Kitabı oku: «Nunta țărănească», sayfa 2

Scena II

Alecu, Gaitanis. Frunză

Gaitanis (întrînd prin stînga): Ah! vah! me scotosan! (Văzînd pe Alecu.) A! esi, catergari, mi a traso cu tufechi la ipochimeno a me?

Alecu: Nu-i vina mea, chir dascale… Te-am luat de o capră sălbatică.

Gaitanis: Capra, crapa! Se crapi me to capra su, me olo.

Frunză: Jupîne dascale…

Gaitanis: Zupine esti tu, mozicule; ego sinto loghiotatos! auzitu mu, mo?

Alecu (strîmbînd pe Gaitanis): Auzitulu mo?

Gaitanis: Lasa, lasa, cateramene, că v-oi dreze eu pe amundoi chind a veni cuconul Leonescu, babacato dimitale de la Iasi… am si ți… am si ți… (Strănută.)

Alecu: Ișala!

Frunză: Și la mulți ani!

Gaitanis: Merzi la diavolo cu isala, che nu știu ține mi a mestecato piperi mesa is to tabacheri.

Alecu (încet, lui Frunză): Eu i-am vărsat aseară o solniță întreagă.

Frunză (încet, lui Alecu): Să-i fi pus și un pipăruș de cei roși.

Gaitanis: Țe ziți?

Alecu: Cum? Zău, dascale, ți-a pus piper?

Gaitanis: Fă-te che nu stii, moțpanopulos țe esti… Da, a veni el tatato dimitale la moșia aițe… (În parte.) Am si-i trago un falanga ca la dascalo Chiriacos.

Alecu: Mări, hai, Frunză, la vînat, că iar i-au venit toanele ghiujului.

Gaitanis (furios): Ghiuzi!… mi a ziso ghiuzi! (Vrea să alerge după Alecu, dar se oprește văitîndu-se de șale.) Aștepta si te ghiuzuesco eu, berbanti.

Frunză: Nu te da, cașcaval!

Gaitanis: Cascavali!… (Se răpede după Frunză.)

Alecu: Iuruș, palicari!… ha!

Gaitanis (cu deznădăjduite, in parte): Kirie eleison! mi vine se turbezo!

Alecu: Hai, Frunză, mergi cu mine?

Frunză: Ba, nu pot, cuconașule, că-s vornicel de nuntă astăzi.

Alecu: Da cine se mărită?

Frunză: Fata lui moș Trohin, Ilenuța.

Gaitanis: I Ilenuța si marita?

Frunză: Dar, jupîne șiret; o ie Trotușan Mocanul.

Gaitanis: Chir Gaitanis, mozicole, nu sireto. (În parte.) Si marita!

Alecu: Ei bine, Frunză, rămîi tu la nuntă, că oi veni și eu mai pe urmă să gioc o horă.

Gaitanis: Ba si merzi acasa, si înveți to țeaslovisu. Auzitu-mu?

Alecu: Auzitu-mu… (în parte.) Culcă-te pe acea ureche.

Gaitanis: Oriste?

Alecu: O priză de tabac… se paracalo.

Gaitanis: Taba… a… (Strănută.)

Alecu: Megas postelnicos!

Gaitanis: Țe-a ziso?

Alecu

 
Calispera, spera,
Cachisu imera;
File, ti mandata?
Psomi che salata.
 

Gaitanis

 
Am si-ți rupo to urechi
Che mi-a traso cu tufechi;
S-ai facuto frica mari
La voinico palicari.
 

(împreună.)

Alecu și Frunză (rîzînd)

 
Vai sărmanu dascal!
Vezi-l cum pufnește.
Ochii se aprinde,
Nasu-i se roșește.
 

Gaitanis

 
Țe blastamația
Țe enițaria
Zeu, crepo de țuda,
Crepo de mînia.
 

(Alecu iesă rîzînd prin fund in dreapta; Frunză în stînga.)

Scena III

Gaitanis: Ghidi, ghidi, puschi nerusinato… Mi a scoso din țiținia! uf!… In țe vremi am azunso!… I puschi de baeți se ie la riso pe loghiotati!

I

 
S-a dus vremea țea frumosa
Chind un dascalos grecos
Inarmat cu-o varga grosa
Paradosa faneros:
Aritmetichi,
Me gramatichi,
Che istorichi
Ap’edo ‚p echi.
Ma acum lumea se stricai
Si de rîs noi am remas;
Câți baeții, fara frica,
Ne dau nouă piste nas!
 

Inainte chind intramo in scola cu sprințenele sburlite, toți baeții tremura ca varga… ca varga țe se clătină pe capa a lor; si chind zițeam odata: sopate diavole! nu auziai niți chirc. Pe urma chind chemamo vro unu ca se-si spuie matima, intra saptezeți de drați in el. (Făcînd ca un dascal grec în școală.)

– Bre, Burduzane, ela do.

– (Făcînd ca școlarul.) Oriste didascale.

– Ela do; pes mu: Posa ine ta meri tu logu?

– Ta meri tu logu?. .. decapente!

– Decapente?… decapente fores na scasis, anoite. Și înțepeam se-l croiesc cu varga; che dos tu, che dos tu… păn’țe învața posa ine ta meri tu logu! Căți atunți:

II

 
Atunți varga pe spinare
Tipto, tiptis arata;
Si falanga la pițoare
Chiar din talpă-i învața
Aritmetichi,
Me gramatichi,
Che istorichi
Ap’edo ‚p echi.
Ma acum lumea se strica,
Si de ris noi am remas!
Căți baeții fara frica,
Ne dau nouă piste nas!
 

De ațeea vino lăcuste in țeara! de ațeea nu creste grio che papușoi. Ma țe stau eu de vorbesco de păpușoi, chind si marita Ilenuța! ah, kirie eleison! ea si marita cu altu țineva de prost, si eu remuni cu lacrime pe mustăți! Eu care o iubesco ca matia mu!… Eu care m-am calițito hranind-o cu roșcovi si cu halvas indirnetico!… Ama! o hi, bade Trohine… o hi, zupinesa Ilenuța!… n-a fi cum socotiți voi… mai sint si eu pe aițe… si nu laso se mi sufla niște țărănoi is to borsi mesa! Ohi, bade Trohine! mi esti dator cu 500 de lei, de asta iarna, si daca nu mi-i plați paraluți, tora, tora, gligora, peșin, pesin, am se-ți puno ecsecuția, si se-ți opresco nunta. (Bate la ușa lui Trohin.) Trohine, moi, Trohine, bre! ela do!