Kitabı oku: «Calea Eroilor», sayfa 18

CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI OPT

Thor călărea anevoie în întuneric, grăbindu-se către ultima poartă a Curţii Regale, abia încetinindu-şi calul când descălecă, respirând greu şi înmânând frâiele unui îngrijitor. Călărise toată ziua, soarele apusese de mult, şi, după torţele aprinse înăuntru, după distracţia care se auzea dinapoia porţilor, îşi dădu seama imediat că banchetul regal era în plină desfăşurare. Se mustră că fusese plecat atât de mult timp şi se ruga numai să nu fi ajuns prea târziu.

Alergă la cel mai apropiat servitor.

„E totul în ordine înăuntru?” întrebă el grăbit. Trebuia să afle dacă regele era bine—deşi, desigur, nu putea întreba direct dacă fusese otrăvit.

Servitorul îl privi nedumerit.

„Şi de ce n-ar fi? Totul e în ordine, cu excepţia faptului că ai întârziat. Membrii Legiunii Regale trebuie să ajungă întotdeauna la timp. Iar hainele îţi sunt murdare. Nu faci cinste camarazilor tăi. Spală-te pe mâini şi grăbeşte-te înăuntru.”

Transpirat, Thor intră grăbit pe poartă, îşi băgă mâinile într-un lavoar mic de piatră, plin cu apă, se stropi pe faţă şi îşi udă părul destul de lung. Încă din zori, fusese în continuă mişcare, era plin de praf de pe drum şi i se părea că trăise zece zile într-una singură. Trase adânc aer în piept, încercând să se calmeze şi să pară liniştit, şi străbătu repede coridor după coridor, către uşile largi ale sălii de banchete.

Când păşi înăuntru, prin uşile largi, arcuite, totul arăta ca în visul său: înaintea sa se aflau două mese de banchet, lungi de cel puţin o sută de paşi, la capătul îndepărtat al cărora stătea regele, în fruntea propriei mese, înconjurat de bărbaţi. Zgomotul îl lovi pe Thor ca şi cum ar fi fost viu, sala fiind ticsită de oameni. Se aflau acolo nu numai oamenii regelui, Cavalerii de Argint şi membrii Legiunii, dar şi sute de alţi oameni, grupuri de muzicanţi nomazi, grupuri de dansatori, de bufoni, zeci de femei uşoare… Se mai aflau acolo tot felul de servitori, gărzi, câini alergând de acolo, colo. Era un balamuc.

Bărbaţii beau din pocale uriaşe de vin şi bere, iar mulţi dintre ei stăteau în picioare, cântând cântece de pahar, ţinându-se pe după umeri, ciocnind carafe. Era hrană din belşug aşezată pe mese, mistreţi şi căprioare şi tot felul de vânat, rumenindu-se la frigare lângă vatră. Jumătate din cei prezenţi se îndopau, iar ceilalţi se învârteau prin cameră. Privind haosul din încăpere, văzând cât de beţi erau bărbaţii, Thor înţelese că dacă ar fi sosit mai devreme, de la început, ar fi fost mai multă ordine. Acum, la ora aceasta târzie, părea că totul se transformase într-o sărbătoare a beţiei.

Prima reacţie a lui Thor, în afară de faptul că fusese copleşit, a fost de profundă uşurare să vadă că regele era în viaţă. Scoase un oftat. Era în regulă. Se întrebă din nou dacă nu cumva prevestirea nu însemna nimic, dacă visul lui nu însemna nimic, dacă nu cumva exagera nişte fantezii, dând lucrurilor mai multă importanţă decât aveau. Dar cu toate acestea, pur şi simplu nu putea alunga sentimentul acela. Simţea o nevoie presantă de a ajunge la rege, de a-l preveni.

Protejează-l pe regele nostru.

Thor îşi croi drum prin mulţimea deasă, încercând să străbată lungul drum până la rege. Înainta lent. Bărbaţii erau beţi şi zgomotoşi, înghesuiţi umăr la umăr, iar MacGil se afla la sute de paşi distanţă.

Thor reuşise să străbată prin mulţime aproape jumătate din drum, când se opri, zărind-o brusc pe Gwendolyn. Era aşezată la una dintre mesele mici, într-o parte a sălii, înconjurată de slujnicele ei. Părea tristă, ceea ce nu-i stătea în fire.

Mâncarea şi băutura îi erau neatinse, iar ea stătea de-o parte, separată de ceilalţi membri ai familiei regale. Thor se întrebă ce putea fi în neregulă.

Thor se desprinse din mulţime şi se îndreptă grăbit spre ea.

Ea îşi ridică privirea şi-l văzu venind, dar în loc să-i zâmbească, aşa cum făcea întotdeauna, chipul i se întunecă. Pentru prima dată, Thor văzu mânie în privirea ei.

Gwen împinse scaunul, se ridică în picioare, îi întoarse spatele şi începu să se îndepărteze.

Thor se simţea de parcă i-ar fi fost înfipt un cuţit în inimă. Nu-i putea înţelege reacţia. Făcuse oare ceva rău?

Alergă în jurul mesei, grăbindu-se s-o ajungă şi o prinse delicat de încheietura mâinii.

Ea îl surprinse, trăgându-şi brusc mâna, întorcându-se şi privindu-l încruntată.

„Să nu mă atingi!” ţipă ea.

Thor făcu un pas înapoi, şocat de reacţia ei. Era aceasta aceeaşi Gwendolyn pe care o cunoştea?

„Îmi pare rău”, zise el. „Nu vreau să-ţi fac niciun rău. Nici să te jignesc. Vreau doar să vorbesc cu tine.”

„Nu mai am nimic să-ţi spun”, răspunse ea fierbând, cu ochii aprinşi de furie.

Thor de-abia mai putea să respire; nu ştia deloc cu ce greşise.

„Domniţa mea, te rog, spune-mi ce-am făcut să te supăr? Orice ar fi, îmi cer scuze.”

„Ceea ce ai făcut nu poate fi schimbat. Scuzele nu vor fi de ajuns. Este ceea ce eşti.”

Începu să se îndepărteze din nou, iar o parte din el se gândea să o lase în pace; dar cealaltă parte nu putea suporta să plece pur şi simplu, nu după toate prin câte trecuseră. Trebuia să ştie—trebuia să ştie motivul pentru care îl ura atât de mult.

Thor alergă în faţa ei, tăindu-i calea. Nu putea să o lase să plece. Nu aşa.

„Gwendolyn, te rog. Te rog, dă-mi numai o şansă, aceea de a şti, cel puţin, ce am făcut. Te rog, dă-mi doar atât.”

Ea privi înapoi, fierbând, cu mâinile în şolduri.

„Cred că ştii. Cred că ştii foarte bine.”

„Nu ştiu”, declară Thor sincer.

Ea îl privi de parcă l-ar fi cântărit şi, în cele din urmă, păru a-l crede.

„În noaptea dinainte de a ne întâlni, mi s-a spus că ai vizitat bordelul. Că ţi-ai făcut de cap cu multe femei. Şi că te-ai desfătat cu ele toată noaptea. Apoi, când soarele a răsărit, ai venit la mine. Ţi-ai adus aminte acum? Sunt dezgustată de purtarea ta. Dezgustată că te-am întâlnit, că m-ai atins vreodată. Sper să nu te mai văd niciodată. M-ai făcut de râs şi nimeni nu îşi bate joc de mine!”

„Domniţă”, strigă Thor, încercând s-o oprească, dorind să-i explice. „Nu-i adevărat!”

Dar un grup de muzicieni se strecură între ei, iar ea se îndepărtă grăbită, alunecând prin mulţime atât de repede, încât n-o mai putu găsi. În câteva clipe, îi pierdu complet urma.

Thor ardea pe dinăuntru. Nu putea crede că cineva ajunsese la ea, îi spusese aceste minciuni despre el, reuşise să o întoarcă împotriva lui. Se întreba cine era în spatele acestei poveşti. Nu prea mai avea importanţă; şansele de a fi cu ea îi fuseseră spulberate. Simţea că moare pe dinăuntru.

Thor se întoarse şi începu să se împleticească prin încăpere, amintindu-şi de rege, simţindu-se pustiit, ca şi cum n-ar mai fi avut pentru ce trăi.

„Înainte să fi făcut câţiva paşi, Alton apăru pe neaşteptate, tăindu-i calea, cu un rânjet satisfăcut. Purta pantaloni de mătase, o jachetă de catifea şi o pălărie cu pene. Îl privi de sus pe Thor, cu nasul şi bărbia sa lungă şi cu extremă aroganţă şi orgoliu.

„Ei bine”, zise el. „Nu cumva e chiar omul de rând. Nu ţi-ai găsit viitoarea mireasă aici până acum? Bineînţeles că nu. Cred că zvonurile despre isprăvile tale la bordel s-au răspândit până departe.” Zâmbi şi se apropie de el, dezvăluindu-şi dinţii mici, galbeni. „De fapt, sunt sigur că s-au răspândit.

Ştii ce se spune: nu poţi răspândi un zvon, fără o scânteie de adevăr. Eu am găsit acea scânteie. Şi acum reputaţia ta e distrusă, băiete.”

Thor, spumegând de furie, nu mai putu îndura. Se aruncă asupra lui Alton şi-l lovi cu pumnul în stomac, făcându-l să cadă în genunchi.

Câteva clipe mai târziu, o mulţime de oameni erau pe el, tovarăşi din Legiune, oşteni băgându-se între ei să-i despartă.

„Ai întrecut măsura, băiete!” strigă Alton, arătându-l cu degetul peste ceilalţi. „Nimeni nu atinge un membru al familiei regale! Vei atârna în butuci pentru tot restul vieţii! Voi pune să fii arestat! Fii sigur de asta! La primele ore ale dimineţii, îi voi trimite după tine!” strigă Alton şi se întoarse, îndepărtându-se tunând şi fulgerând.

Lui Thor nu-i păsa câtuşi de puţin de Alton sau de gărzile lui. Se gândea numai la rege. Dădu la o parte membrii Legiunii şi se întoarse spre MacGil. Îmbrâncea oamenii din cale, în timp ce se grăbea spre masa regelui. Mintea îi era înecată de emoţii şi nu prea reuşea să înţeleagă această turnură a evenimentelor. Iată-l aici, tocmai când renumele îi creştea, să fie compromis de un şarpe veninos, să-şi vadă dragostea alungată. Şi acum, mâine, ameninţarea de a fi închis. Şi cu regina împotriva lui, se temea că întocmai aşa se vor întâmpla lucrurile.

Dar lui Thor nu-i păsa de nimic din toate acestea acum. Îi păsa numai să-l protejeze pe rege.

Se împinse şi mai tare, croindu-şi drum prin mulţime, dând peste un bufon, trecând drept prin reprezentaţia acestuia şi, în cele din urmă, după ce îşi făcu loc printre trei servitori, reuşi să ajungă la masa regelui.

MacGil stătea în mijlocul mesei, cu un burduf uriaş de vin într-o mână, cu obrajii roşii, râzând. Era înconjurat de cei mai buni generali ai săi, iar Thor se afla în faţa lor, luptându-se să-şi facă loc, până când în sfârşit regele îl observă.

„Majestate”, strigă Thor, auzindu-şi disperarea din glas. „Trebuie să vă vorbesc! Vă rog!”

O gardă veni să-l îndepărteze pe Thor, dar regele ridică palma.

„Thorgrin!” răcni MacGil, cu vocea lui profundă, regală, înecată în vin. „Băiatul meu. De ce ai venit la masa noastră? Masa Legiunii e acolo.”

Thor se înclină adânc.

„Regele meu, îmi pare rău. Dar trebuie să vă vorbesc.”

Un muzicant făcea să răsune un chimval în urechea lui Thor, dar, în cele din urmă, MacGil îi semn să se oprească.

Muzica tăcu, iar toţi generalii se întoarseră şi se uitau la Thor. Thor simţi că e în centrul atenţiei tuturor.

„Ei bine, tinere Thorgrin, acum ai cuvântul. Vorbeşte. Ce era aşa de important de ce nu putea aştepta până mâine? zise MacGil.

„Majestate”,  începu Thor, apoi se opri. Ce ar fi putut spune mai exact? Că avusese un vis? Că văzuse un semn? Că simţea că regele va fi otrăvit? Ar fi absurd!

Dar nu avea de ales. Trebuia să insiste.

„Majestate, am avut un vis”, începu el. „Despre Majestatea Voastră. La acest ospăţ, în acest loc. Visul era… că n-ar trebui să beţi.”

Regele se aplecă spre el, cu ochii larg deschişi.

„Că n-ar trebui să beau?” repetă el, rar şi tare.

Apoi, după un moment de tăcere uimită, MacGil se lăsă pe spate şi hohoti, de se cutremură întreaga masă.

„Că n-ar trebui să beau!” repetă MacGil. „Ce vis mai e şi acesta! Ar trebui să-l numesc coşmar!”

Regele se lăsă pe spate şi hohoti, iar toţi oamenii săi i se alăturară. Thor se înroşi, dar nu putea da înapoi.

MacGil făcu un semn şi una dintre gărzi făcu un pas înainte, îl înhăţă pe Thor şi vru să-l ia de-acolo, dar Thor se smulse brutal din mâinile lui. Era hotărât. Trebuia să-i transmită regelui acest mesaj.

Protejează-l pe rege.

„Regele meu, vă cer să mă ascultaţi!” strigă Thor, roşu la faţă, continuând să insiste şi izbind cu pumnul în masă.

Masa se clătină şi toţi bărbaţii se întoarseră şi-l priviră lung. Se lăsă o tăcere deplină, iar regele se încruntă.

„TU ceri?” se răsti MacGil. „Nu ceri nimic de la mine, băiete!” strigă el, tot mai mânios.

Liniştea deveni şi mai apăsătoare la masă, iar Thor simţi cum îi roşesc obrajii de ruşine.

„Regele meu, iertaţi-mă. N-am vrut să vă jignesc. Dar sunt îngrijorat pentru siguranţa voastră. Vă rog. Nu beţi. Am visat că eraţi otrăvit. Ţin foarte mult la Regele meu. Acesta este singurul motiv pentru care spun asta.”

Încetişor, încruntarea lui MacGil dispăru. Se uită adânc în ochii lui Thor şi inspiră profund.

„Da, văd că ţii. Chiar dacă eşti nesăbuit, băiete. Îţi iert lipsa de respect. Acum pleacă. Şi nu vreau să-ţi mai văd din nou faţa până dimineaţă.”

Făcu un semn către gărzile sale şi ei îl smulseră pe Thor de-acolo, de data asta mai hotărâţi. Cei de la masă îşi recăpătară încet veselia şi se apucară din nou de băut.

Thor, târât câţiva paşi mai departe, fierbea de indignare. Se temea pentru ce făcuse aici în această seară şi avea sentimentul apăsător că mâine va plăti pentru asta. Poate chiar i se va cere să plece. Pentru totdeauna.

Când gărzile îl îmbrânciră pentru ultima dată, Thor se pomeni la masa Legiunii, la aproape douăzeci de paşi depărtare de rege. Simţi o mână pe umăr, se răsuci şi-l văzu pe Reece stând acolo.

„Te-am căutat toată ziua. Ce s-a întâmplat cu tine?” întrebă Reece. „Arăţi de parcă ai fi văzut o fantomă!”

Thor era prea copleşit pentru a răspunde.

„Vino şi stai cu mine—ţi-am păstrat loc”, zise Reece.

Reece îl trase pe Thor după el, la o masă rezervată pentru familia regelui. Godfrey avea câte o băutură în fiecare mână, iar alături de el stătea Gareth, urmărind totul cu ochi alunecoşi. Thor spera pierdut că Gwendolyn va fi acolo, dar nu era.

„Ce se întâmplă, Thor?” îl îndemnă Reece, în timp ce se aşeza lângă el. „Te uiţi la masa asta de parcă te-ar muşca.”

Thor clătină din cap.

„Dacă ţi-aş spune, nu m-ai crede. Aşa că mai bine îmi ţin gura.”

„Spune-mi. Poţi să-mi spui orice”, ceru Reece, insistent.

Thor îi văzu privirea şi înţelese că, în sfârşit, cineva îl lua în serios. Trase adânc aer în piept şi începu. Nu avea nimic de pierdut.

„Ieri, în pădure, cu sora ta, am văzut un şarpe cu spinarea albă. Ea spunea că e un semn de moarte, iar eu cred asta. M-am dus la Argon şi mi-a confirmat că moartea se apropie. La puţin timp după aceea, am visat că tatăl tău va fi otrăvit. Aici. În seara aceasta. În această sală. O ştiu cu toată fiinţa mea. Va fi otrăvit. Cineva încearcă să-l asasineze”, zise Thor.

Spusese totul în grabă şi se simţea bine că îşi descărcase sufletul. Se simţea bine că avea pe cineva care să-l asculte.

Reece rămase tăcut şi îl privi drept în ochi multă vreme. În cele din urmă, vorbi.

„Eşti sincer. Nu mă îndoiesc. Şi apreciez grija ta pentru tatăl meu. Te cred. Chiar te cred. Dar visele sunt lucruri înşelătoare. Nu sunt întotdeauna ceea ce credem.”

„I-am spus regelui”, zise Thor. „Iar ei au râs de mine. Desigur, o să bea în seara asta.”

„Thor, cred că ai visat asta. Şi cred că simţi ceea ce simţi. Dar am avut vise îngrozitoare şi eu, toată viaţa. Noaptea trecută, am visat că eram alungat de la castel şi m-am trezit cu sentimentul că era adevărat. Dar nu era. Înţelegi? Visele sunt lucruri stranii. Iar Argon vorbeşte enigmatic. Nu trebuie să iei totul atât de în serios. Tatăl meu este bine. Eu sunt bine. Toţi suntem bine. Încearcă să stai aici, să bei şi să te destinzi. Şi bucură-te.”

Cu acestea, Reece se lăsă pe spate, în scaunul său acoperit cu blănuri şi bău. Făcu semn unui servitor care puse o porţie uriaşă de carne de vânat în faţa lui Thor, împreună cu o cupă de băutură.

Dar Thor doar stătea acolo, uitându-se fix la mâncarea sa. Simţea că viaţa întreagă i se năruie. Nu ştia ce să facă.

Încă nu se putea gândi la nimic altceva decât la visul său. I se părea că trăieşte un coşmar, stând acolo, privindu-i pe toţi cum beau şi petrec în jurul lui. Tot ce putea face era să urmărească toate băuturile, toate pocalele care se îndreptau către rege. Supraveghea cu atenţie fiecare servitor, fiecare pocal cu vin. De fiecare dată când regele bea, Thor tresărea.

Thor era obsedat. Nu putea să privească în altă parte. I se părea că supraveghează lucrurile de ore în şir.

În cele din urmă, Thor zări un anumit servitor, care se apropie de rege cu un pocal ca niciun altul. Era mare, făcut dintr-un aur deosebit, acoperit cu rânduri de rubine şi safire. Era chiar pocalul din visul lui Thor.

Thor, cu inima spărgându-i pieptul, privi cu groază cum servitorul se apropia de rege. Când ajunse la doar câţiva paşi, nu mai putu suporta. Fiecare părticică din trupul său striga că acela era pocalul otrăvit.

Thor sări de la masă, îşi făcu drum prin mulţimea deasă, lovind brutal cu cotul pe oricine îi stătea în cale. Tocmai când regele luă pocalul în mână, Thor sări pe masa acestuia, întinse mâna şi lovi cu palma pocalul din mâna regelui. Un murmur îngrozit umplu întreaga sală în timp ce pocalul zbură prin aer şi ateriză pe piatră, cu un clinchet puternic.

În întreaga sală se lăsă o linişte mormântală. Fiecare muzicant, fiecare jongler se opri. Sute de bărbaţi şi femei se întoarseră cu toţii şi priveau înmărmuriţi.

Regele se ridică încet şi se uită urât la Thor.

„Cum îndrăzneşti!” ţipă regele. „Băiat obraznic ce eşti! Te voi pune în butuci pentru asta!”

Thor stătea acolo, îngrozit. Simţea că lumea întreagă se prăbuşeşte pe el. Îşi dorea să dispară.

Deodată, un câine se îndreptă spre balta de vin care se forma pe podea şi începu să lipăie. Înainte ca Thor să poată răspunde, înainte ca cei din sală să se poată mişca din nou, toţi ochii se aţintiră asupra câinelui, care începuse să scoată zgomote înspăimântătoare, oribile.

O clipă mai târziu, câinele înţepeni şi căzu într-o parte, mort. Întreaga încăpere se uita la câinele mort cu o priviri îngrozite.

„Ştiai că băutura e otrăvită!” strigă o voce.

Thor se întoarse şi-l văzu pe prinţul Gareth, în picioare, venind lângă rege, arătând spre el acuzator.

„Cum ai fi putut şti că băutura era otrăvită? Doar dacă tu eşti acela care a pus otrava! Thor a încercat să-l otrăvească pe rege!” strigă Gareth.

Întreaga mulţime strigă de indignare.

„Duceţi-l în temniţă!” ordonă regele.

Un moment mai târziu, Thor simţi cum gărzile îl apucă puternic din spate, târându-l prin sală. Se răsuci şi încercă să protesteze.

„Nu!” ţipă el. „Nu înţelegeţi!”

Dar nimeni nu-l asculta. Era târât prin mulţime foarte repede şi, în timp ce se îndepărta, vedea cum toate dispar, cum întreaga sa viaţă dispare. Traversară sala şi ieşiră pe o uşă laterală, care se trânti în urma lor.

Era linişte aici. O clipă mai târziu, Thor se simţi coborând. Era tras de mai multe mâini în jos, pe o scară spiralată de piatră. Se făcea tot mai întuneric şi curând putu să audă vaietele prizonierilor.

Uşa de fier a unei celule se deschise, iar el înţelese unde era dus. Temniţa.

Se zvârcoli, încercând să protesteze, să scape.

„Nu înţelegeţi!” strigă el.

Thor privi în sus şi văzu un gardian ieşind în faţă, un om voinic, grosolan, cu o faţă nerasă şi dinţi galbeni.

Îl privea pe Thor încruntat.

„Oh, ba înţeleg foarte bine,” se auzi vocea lui răguşită.

Îşi trase înapoi braţul şi ultimul lucru pe care Thor îl văzu fu pumnul acestuia, venind în jos, direct spre faţa sa.

Apoi, totul în jur se întunecă.

DISPONIBIL ACUM!

MARŞUL REGILOR

(Cartea 2 din Inelul vrăjitorului)

„INELUL VRĂJITORULUI are toate ingredientele pentru a deveni un succes imediat: comploturi, contrauneltiri, mister, cavaleri curajoşi şi relaţii înfloritoare, pline de inimi zdrobite, decepţie şi trădare. Vă va delecta ore în şir şi va satisface cititorii de toate vârstele. Recomandată pentru biblioteca permanentă a tuturor cititorilor de ficţiune.”

–-Books and Movie Reviews, Roberto Mattos

MARŞUL REGILOR ne duce cu un pas mai departe în călătoria eroică a lui Thor spre maturitate, pe măsură ce acesta începe să înţeleagă mai bine cine este, ce sunt puterile sale, când se hotărăşte să devină un războinic.

După ce scapă din temniţă, Thor este îngrozit să afle de o altă tentativă de asasinare a lui MacGil. Când MacGil moare, întregul regat intră în criză. Cum toată lumea se luptă pentru tron, Curtea Regală este sfâşiată, mai mult ca niciodată, în drame de familie, lupte pentru putere, ambiţie, gelozie, violenţă şi trădare. Trebuie ales un moştenitor dintre copii, iar străvechea Sabie a Destinului, sursa întregii lor puteri, va fi mânuită de un nou venit. Dar totul se complică: arma crimei este recuperată şi laţul care va prinde asasinul se strânge. În acelaşi timp, cei din clanul MacGil înfruntă o nouă ameninţare a celor din clanul McCloud, care plănuiesc să îi atace din nou din interiorul Inelului.

Thor luptă să recâştige dragostei lui Gwendolyn, dar nu are timp: i se cere să-şi strângă lucrurile, să se pregătească, împreună cu camarazii săi de arme, pentru Sută, cele o sută de zile istovitoare de iad, cărora toţi cei din Legiune trebuie să le supravieţuiască. Pentru proba bărbăţiei, Legiunea trebuie să traverseze Canionul, dincolo de protecţia Inelului, în Sălbăticie şi să navigheze pe Marea Tartuvian spre Insula Ceţii, despre care se spune că e păzită de un dragon.

Oare vor reuşi să se întoarcă? Va supravieţui oare Inelul în absenţa lor? Va afla Thor, în cele din urmă, secretul destinului său?

Cu modul sofisticat în care creează şi descrie lumi, CALEA EROILOR este o epopee despre prieteni şi îndrăgostiţi, despre rivali şi pretendenţi, despre cavaleri şi dragoni, intrigi şi conspiraţii  politice, despre iniţiere, inimi zdrobite, decepţie, ambiţie şi trădare. Este o poveste despre onoare şi curaj, despre soartă şi destin, despre magie. E o ficţiune care ne duce într-o lume pe care nu o vom uita niciodată şi care cucereşte oameni de toate vârstele şi sexele.

Cărţile 2-13 din serie sunt de asemenea disponibile acum!