Kitabı oku: «Craiu Nou», sayfa 4

Scena VIII

Leonaș, Dochița

Leonaș: Ha, ha, ha! bietul ispravnic!… am să-l bag în friguri.

Dochița: Da ce?… poate tot d-ta l-ai spăriat și în pădure?

Leonaș: Tot… cînd m-am depărtat de aici cu moș Corbu, mai dinioare, l-am întîlnit pe potică și… ha, ha, ha… l-oi învăța eu să ne alunge cu potera ca pe niște hoți.

Dochița: D-apoi nu știi?… el zice c-ai furat din sămișie mii de mii de lei?

Leonaș: Eu? O nebunit ghiuju…

Dochița: Așa mi s-o părut și mie… Îi lipsește o doagă…

Leonaș: Lasă-l dracului… spune-mi de Anica… unde-i? ce face?

Dochița (arată casa ei): Aici. Am schimbat-o în straie de-a noastre și cînd ai videa-o… parcă-i o porumbiță…

Leonaș: Du-te degrabă de-o adă aici.

Dochița: Da bine… nu te temi de jandarmi c-o vor găsi?

Leonaș: Nu… mă găsam pe stînca Șoimilor, cînd am zărit jandarmii pe plai hăituind poticele. Am lăsat pe moș Corbu ca să-i înșele să-mi peardă urma și eu am alergat degrabă aici să ieu pe Anica și să fugim…

Dochița: Dumnezeu să v-agiute!… (Deschizînd ușa casei.) Cuconiță, cuconiță, vină degrabă afară!

Scena IX

Leonaș, Dochița, Anica (îmbrăcată ca la munte)

Anica: Ce-i?… Tu ești, Leonaș? Bine c-ai venit, că tare eram îngrijită…

Leonaș: Draga mea Anicuță!… (Privind-o.) Ian să. te privesc în hainele aiste… Așa țărance mai vin de-acasă… să ai șepte sate pline.

Anica: De cînd m-am îmbrăcat țărănește, parcă na mai am așa frică de moșul meu… și, zău, mai că aș vrea să rămîn tot așa cît oi trăi.

 
În aceste haine simple, viața-i dulce și plăcută.
Și sub ele inimoara simte lin tainicu-i dor.
Cît aș vrea aici, la munte, ca țărancă neștiută,
Lîngă tine să gust pace și trai dulce de amor!
 

I

 
Copilița de la munte
Poartă două stele-n frunte;
Ș-al ei suflet vesel, lin,
E ca cerul blînd senin.
Căprioară sprintenică,
Păsăruică frumușică,
Pasul ei e zburător,
Glasul ei încîntător.
 

II

 
Cine-o vede prin pădure
Cu-ochișori ca două mure
O privește-oftînd de dor
Ș-o urmează-n al ei zbor;
Dar ea trece pe potică
Cîntînd vesel fără frică
Și pe munte și pe plai
Ea trăiește ca în rai.
 

(Se aude în munți glasuri multe de oameni.)

Dochița: Iaca jandarmii se-ntorc înapoi… Fugi cuconașule.

Leonaș: Ei! nici c-oi să scap de dînșii… Anico, întră degrabă în casă și te ascunde bine… Eu mă duc iar pe stînca Șoimilor… Dochițo, să spui lui moș Corbu să-mi deie de știre cînd oi putea veni aici fără primejdie… Să cînte din cimpoi că eu m-oi lua după glasul lui…

(Iesă prin stînga. Dochița și Anica întră în casă.)

Scena X

Corbu, Bujor. Jandarmi și, pe urmă, Ispra Vnicul

(Jandarmii aduc pe moș Corbu între puști.)

Corbu: Da dați-mi bună pace, oameni buni, ci n-am făcut nimic.

Bujor: Marș înainte… și nu crîcni…

Corbu: D-apoi bine, Bujoraș dragă, nu mă cunoșt?… moș Corbu…

Bujor: Cînd îi la slujbă, nu cunosc pe nime.

(Vin în scenă.)

Corbu: Apoi dă, nu-s păcate aiste? nu-s belele pe capu omului? Ce-am făcut?…

Bujor: Ce-ai făcut? Hoț bătrîn! Ne-ai purtat cu minciuni pe toate poticile.

Corbu: Iaca vorbă!… da nu m-ați luat d-voastră din mijlocul drumului, ca să vă fiu călăuz prin codri?

Bujor: Așa… și cînd noi vroiam să facem hoisa, ne sfătuiai să luăm ceala, pentru ca să nu putem da de urma tâlharilor care o furat banii sămișiei…

Corbu: Haida… eu?… da ce am eu a împărți cu tâlharii?

Bujor: Mai știi ce?… poate că banii cei furați?

Corbu: Ian ascultă, măi băiete… nu mai zice una ca asta, că, pe bătrînețele mele!… cît ești de jandar, îți stric cimpoiul de cap… auzi?… un copil de ieri să mă batjocorească de la ochi!…

Bujor (cătră jandarmi): Țineți-l bine, să nu scape șoldanul…

Corbu: Sărmane cărăbuș, pe ce mîni încăpuși!… am ajuns chiar liude pintre călărași.

Scena XI

Cei dinainte, Ispravnicul (deschizînd încet un oblonde la fereastră și scoțînd capul cu frică)

Ispravnicul: Parcă-mi aud jandarmii. Domnule Bujor… cu cine te sfădești acole?

Bujor: Cu moș Corbu.

Ispravnicul: Care-i acel moș Corbu? să-l văd și eu… bujor (arătînd pe Corbu): Iată-l.

Ispravnicul: Pei drace!… Aista-i una din matahalele din pădure. (Închide fereastra iute.)

Corbu (în parte): M-o cunoscut… slut la Prut!… bujor (la ușa cîrcimei): Domnule ispravnic… Domnule… ieși afară de hotărăște ce să facem cu moșneagu!

Ispravnicul (la fereastră): Legatu-i?

Bujor: N-ai nici o frică…

Ispravnicul: Apoi deschide-mi ușa, că nu știu cine m-o închis înuntru… din greșală… bujor (în parte, deschizînd ușa): Așa ispravnic îi bun de tors la fuioare ca babele.

Ispravnicul (ieșind): Ha, ha! măi badeo, mi-ai căzut la mînă acu? Te-oi învăța eu să sparii ispravnicii prin codri.

Corbu: Eu, cucoane!… ba mă ferească Dumnezeu!… căci vorba ceea: nici să zăresc drac, nici cruce să-mi fac.

Ispravnicul: Bine, bine… Îi videa tu pe dracu acuș… Răspunde: cum te cheamă?

Corbu: Cum mă cheamă?… d-apoi cum să mă cheme? pe nume.

Ispravnicul: Iaca prostu! Da cum ți-i numele?

Corbu: Vasile Corbu, mînca-ț-aș ochii… (în parte) ș-ai rămînea orb.

Ispravnicul: Vasile Corbu?… Și ce ești tu?

Corbu: Ce să fiu?… Om pămîntean.

Ispravnicul: Tronc! știu că nu ești coborît din lună.

Corbu: Din lună?… mă ferească Dumnezeu!… Neam de neamu meu…

Ispravnicul: Taci din gură… Cu cine erai mai dinioare în codru, cînd m-ai întîlnit?

Corbu: Cu cine? (În parte.) Ce minciună să-i cîrpesc?… (Tare.) Cu un negustor de la Galați.

Ispravnicul: Minciuni spui… că erai cu un tălhar.

Corbu (în parte): Vrabia malai visează. (Tare.) Apoi dă, știu eu? tălhar a fi?… Eu nu-s ispravnic să cunosc…

Ispravnicul: Taci din gură… unde l-ai ascuns? Unde l-ai mistuit?

Corbu: Să-l mistuiesc?… că doar nu l-am mîncat. Slavă Domnului, neam de neamu meu…

Ispravnicul (în parte): Șiret țăran! (Tare.) Ian ascultă, măi badeo… nu-mi umbla cu mîța-n sac, și-mi răspunde curat cum te-ntreb, c-apoi îți găsești Bacău cu mine.

Corbu: Cum îi vrea d-ta, cucoane; cică vorba ceea: arțagu își găsește pîrțagu.

Ispravnicul (mînios): Nu-i vorba de pîrțag, mojicule… spune unde-ai ascuns tâlharul, că de nu… te-ntind jos și te fac chisăliță de bătaie.

Corbu: Da de ce -să mă bați, cucoane?… la vîrsta mea… om bătrîn, n-a fi păcat de Dumnezeu?

Ispravnicul: Nu lungi vorba și răspunde la ce te-ntreb, azi.

Corbu: Ei! vorbă lungă, sărăcie-n pungă… bate-mă… schingiuiește-mă… tot am să mor odată… Nu știu nimic… mai mult vrei?

Ispravnicul (cătră jandarmi): Umflați-l și-l puneți jos…