Kitabı oku: «O Poveste de Dragoste», sayfa 2

Studiile

Dorin era studentul cel mai bun din facultate. Era prietenul cel mai bun în rezolvarea problemelor, dădea ajutor la învățătură, la starea sufleteasca a unor studenți. Din primele zile de studii, el s-a diferențiat dintre toți.

Numai cu sentimentele Vasilinei nu știa ce să facă. Nu voia ca biata fată să sufere degeaba, în zadar. Doar alte dorințe, alte sentimente îi sfredeleau mințile.

Voia o perioadă să fie singur, să se gândească la situația data. A stat de vorbă cu Gheorghe, el doar s-a mâhnit.

– Gheorghe, nu poți lăsa fata la o răscruce, fă-o să te iubească.

– Dar cum?!

– La asta te gândești tu, tu ești prietenul ei.

Dorin în fiecare seară se oprea pe un bulevard, unde privea o gravură care prezenta o Muză. Ea privea luna cu flori de trandafir alb prinse în părul despletit.

– Mereu mă împinge ceva acolo, unde rămâneam ore întregi, privind-o.

– Îmi place să admir natura, mai ales în toamnă târzie.

Rândunelele treceau scoțând țipete, tăiau în zbor aerul cu lama aripilor și se întorceau repede în cuiburile lor, pregătindu-se de plecare. Valurile de ceață se lungeau până în zare, altele se destrămau, urcau, se risipeau sub o rază de soare, se zăreau în depărtare acoperișurile satului. Șirurile înalte de plopi semănau ca niște prundișuri. Frunzișurile erau nemișcate. Sunt atent la liniștea pădurii, doar prin tufișuri se auzea o bătaie măruntă de aripi a unor păsări ce își luau zborul printre stejari.

Se înserase, soarele sus pe cer se strecura printre ramuri.

Dorin se îndreapta spre casă, pe când îi întâlnise pe Gheorghe și pe Vasilina. Ea părea trista, încrețită.

Niciodată Gheorghe nu i se păruse atât de dezgustător, cu degetele acelea grosolane. Pe când Dorin tot timpul îngrijit, frumos îmbrăcat și inteligent.

– Vă plimbați?, întreabă Dorin, negăsind alte cuvinte de apropiere.

– Ne plimbăm pe aer curat, am stat toată ziua la lecții încordați de atâta filozofie la Pedagogie.

– Dar cum se face că Vasilina să fie așa tristă?

– Păi n-a putut răspunde la unele întrebări.

– Tu de ce nu ești în stare s-o ajuți, gentlemen care va să zică! și se îndepărtă de ei. El îl aude pe Gheorghe: Mă iubești?

– Eu iubesc, dar nu pe tine.

– Dar eu te iubesc, nu mă pot lipsi de tine. Simt uneori dorința să te revăd și chinurile iubirii mă sfâșie.

Vaselina îngândurată își vorbea în sine:

– Unde este el acuma? Poate iubește altă fată și el îi dăruiește trandafiri! De fapt, toate fetele îi zâmbesc.

– Gheorghe o cuprinde ușor de talie. Îi șoptește: Te iubesc.

Ea nici nu reacționează, auzise de atâtea ori aceste cuvinte și ele nu mai reprezentau nicio surpriză.

El. băiat cu experiență, nu mai putea face deosebire între sentimentele diferite dacă erau exprimate la fel.

Între băieți se discută comportamentul Vasilinei. Ei l-au sfătuit pe Dorin să vorbească cu Vasilina mai serios.

Astăzi după lecții, se apropie de Vasilina și-i șoptește:

– Așteaptă-mă, te rog.

Bucuroasă ca niciodată, Vasilina nu observa nimic în jurul ei în așteptare. O petrece cu o privire nepăsătoare pe Dorina ce a plecat acasă, trecând pe lângă ea.

– Vasilina, începe Dorin, poți să fii încredințată că voi avea același respect, același devotament față de tine, suntem prieteni ca întotdeauna, dar într-o zi, mai devreme sau mai târziu, această flacără de iubire se va topi fără îndoială. Numai gândul suferinței te va chinui.

– De ce a trebuit să te îndrăgostești, oare cine e de vină?!

– Dacă ai fi fost o fată dintre una dintre acele ușuratice, aș fi putut din egoism să încerc o experiență lipsită de pericol pentru tine. Dar acea relație îți aduce suferință.

– Biata Vasilina, nu s-a așteptat la așa întorsătură, gândurile i se tulburase, îl revedea, îl auzea. Își roti ochii în jur cu dorința ca pământul să se prăbușească sub picioare, i se părea că piatra peste care a călcat se clătina, albastrul cerului năvălea peste ea, aerul îi șuiera prin urechi.

O voce furioasă o chemă pe Vasilina:

– Vasilina, unde ești? Vino la cină.

Încerca să mănânce, dar mâncarea îi sta în gât.

Dorina auzise ceva de la băieți despre convorbirea lui Dorin cu Vasilina. Astăzi stătea posomorâtă, dar nu credea ceva rău.

– Haide, îngerașul meu, curaj, fii răbdătoare, se adresa către Dorina, facându-i semn din ochi.

Ea îi răspunde cu o privire duioasă.

Se ghemui lângă el, ceea ce îi plăcea extraordinar. O sărută gingaș și același,,TE iubesc” răsună încet în urechea ei. Acesta era veșnicul subiect de discuție. Ea era atât de frumoasă, cu o frumusețe grea de definit care se naște din fericire, din entuziasm, din succes și care nu înseamnă altceva decât armonia dintre temperament și împrejurări.

Astăzi, la ora de lectură, Vasilisa a lipsit.

– Unde este Vasilina?, întreabă Dorin, ea își însușeste materialul slab.

– Nu știu, nici astăzi nu a fost la lecții.

– Nu știi, cum nu știi, e prietena ta, tu trebuie în primul rând să știi, pleacă și vezi.

După convorbirea cu Dorin, Vasilina se îmbolnăvise grav. Azi pe la miezul nopții se declanșase o fierbânțeală la 38 de grade. Lângă ea stătea mama ei, d-na Eugenia.

Doctorul nu putea decide boala. Nervii, zicea el.

40 de zile n-o părăsi această complicație nervoasă.

– Eu sunt de vină, cred că n-am vorbit corect, zice Dorin, mâine o s-o vizităm împreună cu Dorina.

– Sărmana fată, ce mai face și dragostea asta, zise Ana, merg și eu cu voi.

Spre 1 octombrie, ea reuși să stea așezată pe pat, și fiindu-i mai bine, ieșea la plimbare pentru câteva minute.

Mergea încetișor târâind papucii, sprijinindu-se de umărul mamei.

Domnul doctor venea s-o vadă, o întreba de sănătate, îi aducea noutăți, îi citea ceva din ziarul proaspăt.

Mama ei o îndrepta spre credință cu blândețe.

– Se poate?, la ușă se ivi Dorin și Dorina cu un buchet mare de trandafiri și o cutie cu bomboane,,Lapte de pasăre’”.

– Cum te simți?, o întrebă duios Dorin, fără tine e trist la facultate.

– Nu mai zi Dorin, de-acum merge spre bine.

– Dar ce ai pățit, reluă Dorina?

– 2 zile am avut temperatură, s-a ținut 38—39 de grade.

– Ce face pedagogul social? Așa i-a venit porecla lui Dorin la facultate.

– Iată, avem grijă de cei bolnavi, le dorim să se însănătoșească. Ne promiți?

– Vă promit. În gând:,,Daca-i ști cât te urăsc, Dorina, de ce stai la braț cu el?”

Într-o zi, când familia se pregătea de sărbătoarea de Sf. Taină, Vasilina se simțea mai bine, i se părea că ființa ei se înălța spre Dumnezeu, trupul ei s-a ușurat.

Bietul Gheorghe stătea mereu la patul ei, așa cum l-a sfătuit Dorin. El se simți parcă ar fi pătruns dintr-odată în ceva nou, îngrozindu-se de atâta atenție către Vasilina și ea se schimbase cumva. În curând, ea se însănătoși și participă la lecții. Gheorghe avea grijă de ea o întâmpina și o petrecea acasă. Cu altă privire, Vasilina se uită la el, zicea că la nevoie prietenul bun se cunoaște.

La dansuri o invita numai pe Vasilina. Talia lui puternică era strânsă de un pieptar cafeniu, arunca priviri, lăsând să i se vadă dinții albi. El avea o voce frumoasă, cânta cu mult temperament.

De la început Gheorghe o strângea pe Vasilina în brațe, pe urmă o părăsea, se întorcea, părea despirat, avea accese de furie și din gâtul dezvelit ieșeau notele printre hohote.

Vocea lui i se părea ca un ecou al conștiinței sale și iluzia care o fermeca semăna cu o parte din viața ei.

– Gheorghe ar fi cântat toată noaptea numai pentru Vasilina. Ea ar fi avut chef să se arunce în brațele lui Gheorghe și să se lase ocrotită de forța lui, care era însăși întruchiparea iubirii și să strige:,,eu sunt aici”. Numai pentru tine toate dorințele și visele mele. Dar toate acestea să le vadă și să le simtă Dorin.

Dorin stătea în spatele Dorinei.

– Să ieșim la o înghețată, o invită Dorin pe Dorina, aplecându-se asupra ei atât de aproape, încât vârful musteții îi atingea obrazul.

Ea se ridică și pleacă la aer curat în curte. Era o seara senină.

Stelele străluceau printre crengile desfrunzite. Se auzea în spatele lor râul care curgea și din vreme în vreme, pe mal se auzea trestia uscată cum trosnea. Frigul nopții îi făcea să se stringă mai pasionat unul de altul; șoaptele buzelor păreau și mai fierbinți, cuvintele rostite foarte încet le picurau în suflet. Ea îl drăgăsta cu cuvinte de alinare.

Întorcându-se acasă, se discutau până târziu povestiri de dragoste și amor.

– Dacă ați ști, reluă Vasilina, dacă ați ști la câte am visat, ridicând spre tavan ochii frumoși din care se rostogolea o lacrimă. Am suferit enorm.

– Nu mai este cazul, altădată!

Ea își pierduse firea, gândindu-se la fericirea pe care ar fi putut s-o aibă… și ea simțea dorința de nestăpânit de a-l săruta. Întinzând capul pe deasupra umărului ei, parcă-i căuta aprobarea în ochi, ea aruncă o privire măiestoasă în desert.

Tu, Ana, ai noroc în iubire? Noi povestim, dar tu taci.

– Am avut o dragoste mare, dar uite că s-a sfârșit, m-a trădat și acum nu mai cred în nimeni.

– Așa nu se poate, totul va fi în viitor.

– I-am scris ultima scrisoare, vreți să v-o citesc?

– Da, suntem curioase.

– ,,Am încă mâinile calde de sărutările tale și uite locul de pe covor unde mi-ai jurat în genunchi iubire veșnică. Planurile noastre de călătorie ți le amintești?

– Și totuși, mă iubești?, așa spuneai. Pui în picioare întreaga mea iubire, buimăcită, aproape inconștientă, îmi simțeam totuși arterele care pulsau, iar ritmul lor mi se părea întocmai ca al unei muzici asurzătoare. Orice urmă de amintire, de idee, ce – mi mai trecea prin cap izbucnea dintr-o dată, ca miile de lumini ale unui foc de artificii. Sufeream din cauza iubirii tale și simțeam cum sufletul se scurge prin această amintire. Citind, din vreme în vreme, ea ridică fruntea și trimitea o privire lungă și îndurerată.

Pe măsură ce cerceta privirile noastre și monotonia acestui spectacol, alunga încet-încet tristețea.

O lacrimă mascată îi cobora de-a lungul nasului și rămânea o clipă atârnată.

A șters lacrima și a oftat adânc și fața ei s-a înviorat și prelungește:

– Dar această tristețe s-a prefăcut într-o lună de miere, când l-am întâlnit pe Viorel.

Rămâneam acolo la Hotel cu perdelele trase, cu ușile închise, cu flori presărate pe jos și de dimineață primeam comanda de mâncare și nu ieșeam pâna seara.

Apoi luam o barcă și ne plimbam pe Marea Neagră în Constanța.

Zvonurile orașului se îndepărtau, zgomotul vocilor de-acum se auzea tot mai încet. Apoi ne culcam pe iarba, ne sărutam mult, ascunzându-ne după plopi.

– Aș vrea pentru totdeuna să trăiesc în locușorul acela, care îmi pare cel mai minunat loc de pe pământ.

– Ascultă, Ana, cum curge apa râului zumgănind, ascultă adierea vântului, ce seară frumoasă!, șoptea Viorel.

 
O seară la Constanța, ce nu mai pot uita,
O seară la Constanța, ce-mi rupe inima
Te aștept, te aștept, te doresc, te doresc,
Chitara – mi spune cât de mult te iubesc
S-aude-n depărtare un glas de marinar
Și o barcă lin apare condusă de un val.
Te aștept, te aștept, te doresc, te doresc
Chitara-mi spune cât de mult te iubesc.
Vocea armonioasă se pierdea printre valuri.
 

– Fetelor, m-am îndrăgostit până-n urechi! De-aceea, am intrat la facultate împreună.

– Ce romantic, să știi că ești fericită!

– Da, sărutările deveneau tot mai aprinse. Viorel mă alinta cu tandrețe.

– Da cum cu tandrețe, poți să ne povestești, te rugăm.

El se așeză în fața mea cu coatele pe genunchi, mă admira cu un zâmbet și fruntea încordată, sorbea din privirea mea ceva dulce și regăsi fericirea.

Avea o dorință aprigă de imaginile cunoscute și care dragostei lui se manifestă în uimiri expansive și pline de recunoștințe.

– Interesant băiat.

Și într-una îmi cântau serenade.

– Dar tu în schimb ce-i dăruiai?

– Iubirea, dragostea, amorul și sufletul.

– Cea mai gravă situație este la Vasilina. O putem ajuta cu ceva?

– Mai intâi, la întâlnire nu trebuie să-ntârzii.

– Lui Gheorghe, încălcarea cuvântului în privința întâlnirii i se părea o jignire și căuta și alte motive, el era incapabil de eroism.

– Acesta-i Gheorghe, ce să-i faci?

– Vasilina, ca de obicei, întârzie la întâlniri, el se enervează.

În scrisorile de la Vasilina era vorba despre flori, de versuri, de lună și de stele, izvoare ce zumzăie sub fereastră, într-un cuvânt armonie, romantism.

– Nu întotdeauna, dar Gheorghe poate fi și grosolan, și egoist. Gheorghe nu auzea vocea inimii sale.

Pe fruntea acoperită de picături reci, în strânsoarea brațelor era ceva exagerat, ceva vag și sinistru, care lui Gheorghe i se părea că ceva se strecoară între ei pentru a-i despărți.

– El are un caracter destul de complicat. Nu prea cunosc coardele inimii lui, zice Vasilina supărată.

Da, se vede că ceea ce-l fermeca odinioară acum îl speria puțin.

– Cum tânjea el după delicatele sentimente de iubire!, reluă Ana.

– Vasilina, tu îl iubesti pe Gheorghe?

– El îmi place, dar nu știu dacă-l iubesc.

– A-ți plăcea de băiat și a-l iubi sunt două lucruri diferite. Atunci nu-l necăji.

– Ei, daca-r exista undeva o ființă puternică, cu un temperament curajos, exaltat și rafinat, un suflet de poet, cu chip de înger!

– Așa oameni nu există, prostuțo!

– E târziu, mergem la culcare, mâine avem 4 perechi de pedagogie.

Se văd zorii de ziuă, dar eu încă n-am adormit de gânduri, visuri… în cele din urmă, Vasilina își adună gândurile purtate de amintiri, ajunsese repede să-și rememorizeze ziua din ajun. Și sărmana inimă strânsă în pumn înflorea de iubire.

Pleacă la lecții, ca de obicei, nu citise nimic la pedagogie. Și anume atunci mă ridica profesoara să răspund. Și în acele cazuri mi-i rușine, mai întâi de Dorin. În fața lui aș vrea să fiu corectă, deșteaptă.

– Fuuu! De ce îmi bag prostii în cap?

– Mă grăbesc la lecții.

Un vânt călduț îmi mângâie obrajii, ajunsesem în curtea căminului studențesc, care era mărginită de 2 rânduri de tei stufoși ce își legănau șuierând crengile lungi.

La colț de drum îl întâlnește pe Gheorghe.

– O, bună dimineața, Gheoghiță, bună, bună!

El îi sărută mâna ca un inteligent gentelman, se lăsă înduioșat și ea continuă să vorbească, legănându-și drăgălaș capul, alintându-se ca o pisicuță îndrăgostită.

Ești băiat frumos, ai tot ce-ți trebuie ca să te faci iubit, el o strânge la piept și îi mângâie șuvițele de păr. Ea își pleacă fruntea și în cele din urmă o sărută pe pleoape foarte blând, cu vârful buzelor.

Vasilina astăzi arăta obosită, somnoroasă. Ei stăteau pe o bancă.

– Ce ai făcut aseară de nu te-ai săturat de somn?

– Păi, am învățat pedagogia. Și că din păcate, profesoara mă scoală să răspund. Nu știam nicio boabă.

Intram în pământ de rușine, dar mai rușine-mi era de Dorin, nu știam să-mi explic de ce. În fine. Pentru că îl iubesc și tot timpul mă amăgesc.

– Se poate eu să raspund, zise Dorin, ea nu se simte bine.

– Ești un prieten adevărat. Numaidecât o să mă stărui să cunosc bine pedagogia.

La tema nouă, Vasilina nu a mai rezistat, pleoapele se închideau mereu. Văzând-o că chirotește, Gheorghe îi dă un cot:

– Scoală, mândră adormită!

La sfârșitul lecției, Dorin o întreabă:

– Ce s-a întâmplat, te simți rău?

– De dorul tău nu pot dormi nopțile, prostuțule!

– Parcă am discutat pe tema asta și rămânem prieteni buni.

Dorina înțelege situația și nu este geloasă.

Dorin a fost ales ca șeful clasei și cu toate întrebările ne adresăm lui.

– Dorin, când organizez dansuri, vrem să ne mai distrăm, ce atâta pedagogie, întreabă Ana, amatoare de dansuri clasice.

– Mă gândesc, trebuie să mă uit în calendar, să mă înțeleg cu muzica.

– Bine, așteptăm, cred că nu mult timp.

– Dar acum, atenție, vă anunț că facem recuperare la Pedagogie, totul începe de la ea în profesia noastră, așa că să fim mai serioși. Vasilina, te rog să nu întârzii.

În căminul studențesc întotdeauna gălăgie, muzică, strigăte de nu se aud unul cu altul. De-aceea noi ne ocupăm într-un auditoriu la Universitate.

S-au prezentat toți studenții din grupa noastră și Vasilina de data această nu a întârziat.

După pregătirea lecțiilor, Dorin ne-a anunțat că sâmbătă, data de 2 octombrie în sala de festivități vor avea loc dansurile clasice.

S-a început o pregătire serioasă: muzică, încăperea era aranjată frumos de fete.

În sală se ivește Dorina frumoasă, elegantă, cu părul blond scurt, tăcută, modestă, iar când era vorba de dans era foc, știa multe figuri, desigur Dorin a invitat-o și ea își mlădia corpul ei subțire. De la început el comanda dansul, astăzi, de exemplu valsul, pe urmă el deschidea serata de dans.

Cu două degete apucă ușor colțul cravatei, se învârti de 2—3 ori singur pe terenul de dans, pe urmă se îndreaptă spre Dorina, îi face un semn cu plecăciune pentru a o invita la dans. De data aceasta, el începe dansul cu cântecul:

Я пригласть хочу на танец вас (Te invit la dans pe tine și numai pe tine și dansul acesta ne va împrieteni.)

 
И только вас
и непременно этот танец vals
вот и закружит белый танец
вот и полюбит
вот и подружит
белый танец нас
 

Ei dansau într-un ritm amețitor, cu multă grație, zâmbind, cântând cuvintele cântecului, ridicându-și brațele cu rotunjimi sculptate pe fustele și bluzele ei; părea un zbucium, o vibrație, o totală contopire cu dansul.

Ea, elegantă, rafinată, ambițioasă, corectă și onorabilă, trebuia să țină pasul fără să intre în vârtejul picioarelor micuțe. Buzele ei umede și subțiri care se mișcau ușor, dezvelindu-i dinții albi ca laptele și gingiile trandafirii o înfrumuseța; ea simțea fluturi în stomac, el satisfăcut, schița zâmbetul lui caracteristic.

Cândva, la hora din sat, perechile de tineri jucau cu atâta pasiune; poalele fetelor se bolboceau, iar colbul de pe jos se învâltorea și se așeza pe hainele fetelor asudate.

– Eh!…se întețește cântecul, trec fetele pe sub mâna flăcăului, el le dă drumul să se învârtească în jurul băieților, iar apoi băieții ciocnesc zgomotos călcâiele; unul din ei face o chiuitură în tactul jocului.

Flăcăii își încolăcesc brațele mai strâns pe după mijlocul fetelor, sânii fetelor uneori se ating din când în când de pieptul flăcăilor.

Pe de altă parte, stau fetele care au rămas nepoftite. Dar aici pe o buturuga sunt așezate babele, adică judecătorii tuturor ce se întâmplă la joc.

– Măi, măi, dar fata aceea a lui Sârbu ce haine scumpe poartă, oare de unde și le-a cumpărat?!

– Dar iată fata asta a lui Spânu, tare-i destrăbălată!

– Ia, taci, cumătră că-i numai bună de măritat!

– Da iaca, Dorina îmi place, așa-i cumințică, frumușică, cică prietenește cu Dorinel.

– Că bine zici, așa de bine se potrivesc.

Flăcăii îmbrățișează fetele și le mulțumesc pentru joc. Dorin o strânge ușor la piept pe Dorina cu gingășie și drag, nu îndrăznește s-o sărute de față cu toată lumea.

Fetele trebuiau să bage de seama ca nu cumva să le invite cineva la joc și ele să nu observe. Pe atunci, flăcăii de la sate când invitau o fată îi făceau din ochi, fără vreo închinare și invitație la joc, o invita numai printr-o clipire din ochi.

Flăcăii băteau nerăbdători din călcâie, scoteau câte un chihot de veselie și-și aruncau privirile din ce în ce mai des printre fetele care așteptau cu inima strânsă să fie poftite la dans.

– Vai, vai, ce căldură te înăduși, toată sunt asudată!, strigă Ana, dezlipindu-se de Viorel, care n-o lăsa nicidecum să se odihnească. Undeva în fundul sălii, Vasilina stătea de vorbă cu Gheorghe.

Dorin o sorbea din ochi pe Dorina; purta în suflet râsul ei cald, buzele ei pline și umede, obrajii ei fragezi, ochii ei albaștri ca cerul primăverii. Nu-și putea închipui lipsa ei chiar și pe un scurt timp de vreme.

– Mă aștepți puțin, te rog, să mă înțeleg cu muzicanții de plată. Se întoarse cu fuga.

Dorina deodată tresări, el o strânse la piept, o sărută pe frunte, inima lui îi bătea atât de puternic.

– Ce-i cu tine, ce alergi?

– O lingură de istețime face uneori mai mult decât un car de putere.

O conduce acasă. Îi șoptește la ureche:,,Te iubesc nebunește, te port în suflet ca pe o comoară neprețuită.”

 
                                       * * *
 

Treceau zilele una asemănătoare cu cealalta.

Astăzi, Dorin ne anunță:,,Mâine vom avea o ședință cu tema “Cum trebuie să procedeze pedagogul în situația de mai jos.

O familie, soțul Alexandru Petrovici – businessman, prima soție a decedat. S-a însurat a doua oară cu Iana Vladimirovna. În familie cresc doi copii de la prima căsătorie, Roma – 14 ani și Alisa – 8 ani.

A doua familie – soțul Vadim, soția – Olga, copilul Lena. Bunica Lenei – Reghina Andreevna.

Problema: Lena, fiica lui Vadim și Olga se îmbolnăvește de o boală grea —leucemie. Vadim pleacă la amanta sa, Jana.

Olga Ivanovna lucrează la școală ca profesor de limbă rusă. Ea nu are surse financiare pentru a lecui fetița. Ce să facă? Olga pregătește documente pentru ca soțul Vadim să plătească alimente.

Iana este împotrivă, cu răutate zice:

– De unde știi că ești tatăl adevărat, trebuie să dai analize la DNK.

– Pentru Lena se cere un donor pentru a lua sânge, dar numai de la un neam se poate lua, cine ar fi fost acela? Olga face analiza de sânge, dar rezultatul este negativ, de ce?, se întreabă.

Olga știe precis că Vadim este tatăl adevărat, dar cum să dovedească acest lucru?

Soția lui Alexandru Petrovici a stat împreuna în spital cu Olga, într-o zi au născut: ea a născut-o pe Lena, dar soția lui a născut-o pe Alisa. S-ar fi putut să fi fost schimbate fetele aici în spitalul acesta? Se prea poate. Olga a început cercetările.

– Astăzi va gânditi la situația din familie, dar mâine analizăm situația dată.

Problema: Găsiți finalul situației familiare, cum poate ajuta pedagogul în cazul de față.””

Au trecut două zile.

– Astăzi ne-am adunat să discutăm situația familiei lui Vadim și Olga. Ar fi cazul s-o invităm și pe Olga, zice Dorin.

Iată și Olga îndurerată de problema apărută în familie, e o situație neașteptată.

– Bună ziua, așezați-vă, noi am vrea să vă ajutăm.

– De ce s-a destrămat familia dumneavoastră?, întreabă îngrijorat Dorin.

– Deodată a fost foarte bine, nu bănuiam de ceva rău, dar cu timpul, am aflat că Vadim are o amantă, de atunci au început problemele în familie, dar acum ne-a lasat și a plecat la ea. Fiica mea, Lena, retrăiește mult și acum s-a îmbolnăvit de o boala gravă. Eu mă găsesc într-o grea situație, am fost nevoită să dau documente la alimente, fiindcă n-am resurse pentru operație. Și trebuie să găsesc un donor și operația este destul de scumpă.

– Iubirea către acest om mi-a dat nădejde de a-l crede, de a spera la mai mult, de a fi mândră de mine, de a zâmbi, chiar dacă sufletul îmi plânge, mi-a dat curajul să ating stelele și să le țin în palma mea, m-am gândit că cel de sus va binevoi să ne sfințească această dragoste, să-i dau viață veșnica, dar acum…

– O să încercăm să ne lămurim și să vă ajutăm.

La revedere!

– La revedere!

– Ce părere aveți, de ce s-a destrămat familia aceasta?

Viorel: Dacă ar fi fost în familie o dragoste adevărată, care a intrat în fiecare celulă și au invadat toată ființa, cum ar fi putut să se rupă așa, pe neașteptate, eu socot că n-a fost aici dragoste adevărată, dar unde nu-i dragoste, acolo căsătoria celor doi e șubredă.

Ana: E foarte dureros, mai ales că au o fetiță și de durerea fetei, cum văd, se tulbură numai mama ei. Dar în viață se întâmplă, am avut și eu o dragoste nebună ce mi-a intrat în toate moleculele, prin fiecare por, o dragoste de vis, el a fost aerul de care aveam nevoie să respir în fiecare zi, el era soarele ce-mi lumina cărările, era îngerul care mă păzea și ce? într-un moment, totul s-a destrămat, și-a găsit pe alta.

– Suntem tineri, n-avem experiență de viață, ce înseamnă să fii iubit?, reluă Dorin, cel mai minunat lucru ce i se poate întâmpla ființei umane, dragostea poate fi rezolvarea tuturor problemelor, chiar poate fi un motiv întemeiat pentru a trăi, pentru a fi om.

– Ah! Dragostea! De ce orice suflet trebuie să tânjească după ea, de ce orice ființă plină de viață și bucurie se ofilește fără iubire… ea se naște din prea multa pasăre, din prea multe griji, nu vei înceta să disperi la gândul că ar fi să se sfârșească cândva… și asta tot din prea multă iubire… pentru că orice drum e mai ușor și mai frumos în doi.Am ajuns destul de sus, să-l iubesc atât de mult că aș face orice pentru el. Pur și simplu îl prea iubesc.

– Soarta a făcut să ne cunoaștem ca dintr-o întâmplare într-o friguroasă zi de noiembrie la un eveniment frumos, privirile ni s-au întâlnit și atunci, în sufletul meu s-a înfiripat ceva ca și cum toată lumea era a mea. Și cu Viorel s-a întâmplat același lucru și îl tulbura atât de tare încât nu-și lua ochii de la mine. Toată seara îl căutam cu privirea, iar atunci când ochii noștri se întâlniră, inima ni se zbătea puternic.

Au urmat zile de poveste. Lucrurile au devenit încet-încet și mai complicate, ne iubeam ca și cum toată iubirea de pe pământ ar fi fost numai a noastră.

Nu am fi crezut vreodată că sentimentele noastre se vor schimba sau că planurile noastre vor avea un sfârșit tragic. Dar în viață se întâmpla altfel.

Olga se simte trădată, adandonată, a început să urască deținătoarea inimii lui Vadim, doar ea, Iana l-a împins la despărțire. Ea trăia cu speranța că toate vor fi așa cum ea dorește. De la un simplu joc cu inima lui, ea acum plătea, fiindcă iubirea lor e mai presus de toate și poate să distrugă toate răutățile lumii. Uneori, viața ne rezolvă surprize mai mari decât credem noi.

Vasilina.

– Cred că a fost o dragoste la prima vedere, am simțit cum s-a aprins o flacără, flacăra dragostei. El îmi vorbea că nopțile nu dormea, gândindu-se la mine, mă ținea de mână așa de strâns, încât credeam că nu mi-ar fi dat drumul niciodată. El dispare și iar apare. Aș vrea să-l uit, pentru că sufăr nespus de tare. Apare pe neașteptate și iarăși rănile trecutului apar. Eu așa de tare îl iubesc că am o mică speranță că vom fi împreună – asta îmi strigă inima. Aș vrea să-l pot uita, să nu-l mai visez, să nu mă mai gândesc la el… dar nu pot. El nici nu știe câtă iubire îi port în suflet, câtă suferință țin în mine pentru că el nu mă iubește.

A trecut timpul, el s-a săturat de mesajele mele, s-a săturat de insistența mea. Am început să-l uit, am avut o altă relație. Deja nu mă mai gândeam la el. Apoi, cândva, l-am văzut la facultate. Și amintirile au revenit, s-a mutat lângă mine.

Nu – mi era de-ajuns că-mi era vecin, dar și stătea în fața mea. De ce trebuia să apară? Soarta are căi nebănuite, nu-i așa? Dumnezeu nu mă lasă să-l uit.

– Încă te iubesc, încă te doresc, sufletul meu sângerează de durere, plânge și se zbate între iubire și agonie. Îmi simt sângele cum circulă prin vine când îți aud vocea. Tremur la gândul că voi fi lângă tine din nou și mă vei striga,,Frumoasa mea”…

Există o lege nescrisă a iubirii pe care tu ai încălcat-o.

M-a durut atât de mult când ai rupt încă o fâșie din inima mea.

Cât timp a trecut nu știu, mi se pare că o viață, mii de clipe. Uită-mă! Te rog! Aceasta a fost ultima scrisoare.

Această scrisoare ți-o propun și ție, Olga.

Omul care te-a trădat o dată, cu el nu faci căsătorie a doua oară. La voi n-a fost iubire adevărată.

Dragă Olga! Noi suntem studenți și nu avem bani, dar o să facem tot posibilul ca fetița dumneavoastra să se însănătoșească. O vorbă bună, o susținere a omului cu durere ajută mai mult decât toți banii de pe lume. Noi ducem tratative cu Alexandru Petrovici.

– Pe curând! Nu ne pierdem speranța!

 
                                       * * *
 

Ne plimbam. Era un cer senin, o ușoară adiere de vânt și mireasma florilor de tei fac dintr-o noapte de iunie cadrul perfect al unei povești de iubire.

Cufundată în privirea lui, mângâiată de sărutările dulci și îmbătată de șoaptele-i, pluteam la brațul celui pe care îl adoram.

Nimeni și nimic nu putea sta în calea fericirii noastre. Timpul părea că se oprise în loc. Acea liniște adâncă a nopții era tulburată doar de sunetul produs de bătaia alertă a celor două inimi îndrăgostite.

Cei din jurul nostru spuneau:,,Sunteți un cuplu frumos!”

– Vorbește cu fetele, mâine o să vorbim despre rezultatele muncii cu familia Vadim +Olga. Acum e târziu și plecăm acasa, zice Dorin.

Ne prezentăm mai devreme în auditoriul 242.

Nu mă luă somnul, mă gândeam la ceea ce am să vorbesc mâine.

– Bună dimineața, colegi! Așadar, la lecția trecută, noi am vorbit despre rolul pedagogului în societatea de astăzi.

– Care este rolul pedagogului și cum ați întrebuințat cunoștințele în practică?

Viorel: Pedagogul este o persoană de referință în realitate cu copiii sau tinerii în cadrul unei comunități educative. El trebuie să cunoască relațiile de specializare în domeniul psihologiei, pedagogiei, sociologiei, el trebuie să dezvolte capacitate practică de acțiune educativă. Totodată, el își asumă și rolul de complatare sau de substituire în familie.

Noi am lucrat cu familia Vadim + Olga și fetița Lena.

– Care sunt rezultatele?

Am dus tratative cu Alexandru Petrovici, un businessman. El a dat bani pentru operație. Și-a găsit donorul, pe Roma, feciorul lui.

Gheorghe. Noi am lucrat cu familia a doua: Alexandru Petrovici, Iana și copiii Roma și Alesea. A fost o situație murdară. Iana ca să nu-și piardă soțul, îl minte pe soț (cu bani), precum că DNK nu vorbește despre rudenia lui Roma cu Lena. Atunci se provoacă un scandal ce aduce la destrămarea familiei. Între Olga și Alexandru Petrovici se formeaza relații de dragoste. Totul se termină cu bine.

– Care a fost pricina acelor relații proaste?, întreabă Dorin.

– Nu a fost o dragoste adevărată.

Povestește Olga. De la început parcă mergea totul bine. Ne potriveam, așa ziceau colegii. Ne bucuram de tot ce aveam, ne bucuram de lucruri, ne regăseam în simplitatea lor. Seara ne plimbam cu fetița prin pădurea de alături. Rămâneam pentru a admira mult în fața naturii, ne opream pentru a admira verdele crud al copacilor, limpezimea lacului, culoarea vie a florilor, pentru a asculta murmurul izvorului și glasul păsărilor.

Într-o zi, timpul a încremenit, iar dragostea a,,asfințit”. Vadim a plecat din familie. Amanta lui, Iana, îl grăbea pe Vadim:

– Când o să te desparți de soție?! Trebuie să trăim alături.

Sufletul zvâcnea de durere, rana era adâncă.

– Facem concluzii, de ce?

Teama că rămâne Lena fără tată, dor, dezamăgire, toate se amestecau cu o viteză amenințătoare în mintea-mi,,bolnavă de iubire’”, de ce se schimbă comportamentul omului? De ce se rupe firul poveștii frumoase de dragoste?

– Da, accentua Dorin, soarele are cu siguranță aceeași strălucire, florile au același colorit, păsările cântă aceeași melodie, dar noi percepem cu totul diferit, descoperim lucruri noi. Iubirea e șireată, nici nu observi când cazi din nou în a ei plasă.