Kitabı oku: «Marşul Regilor», sayfa 2

CAPITOLUL TREI

Thor a fugit prin noapte, pe străzile haotice al Curţii Regale, uimit de agitaţia din jurul lui. Străzile erau aglomerate, grupuri de oameni se grăbeau într-o agitaţie evidentă. Mulți purtau torțe, iluminând noaptea, aruncând umbre dure pe chipuri, în timp ce clopotele castelului băteau neîncetat. Era o bătaie rară, o dată pe minut, şi Thor ştia ceea ce însemna asta: moarte. Clopotele de moarte. Şi era doar o singură persoană în regat pentru care s-ar trage clopote în această noapte: regele.

Inima lui Thor bubuia pe când se intreba. Pumnalul din visul lui îi fulgeră prin fața ochilor. Oare a fost adevărat?

Trebuia să ştie sigur. S-a întins și a apucat un trecător, un băiat care alerga în direcţia opusă.

"Unde te duci?" a întrebat Thor. Ce este cu toată agitaţia asta?"

"Nu ai auzit?" băiatul a țipat înapoi, frenetic. "Regele nostru este pe moarte! Înjunghiat! Se adună o mulțime de oameni lângă Poarta Regelui, încercând să afle ştiri. Dacă este adevărat, este groaznic pentru noi toţi. Poți să îți imaginezi? O țară fără un rege?"

Cu asta, băiatul a dat deoparte mâna lui Thor, s-a întors şi a fugit înapoi în noapte.

Thor a stat acolo, cu inima bubuind, nedorind să recunoască realitatea a tot ce era în jurul lui. Visele lui, premonițiile lui – au fost mai mult decât doar fantezii. El a văzut viitorul. De două ori. Şi asta îl speria. Puterile sale erau mai profunde decât ştiuse, şi păreau să devină mai puternice pe zi ce trece. Unde vor duce oare toate astea?

Thor a stat acolo, încercând să-și dea seama unde sa meargă mai departe. Evadase, dar acum nu avea nicio idee încotro s-o ia. Cu siguranţă în câteva momente gărzile regale – şi, posibil, toată Curtea Regală – vor ieşi în căutarea lui. Faptul că Thor a evadat îl va face doar să pară mai vinovat. Dar apoi, din nou, faptul că MacGil a fost înjunghiat pe când Thor a fost în închisoare, nu l-ar exonera? Sau ar face ca el să pară că face parte dintr-o conspiraţie?

Thor nu își putea asuma niciun risc. În mod evident, nimeni din regat nu era dispus audă argumente raţionale – părea că toată lumea din jurul lui vroia sânge. Şi el ar fi, probabil, ţapul ispăşitor. Trebuia să găsească adăpost, un loc unde să meargă și să aștepte să treacă furtuna și să-și curățe numele. Cel mai sigur loc unde să meargă ar fi departe de aici. Ar trebui să fugă, să se refugieze în satul său – sau chiar mai departe, la cât mai mare distanță de aici putea.

Dar Thor nu vroia să aleargă drumul cel mai sigur; asta nu era firea lui. Vroia să rămână aici, să-și curățe numele și să-și păstreze poziția în Legiune. Nu era un laş, şi nu fugea. Mai presus de toate, vroia să-l vadă pe MacGil înainte să moară – presupunând că el era încă în viaţă. El trebuia să-l vadă. Se simţea copleşit de vinovăţie că nu a fost capabil să oprească asasinarea. De ce a fost condamnat să vadă moartea regelui, dacă nu putea face nimic s-o împiedice? Şi de ce l-a văzut ca fiind otrăvit atunci când el a fost, de fapt, înjunghiat?

Cum Thor stătea acolo, întrebându-se, îi veni ideea: Reece. Reece era o persoană în care putea avea încredere că nu-l va da pe mâna autorităţilor, poate chiar ar putea să-l protejeze. El simţea că Reece l-ar crede. El ştia că dragostea  lui  Thor pentru tatăl său fusese reală, şi dacă cineva avea vreo şansă să-i curățe numele lui Thor, acel cineva ar fi Reece. El trebuia să-l găsească.

Thor porni în sprint prin aleile din spate, răsucindu-se și întorcându-se prin mulțime, pe când fugea de la Poarta Regelui spre castel. El ştia unde era camera lui Reece – pe aripa de Est, aproape de zidul exterior – şi spera doar ca Reece să fie acolo. Dacă era, poate îi putea atrage atenția, ajutandu-l să găsească o modalitate de a intra în castel. Thor avea senzația înspăimântătoare că dacă ar fi rămas aici, în stradă, ar fi fost recunoscut în curând. Şi atunci când această mulțime l-ar fi recunoscut, l-ar fi sfâșiat în bucăți.

Pe măsură ce Thor mergea pe o stradă după alta, picioarele alunecându-i în noroiul nopții de vară, în cele din urmă ajunse la zidul de piatra al meterezelor exterioare. El rămase aproape, alergând alături de el, chiar sub ochii vigilenți ai soldaţilor care stăteau la fiecare câţiva metri.

Pe măsură ce se apropia de fereastra lui Reece, se aplecă şi luă o piatră netedă. Din fericire, arma pe care au uitat să i-o era vechia lui praştie de încredere. A scos-o din talie, a pus piatra la locul ei și aruncat o.

Cu ținta sa fără cusur, Thor a trimis piatra în zbor peste zidul castelului şi perfect în fereastra deschisă a camerei lui Reece. Thor o auzi trosnind în peretele interior, apoi aşteptă, stând aplecat în lungul peretelui ca să nu fie obsevat de gardienii regelui, care au tresărit la zgomot.

Nimic nu s-a întâmplat pentru câteva momente, şi stomacul lui Thor se strânse, pe când se întreba dacă Reece chiar nu era până la urmă în camera lui. Dacă nu, Thor va trebui să fugă din acest loc; nu era nicio altă cale pentru el să obţină adăpost. Își ținu respiraţia, cu inima zbătându-i-se în piept, în timp ce aştepta, privind la fereastra deschisă a lui Reece.

După ceea ce părea o eternitate, Thor era gata să se întoarcă și să plece când a văzut o figura care-și înclina capul privind pe fereastră, sprijinind ambele palme pe pervazul ei şi privind în jur cu o expresie nedumerită.

Thor se ridică în picioare, ducându-se la câțiva pași de perete, şi fluturând un braţ ridicat.

Reece s-a uitat în jos şi l-a observat. Fața lui Reece s-a luminat când l-a recunoscut, vizibil în lumina torței chiar de aici, şi, Thor era ușurat să vadă bucuria de pe fața lui. Asta i-a spus tot ce trebuia să știe: Reece nu l-ar da pe mâna gărzilor.

Reece i-a făcut semn să aștepte, iar s-a Thor grăbit înapoi la perete, ghemuindu-se jos exact când un soldat s-a întors spre el.

Thor a aşteptat nu ştia nici el cât de mult timp, gata în orice moment să fugă de soldați, până când în cele din urmă Reece a apărut, țâșnind pe o uşă din peretele exterior, respirând greu în timp ce privea în ambele sensuri şi îl văzu pe Thor.

Reece s-a grabit spre el şi l-a îmbrăţişat. Thor era nespus de bucuros. El a auzit un scheunat, şi s-a uitat în jos pentru a-l vedea, spre încântarea sa, pe Krohn, ghemuit în cămașa lui Reece. Krohn aproape că a sărit din camașă când Reece l-a prins și i l-a predat lui Thor.

Krohn – puiul de leopard alb care tot creștea, pe care Thor îl salvase odată – sări în braţele lui Thor și Thor îl imbrațișă și el, scheunând şi chițăind şi lingându-l pe Thor pe față.

Reece a zâmbit.

"Atunci când te-au luat, el a încercat să te urmeze, şi l-am luat să mă asigur că e în siguranţă."

Thor prinse antebraţul lui Reece în semn de apreciere. Apoi el a râs, pe când Krohn continua să-l lingă.

"Și tu mi-ai lipsit băiete," râse Thor, sărutându-l înapoi. "Acum taci sau ne aud gărzile."

Krohn tăcu, ca și cum ar fi înţeles.

"Cum ai reuşit să evadezi?" întrebă Reece, surprins.

Thor ridică din umeri. Nu prea ştia ce să spună. Încă nu se simţea confortabil să vorbească despre puterile sale, pe care nu le înţelegea. Nu vroia ca altii să se gândească la el ca la un fel de ciudat.

"Am avut noroc cred", a răspuns el. "Am văzut o oportunitate și am luat-o."

"Eu sunt uimit că mulțimea nu te-a rupt în bucăți," a spus Reece.

"Este întuneric," a spus Thor. "Nu cred că cineva m-a recunoscut. Nu încă, oricum."

"Ştii că fiecare soldat din regat te caută? Ştii că tatăl meu a fost înjunghiat?"

Thor dădu din cap, serios. "El e bine?"

Lui Reece i-a căzut fața.

"Nu", a răspuns, sumbru. "E pe moarte."

Thor s-a simţit devastat, ca și cum ar fi fost propriul său tată.

“Știi că n-am avut nimic de-a face cu asta, nu-i așa?” a întrebat Thor, plin de speranţă. Lui nu-i păsa ce credea oricine altcineva, dar avea nevoie ca cel mai bun prieten al lui, fiul cel mai mic al lui MacGil, să ştie că el era nevinovat.

"Desigur", a spus Reece. "Altfel nu aș sta aici."

Thor a simțit un val de ușurare, şi l-a bătut pe Reece pe umăr cu recunoştinţă.

"Dar restul regatului nu va fi atât de încrezător ca mine", a adăugat Reece. "Locul cel mai sigur pentru tine este departe de aici. Îți voi da mai rapid cal al meu, un pachet de provizii, şi te voi trimite departe. Trebuie să te ascunzi până când toată agitația asta se liniștește, până când îl găsesc pe adevăratul criminal. Nimeni nu gândește clar acum. "

Thor clătină din cap.

"Nu pot pleca", a spus el. "Asta m-ar face să par vinovat. Am nevoie ca alții să știe că nu am făcut acest lucru. Nu pot să fug de necazurile mele. Eu trebuie să-mi curăț numele."

Reece clătină din cap.

"Dacă stai aici, te vor găsi. O să te închidă din nou – şi apoi să te execute – dacă nu te omoară mai întâi mulțimea. "

"E un risc pe care trebuie să mi-l asum", a spus Thor.

Reece se uită la el lung şi atent, şi privirea lui s-a schimbat de la una îngrijorată la una admirativă. În cele din urmă, încet, el dădu din cap.

"Ești mândru. Și prost. Foarte prost. De aceea îmi place de tine."

Reece a zâmbit. Thor a zâmbit înapoi.

"Am nevoie să-l văd pe tatăl tău", a spus Thor. "Trebuie să am o şansă să-i explic, faţă în faţă, că nu am fost eu, că nu am avut nimic de a face cu asta. În cazul în care decide să mă condamne, atunci aşa să fie. Dar am nevoie de o șansă. Vreau ca el să ştie. Asta e tot ce îți cer."

Reece se uită înapoi la el cu sinceritate, judecându-și prietenul. În cele din urmă, după ceea ce părea o eternitate, el dădu din cap.

"Eu te pot duce la el. Ştiu o cale prin spate. Duce la camera lui. Este riscant – şi odată ce ai intrat, o să fii pe cont propriu. Nu există nicio cale de ieșire. Nu o să pot face nimic pentru tine atunci. Aceasta ar putea însemna moartea ta. Sigur vrei să-ți asumi riscul ăsta? "

Thor a încuviinţat înapoi cu o seriozitate mortală.

"Foarte bine, atunci," a spus Reece, şi brusc a întins mâna şi a aruncat o mantie peste Thor.

Thor a prins-o și s-a uitat în jos surprins; și-a dat seama că Reece trebuie să fi planificat asta tot timpul.

Reece a zâmbit când Thor s-a uitat în sus.

"Ştiam că o să fii destul de prost să vrei să stai. Nu m-aș aştepta la nimic mai puţin de la prietenul meu cel mai bun."

CAPITOLUL PATRU

Gareth pășea în sus și în jos prin camera sa, retrăind evenimentele nopții, plin de anxietate. Nu putea să creadă ce se întâmplase la ospăț, cum totul a ajuns atât de rău. Nu reușea să înțeleagă cum acest baiat prost, acel nepoftit de Thor, cumva a aflat de complot lui cu otravă – şi chiar mai mult, chiar a reuşit să intercepteze pocalul. Gareth și-a amintit acel moment când l-a văzut pe Thor sărind în sus, răsturnând pocalul, când a auzit pocalul lovind piatra, a văzut vinul vărsându-se pe podea şi și-a văzut toate visele și aspiraţiile vărsându-se cu el.

În acel moment, Gareth a fost distrus. Toate lucrurile pentru care trăise au fost zdrobite. Şi când acel câine a lipăit vinul şi a căzut mort – el a ştiut că e terminat. El și-a văzut întreaga viața trecându-i rapid prin fața ochilor, s-a văzut pe sine descoperit, condamnat pe viață la temniță pentru că a încercat să-și omoare tatăl. Sau mai rău, executat. Era o prostie. N-ar fi trebuit să meargă niciodată mai departe cu planul, n-ar fi trebuit s-o viziteze pe vrăjitoare.

Cel puțin Gareth a acţionat rapid, prinzând şansa şi sărind în picioare pentru a fi primul care a dat vina pe Thor. Privind înapoi, el era mândru de el însuşi, de cât de repede a reacţionat. Aceasta fusese o inspirație de moment, și, spre uimirea lui, părea să fi funcționat. Ei îl târâseră pe Thor de acolo, iar apoi sărbătoarea aproape că s-a liniștit din nou. Desigur, nimic nu a fost la fel după asta, dar cel puțin, suspiciunea părea să cadă direct pe băiat.

Gareth rugat doar ca să rămână așa. Trecuseră zeci de ani de la o tentativă de asasinat asupra unui MacGil, iar Gareth se temea că va avea loc o anchetă, care până la urmă va privi mai adânc în faptă. Privind înapoi, fusese o prostie să încerce să-l otrăvească. Tatăl său era invincibil. Gareth ar fi trebuit să știe asta. Se întinsese mai mult decât îi era plapuma. Și acum nu putea decât să se simtă ca și cum era numai o chestiune de timp până când suspiciunea va cădea pe el. Va trebui să facă tot ce putea pentru a dovedi vinovăția lui Thor și a-l face să fie executat înainte de a fi prea târziu.

Cel puțin Gareth se răscumpărase oarecum: după acea încercare eșuată, anulase asasinarea. Acum, Gareth se simțea ușurat. Dupa ce a vazut complotul eșuând, el și-a dat seama că o parte din el, ascunsă adânc, nu a vrut de fapt să-l omoare pe tatăl său, nu a vrut să aibă sângele lui pe mâini. El nu va fi rege. S-ar putea ca niciodată să nu fie rege. Dar, după evenimentele din seara asta, asta îi pica bine. Cel puţin va fi liber. Nu ar putea face față stresului de a trece din nou prin toate astea: secretele, urzelile, anxietatea constantă de a nu fi descoperit. Era prea mult pentru el.

Pe măsură ce tot pășea în sus și-n jos prin cameră, târziu în noapte, într-un final, încet, a început să se calmeze. Tocmai când începea să se simtă din nou el însuși, pregătindu-se să se culce pentru noapte, auzi un troznet brusc și se întoarse să vadă cum ușa camerei se deschise cu putere. Firth dădu buzna înăuntru, cu ochii mari, frenetic, intrând în cameră ca și cum ar fi fost urmărit.

"E mort!" țipă Firth. "El este mort! L-am omorât. El este mort!"

Firth era isteric, se jeluia, şi Gareth nu avea nicio idee despre ce era vorba. Era beat?

Firth alerga prin toată camera, ţipând, plângând, ținând mâinile ridicate – şi abia atunci Gareth i-a observat palmele, acoperite de sânge, tunica sa galbenă, pătată cu rosu.

Inima lui Gareth s-a poticnit. Firth tocmai omorâse pe cineva. Dar pe cine?

“Cine este mort? " întrebă Gareth. “De cine vorbești?"

Dar Firth era isteric și nu putea să se concentreze. Gareth a alergat la el, l-a prins ferm de umeri și l-a scuturat.

"Răspunde-mi!"

Firth a deschis ochii şi s-a uitat la el cu ochii unui cal sălbatic.

"Tatăl tău! Regele! El este mort!" De mâna mea! "

La cuvintele lui, Gareth a simțit ca și cum un cuțit ar fi fost înfipt în propria lui inimă.

Se uită înapoi, cu ochii mari, înțepenit, simțindu-se tot trupul amortit. A dat drumul strânsorii, a făcut un pas înapoi, şi a încercat să-și calmeze respiraţia. Putea vedea după tot acel sânge că Firth spunea adevărul. Chiar nu-și putea imagina. Firth? Băiatul de la grajduri? Cel cu cea mai puțină voință dintre toţi prietenii lui? Îl ucisese pe tatăl său?

"Dar… cum este posibil?" Gareth spuse, uimit. "Cand?"

"S-a întâmplat în camera lui," a spus Firth. "Chiar adineaori. L-am înjunghiat."

Realitatea știrii a început să se cristalizeze, iar Gareth și-a recâștigat inteligența; a observat ușa deschisă, a fugit la ea și a trântit-o să se închidă, verificând în primul rând ca să se asigure că niciunul dintre paznici nu a văzut nimic. Din fericire, coridorul era gol. El a tras zăvorul greu de fier și a închis-o.

S-a întors apoi grăbit înapoi în cameră. Firth era încă isteric, şi Gareth trebuie să-l calmeze. Avea nevoie de răspunsuri.

L-a apucat de umeri, l-a întors și l-a pălmuit suficient de tare pentru a-l opri. În cele din urmă, Firth s-a concentrat pe el.

"Spune-mi totul," a comandat Gareth cu răceală. "Spune-mi exact ce s-a întâmplat. De ce ai făcut acest lucru?"

"Ce vrei sa spui de ce? " a întrebat Firth, confuz. "Ai vrut să-l omori. Otrava ta nu a funcționat. M-am gândit că aș putea să te ajut. Am crezut că asta era ce vroiai.”

Gareth clătină din cap. L-a apucat pe Firth de cămași și l-a scuturat, iar și iar.

"De ce ai făcut asta!?" a țipat Gareth.

Gareth și-a simţit întreaga lume cum se prăbuşeşte. A fost şocat să-și dea seama că simte remuşcări pentru tatăl său. Nu putea înţelege. Doar cu câteva ore în urmă, dorea mai mult decât orice să-l vadă otrăvit, mort la masă. Acum ideea că fusese ucis l-a lovit ca moartea celui mai bun prieten. Se simţea copleşit de remuşcări. O parte din el până la urmă nu vroia ca el să moară – mai ales nu în acest fel. Nu de mâna lui Firth. Şi nu de o lamă.

"Nu înţeleg", s-a plâns Firth. "Doar cu câteva ore în urmă ai încercat chiar tu să-l omori. Complotul tău cu pocalul. Am crezut ca o să fii recunoscător!"

Spre propria lui surpriză, Gareth s-a întins şi l-a lovit pe Firth peste faţă.

"Nu ți-am spus să faci asta!" scuipă Gareth. “Nu ți-am spus niciodată să faci asta. De ce l-ai omorât? Uita-te la tine. Ești plin de sânge. Acum suntem amândoi terminați. Este doar o chestiune de timp până când ne prind gărzile."

"Nimeni nu a văzut," a pledat Firth. "M-am strecurat între schimburi. Nu m-a reperat niciunul."

"Şi unde este arma?"

"Nu am lăsat-o", a spus Firth mândru. "Eu nu sunt prost. Am scăpat de ea."

"Şi ce lamă ai folosit?" A întrebat Gareth, cu mintea învârtindu-se de implicaţii. A trecut de la remuşcări la îngrijorare; mintea lui alerga cu fiecare detaliu al urmelor pe care acest prost făcut grămadă ar fi putut să le lase, fiecare detaliu care ar putea duce la el.

"Am folosit una care nu ar putea fi urmărită", a spus Firth, mândru de el însuși. "A fost o lamă obișnuită, anonimă. Am găsit-o în grajduri. Erau patru altele exact la fel. Nu ar putea fi urmărită," a repetat el.

Gareth își simţi inima oprindu-se.

“A fost un cuţit scurt, cu un mâner de culoare roşie şi cu lama curbată? Montat pe perete alaturi de calul meu?"

Firth dădu din cap, privindu-l îndoielnic.

Gareth se întunecă.

"Idiotule. Desigur că lama poate fi urmărită!"

"Dar nu erau marcaje pe ea!" a protestat Firth, sunând speriat, vocea lui tremurând.

"Nu sunt marcajele pe lamă – dar e unul pe mâner!" a țipat Gareth. "Dedesubt! Nu ai verificat cu atentie. Prostule." Gareth păşi înainte, înroşindu-se. “Emblema calului meu este sculptată dedesubt Oricine care cunoaște bine familia regală poate urmări lama respectivă înapoi la mine."

El se uită la Firth, care părea blocat. Vroia să-l omoare.

"Ce ai făcut cu ea?" insistă Gareth. "Spune-mi că o ai la tine. Spune-mi că ai adus-o înapoi cu tine. Te rog."

Firth a înghițit în sec.

"Am scăpat de ea cu grijă. Nimeni nu o va mai găsi vreodată."

Gareth se strâmbă.

"Unde, mai exact?"

"L-am aruncat pe jgheabul de piatră, în haznaua castelului. Ei o golesc în râu în fiecare oră. Nu vă îngrijorați, Sire. Este pe fundul râului acum."

Clopotele castelului bătură brusc, iar Gareth se întoarse și fugi spre fereastra deschisă, cu inima plină de panică. Se uită afară și văzut tot haosul și agitația de mai jos, o mulțime de oameni înconjurând castelul. Aceste clopote care băteau ar putea însemna doar un singur lucru: Firth nu mințea. El îl ucisese pe rege.

Gareth își simți corpul devenind rece ca gheața. Nu putea concepe că el a pus în mișcare un astfel de rău enorm. Și că Firth, dintre toți oamenii, l-a executat.

Apoi brusc s-au auzit bubuituri în ușă și ea s-a deschis violent iar mai multe gărzi regale au dat năvală înăuntru. Pentru o clipă, Gareth a fost sigur că ei îl vor aresta.

Dar, spre surprinderea lui, s-au oprit şi au luat poziția de drepți.

"Sire, tatăl vostru a fost înjunghiat. E posibil ca asasinul să fie încă liber. Asiguraţi-vă că rămâneți în siguranţă în camera dumneavoastră. El este grav rănit."

Lui Gareth i se ridică părul pe ceafă la ultimul cuvânt.

"Rănit"? Gareth spuse ca un ecou, cuvântul aproape rămânându-i în gîtlej. "Este încă în viaţă atunci?"

"Este, Domnule. Şi Dumnezeu să fie cu el, va supravieţui şi ne va spune cine a făcut această faptă atroce."

Cu o plecăciune scurtă, oșteanul plecă grăbit din cameră, trântind uşa.

Furia l-a copleşit pe Gareth şi el l-a apucat pe Firth de umeri, l-a târât de-a curmezișul camerei şi l-a dat de un perete de piatră.

Firth se holba la el, cu ochii mari, arătând îngrozit, mut.

"Ce ai făcut?" a țipat Gareth. “Acum suntem amândoi terminați.”

"Dar… dar…" se poticni Firth, "…Am fost sigur că el e mort!"

"Ești sigur de multe lucruri", a spus Gareth, "şi sunt toate greşite!"

Lui Gareth îi trecu prin minte un gând.

"Acel pumnal," a spus el. "Trebuie să-l recuperăm, înainte de a fi prea târziu."

"Dar l-am aruncat, stăpâne,", a spus Firth. "A ajuns în râu!"

"L-ai aruncat într-o hazna. Asta nu înseamnă că este deja în râu. "

"Dar cel mai probabil este!" a spus Firth.

Gareth nu mai putea suporta neroziile acestui idiot. Ieși în fugă pe uşă, cu Firth pe urmele lui.

"Voi merge cu tine. O să-ți arăt exact unde l-am aruncat," a spus Firth.

Gareth s-a oprit pe coridor, s-a întors şi s-a uitat la Firth. Era acoperit de sânge, şi Gareth a fost uimit că oștenii nu l-au observat. A fost norocos. Firth era o problemă, mai mult decât oricând.

"O să spun asta numai odată," a mormăit Gareth. "Treci imediat înapoi în camera mea, schimbă-ți hainele şi arde-le pe astea. Scapă de orice urme de sânge. Apoi dispari din acest castel. Stai departe de mine în noaptea asta. Mă înțelegi? "

Gareth l-a împins înapoi, apoi s-a întors şi a fugit. El a sprintat pe hol, a fugit în jos pe scara de piatră în spirală, coborând nivel după nivel, spre camerele servitorilor.

În cele din urmă, a țâșnit în pivniță, făcând mai mulți  servitori să se întoarcă spre el. Ei spălau oale enorme şi fierbeau găleţi de apă. Focuri uriaşe urlau printre cuptoare de caramida, iar slujitorii, purtând şorţuri pătate, erau uzi de sudoare.

Pe partea îndepărtată a camerei Gareth a observat o enormă oală de noapte în care mizeria care curgea pe jgheab cădea cu zgomot la fiecare minut.

Gareth a alergat până la cel mai apropiat slujitor şi l-a apucat disperat de braț.

"Când a fost golită ultima dată oala?" întrebă Gareth.

"A fost dusă la râul doar cu câteva minute în urmă, Domnule."

Gareth s-a întors şi a alergat afară din cameră, sprintând în jos pe coridoarele castelului, înapoi în sus pe scara în spirală, şi tâșnind în aerul rece al nopții.

A alergat peste terenul înierbat, cu răsuflarea tăiată pe când sprinta spre râu.

Pe când se apropia de el, a găsit un loc unde să se ascundă, în spatele unui copac mare, aproape de mal. El a privit doi slujitori ridicând oala mare de fier şi înclinând-o în curentul furios al râului.

El a privit până când a fost cu susul în jos, tot conținutul său golit, până când ei s-au întors cu oala şi au mers înapoi spre castel.

În cele din urmă, Gareth era satisfăcut. Nici unul nu găsise vreo armă. Oriunde se afla, era acum pe fundul râului, dusă mai departe în anonimat. Dacă tatăl său avea să moară în această noapte, nu ar mai fi nicio dovadă rămasă pentru a-l urmări pe criminal.

Sau ar fi?