dar Nicu?
Madam Franț: Trebuie să se ascundă undeva, pănă se vor culca boierii, ș-apoi va ieși.
Nicu: Unde să m-ascund?
Madam Franț: A! aici, în cabinetul ista… Întră degrabă că-i aud suind scările. (Îl împinge pe Nicu în cabinetul din dreapta.)
Tinca: Să stingem lumînările. (Le stinge.)
Madam Franț: Hai degrabă, să nu te găsască aici! (Iesă amîndouă iute prin stînga.)
Scena XIV
(Întuneric.) Teodoreanu (cu ochii legali), Smărăndița (în domino)
Smărăndița (trăgîndu-l de mînă, zice cu glasul schimbat): Iată-ne în sfîrșit!… am ajuns!
Teodoreanu: A! slavă Domnului, că s-a sfîrșit acest voiaj prin întuneric, ce facem acum de vrun ceas!
Smărăndița: Îți pare rău că l-ai făcut?
Teodoreanu: Ba nu, scumpul meu domino… dar aș voi să știu ce idee ai avut ca să-mi legi ochii în tinda teatrului și pentru ce m-ai silit să jur că n-oi face nici un chip de a afla cine ești?
Smărăndița: Ți-am spus, domnule Teodorene, la balmasqué, că de mult eu am un capriciu pentru d-ta… că de mult mi-ai plăcut, și că de mult doream să am o întîlnire cu d-ta… Însă o întîlnire astfel, ca d-ta să nu poți ști cine sînt… De aceea ți-am și legat ochii în tinda teatrului, pentru ca să nu vezi în ce trăsură aveai să te sui… prin care uliți erai să treci și în care casă erai să întri… D-ta, ca un cavaler bine crescut, ai primit toate condițiile și mi-ai jurat că te-i supune la toate voințile mele, în vreme cît vom fi împreună.
Teodoreanu: Toate aceste sînt adevărate; dar de ce să mă lipsești de fericirea de a te privi, pentru că… sînt sigur că ești prea frumoasă.
Smărăndița: Dar; sînt destul ele frumușică… și nu cred că te-i căi c-ai venit cu mine, dacă m-ai cunoaște.
Teodoreanu: Auzi d-ta?… și să fiu eu silit a fi cu ochii legați dinaintea unei frumuseți!… asta-i de nesuferit… și, zău, mai că-mi vine să-mi calc jurămîntul.
Smărăndița: Adu-ți aminte că mi-ai dat parola de onoare.
Teodoreanu: Ard-o focu parolă!… Încai fie-ți milă de mine… mă mîngîie de orbirea la care m-ai osîndit.
Smărăndița (luîndu-l de mînă, îl duce lîngă canape, unde se pun unul lîngă altul): Am multe de spus… Vin să ne punem pe canape.
Teodoreanu (în parte): Ce fericire!…
Smărăndița: Purtarea me trebuie să ți se pară foarte curioasă.
Teodoreanu: Dimprotivă…
Smărăndița: Dar… ce mă mîngîie este că sîntem amîndoi vinovați.
Teodoreanu: Tot astfel de vinovății să-mi deie Dumnezeu!
Smărăndița: Cum?… nu te mustră cugetul că ești necredincios femeiei d-tale?
Teodoreanu: Femeia me?… Dar bărbatul d-tale? Ha, ha, ha…
Smărăndița: Bărbatul meu? Ha, ha, ha. Oare… ce-or fi făcînd acum amîndoi?
Teodoreanu: Smărăndița?… Sînt sigur că-și închipuie planuri ca să mă înșele.
Smărăndița: Cum?
Teodoreanu: Am pus rămășag amîndoi pe un șal.
Smărăndița: Și în loc să te înșele ea… tu o înșeli, berbantule… ha, ha, ha.
Teodoreanu: Ha, ha, ha. Așa sîntem noi!… ai dracului.
Smărăndița: Nu toți.
Teodoreanu: De pildă, bărbatul tău.
Smărăndița: Bărbatul meu e bun la suflet, dar se socoate prea cu cap.
Teodoreanu: Sînt sigur că trebuie să fie camprostuț.
Smărăndița: A! Teodorene, nu-mi ocărî soțiorul.
Teodoreanu: Eu nu-l ocărăsc, dar nu pot tăgădui adevărul… Sînt încredințat că-i prostuț, sărmanul!
Smărăndița: Ha, ha, ha… ce n-aș da să te audă.
Teodoreanu: Nu-i așa? Vezi c-am gîcit?… Unde se află el acum?
Smărăndița: S-a dus de zece zile la moșie..
Teodoreanu: Bine-a făcut… Ce ziceam eu că-i prost?… Dimprotivă, el îi foarte isteț, de vreme ce te-a lăsat singură… cu mine… și lîngă mine… scumpa mea mască. (Vrea să o ieie de talie.)
Smărăndița (sculîndu-se): N-ai auzit o trăsură?
Teodoreanu: Unde?
Smărăndița: în ogradă.
Teodoreanu: Nu… ți s-a părut.
Smărăndița: Ba nu… Ia să mă duc să văd… Șezi aici că vin acuș. (Iesă prin stînga.)
Teodoreanu: Stăi, iubita mea, nu te duce…
